AICISIACUMACOLOCURAND = Viorica Brasov, o blogarita cu o energie de invidiat( o gasiti aici... http://nowheresoonthere.blogspot.com/), mi-a lasat citeva mesaje despre sanatate de mare interes...iata-le :
Bioritmul cotidian al organelor interne
Trăim cu toţii într-un univers ciclic. Totul în jurul nostru se repetă: sec, min, orele, zilele, anii, anotimpurile, somnul, respiraţia, bătăile inimii... Viaţa e formată dintr-o întreagă gamă de cicluri care creează o adevărată simfonie. Dacă reuşim să menţinem un ritm corect în interiorul şi în afara noastră, “concertul” pe care-l susţinem aici, pe Pământ, va fi unul lung şi melodios. Dar, ca să reuşim asta, trebuie să ştim cum. Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult, dar despre cel al organelor interne, mult mai puţin. Johanna Paungger şi Thomas Poppe, în cartea “Aus eigener kraft”, fac o descriere amănunţită a ritmului funcţiilor organelor noastre interne. Autorii afirmă că fiecare dintre organele corpului are o activitate maximă de 2 ore pe zi, după cum urmează:
- vezica biliară (23:00-1:00)
- ficatul (1:00-3:00)
- plămânii (3:00-5:00)
- intestinul gros (5:00-7:00)
- stomacul (7:00-9:00)
- splina şi pancreasul (9:00-11:00)
- inima (11:00-13:00)
- intestinul subţire (13:00-15:00)
- vezica urinară (15:00-17:00)
- rinichii (17:00-19:00)
- circulaţia sangvină (19:00-21:00)
.....................................................
Haideţi să încercăm să analizăm, din acest punct de vedere al autorilor, o zi din viaţa noastră!
Stomacul
E foarte important cum ne trezim dimineaţa. Dacă am încerca să observăm cum se trezesc animalele dimineaţa, am constatat că ele mai întâi se întind, începând fără grabă noua zi. Să luăm exemplu de la animale şi să încercăm să ne trezim dimineaţa liniştiţi, acordându-ne câteva clipe de relaxare înainte de orice activitate zilnică. Mulţi se trezesc dimineaţa cu “sufletul la gură”, cu teama că nu au timp de a rezolva ceea ce şi-au propus. Ar fi bine să ne trezim puţin mai devreme decât o facem de obicei pentru a simţi liniştea dinaintea zilei care abia începe.
Între orele 7:00 şi 9:00, funcţiile stomacului sunt la valoare maximă, deci trebuie să luăm micul dejun fără grabă. Ar trebui să ţinem cont şi de calitatea şi cantitatea alimentelor pe care le consumăm la această masă.
...........................
Splina si pancreasul
În intervalul orar 9:00-11:00 lucrează intens splina şi pancreasul, stomacul odihnindu-se. În acest interval e recomandat să nu consumăm alimente greu digerabile. Pancreasul e cel care controlează nivelul glicemiei. E de preferat să nu consumăm prea multe dulciuri pentru a nu forţa funcţia pancreasului. Splina, “cimitirul trombocitelor”, dacă nu funcţionează corect, se poate perturba nivelul trombocitelor din sânge.
............................
Inima
Între orele 11:00 şi 13:00, activitatea inimii este la capacitate maximă. În această perioadă nu se recomandă mese copioase, care presupun un consum suplimentar de energie, care va fi luat din energia necesară activităţii intense a inimii.
.........................
Intestinul subţire
Are o activitate intensă între orele 13:00 şi 15:00. Autorii afirmă că nu de multe ori s-a observat că un angajat cu norma redusă de muncă realizează la serviciu la fel de mult ca un angajat cu norma întreagă. De ce? Din cauza randamentului scăzut al organismului după orele 13, mai ales după un prânz copios. Activitatea intestinului subţire, cu rol important în procesul de digestie, e ghidată de sistemul nervos vegetativ, aceasta putând fi blocată sau dereglată de stres sau nervozitate. Din acest motiv se recomandă ca masa de prânz să fie luată în linişte.
................................................................................
