17 January 2010

Noutati de ultima ora...

Chiar acum urmaresc o emisiune de 2 ore "Heraldo at large..." despre Haiti si ce progrese s-au facut sau inca se fac in ajutorarea acestei natiuni . Asa cum spunea unul dintre reporteri, acesti oameni sint refugiati in propria lor tara.

Ajutoarele au inceput sa ajunga in Haiti. Si nu numai America trimite ci si alte natiuni. Problema este ca au venit tone de mincare si apa si medicamente si fiecare tara le-a lasat jos din avion si au plecat. Sint atitea resurse care au fost lasate de zile intregi acolo fara ca sa existe un sistem care sa distribuie aceste resurse celor care au nevoie de ele. Asa ca...americanii trebuie sa preia si sarcina altora. Aeroportul este in totalitate sub controlul lor, si se straduiesc sa organizeze repartizarea ajutoarelor.

In acelasi timp, haite de raufacatori ataca orfelinatele si fura putina mincare si apa care exista pentru acei copii. Mai mult ca orice in capitala acestei tari este o totala lipsa de organizare. In primele zile nu s-a vazut nici un membru al politiei sau armatei din Haiti. Astazi se pare ca au inceput usor sa apara citeva exemplare...

Cea mai mare nava militara Americana cu un spital si un sistem de purificare a apei, suficient sa furnizeze apa pentru toti refugiatii este ancorata in apropiere. Din nou America da...cu generozitate, se sacrifica chiar si in momentele ei de criza. Sint un cetatean american de origine romana...si mindra de tara in care traiesc. Oamenii in tara asta sint oameni generosi...cu toata aroganta si celelalte metehne pe care lumea "buna" le arata cu degetul si le critica de ceva vreme acuma...

Se zice ca prietenul la nevoie se cunoaste. Si este valabil si pentru situatia asta. Dar cu siguranta ca se vor gasi ceva destepti (?) sa spuna ca poate America a invadat acuma si Haiti...Cei care critica natiunea Americana... vor fi ocupati cu siguranta sa gaseasca ceva de vorbit de rau. Am un singur lucru sa le spun..."Critici voi cu flori desarte care roada n-ati adus..." Ia cascati acuma gura sa v-aud ce-aveti de spus!!!

3 comments:

elena marin-alexe said...

Dintotdeauna cei ce nu sunt capabili sa faca nimic arunca cu vorbe desarte si murdaresc pe cei ce se straduiesc sa-si aduca aportul in diverse situatii...
Si...imi place mult incheierea articolului tau cu parafrazarea versurilor din Eminescu.

Amarys said...

Frumoase gânduri!

o cititoare said...

activa ca intotdeauna si la subiectul fierbinte . Mai poti?Inainte cu succes.