Vezica urinară
Între orele 15:00 şi 17:00 e perioada în care funcţionează la maxim vezica urinară. Ea are un rol important în dezintoxicarea organismului, alături de rinichi. Acest lucru poate fi accelerat cu ajutorul ceaiurilor diuretice, care au un efect maxim dacă sunt băute până la ora 19:00.
..................
Rinichii
Între orele 17:00 şi 19:00 rinichii funcţionează intens. Dacă în acest interval orar, puteţi beneficia, alături de un ceai diuretic, şi de un masaj de relaxare, se produce o dezintoxicare mai eficientă a corpului. După ora 19:00 e bine să nu se consume o cantitate prea mare de lichide, înainte de somnul de noapte.
....................
Circulaţia sanguină
Are o activitate intensă între orele 19:00 şi 21:00. Autorii spun că dacă mulţi părinţi au zilnic o pro¬blemă cu adormitul copiilor înainte de ora 19:00, după această oră, trimisul la culcare devine deseori “o bătălie crâncenă”, care de obicei e câştigată de către copii. În această perioadă, corpul şi spiritul se gândesc la cu totul altceva decât la dormit.
De la ora 21:00 până la ora 23:00 se realizează o acumulare intensă de energie în corp. Aceste 2 ore ale recuperării energetice se numesc la chinezi, după un meridian al corpului, “triplul încălzitor”. Cei care sunt în această perioadă sensibili la frig, cei care nu pot dormi decât într-o cameră încălzită nu ar trebui să ignore acest semnal. Undeva s-a creat un dezechilibru fizic sau emoţional şi necesită atenţie.
Pentru mulţi dintre noi, cele 2 ore sunt pline de vitalitate. Acest lucru e mai uşor vizibil la tineri, care în această perioadă se gândesc să meargă la distracţii şi nu la somn. Multora dintre noi ni s-a imprimat ideea, ani de-a rândul, că seara trebuie să ne culcăm devreme, corpul refăcându-se prin somn până la miezul nopţii. Poate că aceste vorbe sunt de fapt interpretarea greşită a ideii că noi acumulăm intens energie între cele 2 ore.
..........................................................
Vezica biliară şi ficatul
Între orele 23:00 şi 1:00 se realizează intens funcţiile vezicii biliare. Aceasta, care contribuie cu secreţiile ei la digestie, e un organ care, prin disfuncţia lui, dă mari probleme întregului organism. Cei care se trezesc des noaptea în această perioadă trebuie să-şi pună cumva problema unei funcţionări greşite a bilei sau a ficatului. Stresul şi mâncarea consistentă cu prăjeli şi grăsimi seara împiedică o funcţionare corectă a bilei.
Compresele umede şi calde aplicate pe zona ficatului sunt benefice în acest interval orar. Ceaiul fierbinte, băut cu înghiţituri mici, mai ales cel de pelin, băut cu 20 de minute înainte de masă, ajută la activarea funcţiei bilei. Sucul de ridichi ajută, de asemenea. E de mare importanţă descongestionarea intestinului gros care, dacă nu se realizează în mod natural, se poate face cu ajutorul unor clisme.
În acest interval orar ar trebui evitate, pe cât posibil, băuturile şi alimentele reci. Dacă sunt probleme în funcţionarea bilei sau a ficatului, munca desfăşurată în perioada nopţii e foarte nocivă, deoarece nu se pot reface cele 2 organe. Mai avem încă 6 ore din noapte pentru a încheia ciclul de funcţionare al organelor interne pe parcursul unei zile.
.......................
Ficatul
Între orele 1:00 şi 3:00 dimineaţa funcţionează intens ficatul. Acesta, dacă are o structură deteriorată, se poate reface în anumite condiţii, importantă fiind odihna prin somn alături de o bună încălzire a corpului. Funcţia ficatului suferă din cauza toxicităţii mărite a unor alimente, a alcoolului, nicotinei, cât şi a stresului.
De reţinut e că alcoolul şi nicotina au un efect mult mai dăunător între orele 1:00 si 5:00 dimineaţa.
.........................
Plămânii
Între orele 3:00 şi 5:00 dimineaţa e rândul plămânilor să funcţioneze intens. Mulţi fumători au un acces de tuse dimineaţa pentru că plămânii au lucrat toată noaptea şi acum dau afară substanţele care nu trebuie să fie în interiorul lor.
............................
Intestinul gros
Între orele 5:00 şi 7:00 dimineaţa, intestinul gros are o funcţie maximă. Hrana stă în intestinul subţire circa 2 ore, iar în cel gros, chiar 20 de ore. Scaunul subţire indică probleme de digestie în intestinul subţire, iar constipaţiile pun în evidenţă o creştere a toxicităţii organismului.
Alungaţi bătrâneţea! Cu această ocazie, prin scurta călătorie în intervalele orare ale unei zile am încercat să vă prezint, cu ajutorul celor 2 autori, câteva aspecte ale ceasului nostru interior. Cunoaşterea acestor ritmuri ne face să avem încredere în instinctele noastre, acţionând corect pentru a ajuta funcţiile organismului.
E foarte important să nu simţim că îmbătrânim o dată cu vârsta, căci starea fizică bună a intelectului, puterea de a munci, de a iubi scad considerabil îmbătrânirea. Să ne ascultăm ceasul interior şi să încercăm să ne adaptăm ritmului său, strivind prejudecăţile. Există personalităţi care au trăit, creând la vârsta de 80 de ani opere nemuritoare, sau tineri care la 30 de ani aşteaptă cu resemnare pensia.
Viaţa zilnică ne arată că fericirea nu are legătură cu vârsta şi bogăţia, ci cu liniştea interioară, cu mulţumirea lucrului împlinit, indiferent de lumea din jur. Gândurile noastre nu pot modifica totdeauna aspectul lumii exterioare, însă lumea interioară se poate schimba într-o fracţiune de secundă, dacă dorim şi avem voinţa să o facem. Aici este secretul în dorinţă, voinţă şi, mai ales, credinţă. Să nu uităm că totdeauna pasul cu noul menţine tinereţea, iar conservatorismul, în general, aduce bătrâneţea.
....................................................
PUTEREA MINŢII. Mulţi se întreabă ce se întâmplă cu corpul uman, cu ritmurile organelor sale, în călătoriile care schimbă fusurile orare. În acest caz, când ajungem într-o ţară unde soarele e pe cer, în timp ce ceasurile interioare semnalizează că e ora de culcare, funcţiile organelor sunt date peste cap, durând câteva zile până ce-şi pot reveni la un echilibru funcţional.
E bine să ne cunoaştem propriul corp pentru a căuta o metodă proprie care să ne ajute la depăşirea cât mai rapidă a acestei adaptări. Unele dintre aceste probleme se bazează pe activitatea mentală a fiecăruia. Mulţi oameni cărora nu le pasă de călătoriile lungi, de-a lungul şi de-a latul globului, şi nici de fusurile orare, stăpânesc arta de a se simţi oriunde ca acasă. Acestora le reuşeşte cel mai repede schimbarea ritmurilor corpului. Ei sunt oamenii care călătoresc toată viaţa cu bagaje puţine, atât material, cât şi în inimă.
18 comments:
COLESTEROLUL -CEA MAI MARE INSELACIUNE A SECOLULUI ?
Colesterolul, o problemă ?
Mijloacele media au introdus o adevărată anxietate generală: teama de colesterol.
Oameni de o splendidă sănătate telefonează la cabinet şi cer, cu o voce tremurândă programare pentru "colesterol". Buletinul de analize le adânceşte angoasa, aducându-i pe marginea disperării. "Am două sute. E grav, dom' doctor ?"
Răspundem: nu, nu este grav.
Valoarea normală a colesterolului în România este 280 mg la 100 de ml de sânge.
Dacă este aşa, cum s-a ajuns totuşi că marea majoritate a laboratoarelor tipăresc buletine de analize pe care deja valori de 181 de mg % sunt trecute ca anormal de mari ?
Ei bine, aici este o altă poveste. Una discret ruşinoasă pentru tagma noasră medicală, dar care totuşi trebuie spusă.
Pacienţii sunt rugaţi să nu mai spună nimănui că au aflat de la mine cele ce urmează.
Dacă totuşi vor spune, atunci să nu scrie, iar dacă vor scrie, să nu semneze.
Dacă, totuşi, nesocotind acest sfat, vor semna, eu declar de pe acum că nu ştiu nimic şi că sunt cu totul străin de cele scrise mai jos.
Secretul este că scăderea valorii normale a colesterolului în sânge a urmat o curbă paralelă şi cu puţin ulterioară descoperirii unor medicamente care au proprietatea de a scădea colesterolul.
Astfel, în anii '80, singurul medicament cu această proprietate principală era acidul nicotinic.
Acesta era foarte ieftin şi, dealtfel, avea reacţii adverse importante, care îl făceau de utilitate atât de restrânsă, încât era departe de a trezi interesul firmelor de medicamente. De aceea, cei care vor deschide orice carte de medicină anterioară anului 1980, vor citi acolo valoarea normală a colesterolului, care este de 280 mg %, aşa cum am spus. Intervalul 260-280 mg % impunea atenţie şi regim, dar nu tratament medicamentos.
Odată cu descoperirea unor medicamente mai specifice, care scad colesterolul în mod mai eficient, mai scumpe şi aflate sub patent, interesul firmelor de medicamente pentru această clasă a crescut enorm. Cum numărul pacienţilor cu hipercolesterolemie reală era mic, specialiştii în marketing au făcut diferite socoteli, din care a reieşit că, dacă valoarea normală ar coborî de la 280 la 260 şi medicilor li s-ar induce ideea că este neapărat nevoie de tratament medicamentos cronic peste această valoare, firmele producătoare ar avea numai de câştigat. Cum, cel puţin oficial, valorile normale din fiziologie nu sunt stabilite de firmele de medicamente, ci de medici în baza unor studii, au început a se întruni "vârfurile cercetării medicale", mai întâi în congrese o dată la doi ani prin capitale europene, mai nou în congrese anuale prin locaţii mult mai exotice.
La astfel de "întruniri ştiinţifice mondiale", de regulă însoţite de un bogat program cultural-artistic (de la degustări de licori la safari) există deja obiceiul ca medicii participanţi să prezinte lucrări "ştiinţifice", în care se pretinde, folosindu-se cu multă măiestrie posibilităţile largi ale statisticii, că valorile normale sunt mai mici decât se credea, că există riscuri serioase pentru sănătate la valori care ar fi fost O.K. înainte de congres, că aceste date noi ridică serioase probleme de sănătate publică etc.
Să mai observăm că ceea ce este valabil pentru colesterol este valabil şi pentru valoarea normală a tensiunii arteriale şi (în măsură ceva mai mică) pentru glicemie.
Extrapolând, putem prevedea încă de pe acum că, dacă mâine va apărea un medicament care să modifice grupa sangvină, poimâine o mare parte dintre cititorii acestei pagini vor afla că suferă de o grupă sangvină de-a dreptul toxică.
Tratamentul hipercolesterolemiei
Dacă valoarea colesterolului este până la 260 mg %, nu este necesar nici un tratament, aşa cum am spus mai sus, deoarece nu putem vorbi de hipercolesterolemie în această situaţie.
Dacă valoarea colesterolului este între 260 şi 279 mg %, este recomandabilă ţinerea unui regim cu evitarea excesului de colesterol, împreună cu repetarea determinării colesterolului şi a fracţiilor sale (raportul HDL versus LDL, dacă nu a fost făcut)
Dacă valoarea colesterolului este între 280 şi 299 mg % este necesar un regim hipocolesterolemiant, cu evitarea smântânei, untului, laptelui gras, cărnii grase şi cu limitarea numărului de gălbenuşuri la 4 pe săptămână (albuşurile nu conţin colesterol).
Se recomandă un regim bogat în peşte (minimum 2 kg pe săptămână) şi folosirea cu generozitate a cimbrului şi usturoiului.
Toate fructele sunt indicate, dar merele ocupă primul loc în această privinţă.
Din 6 în 6 luni se face evaluarea rezultatelor regimului, dozându-se atât colesterolul total, cât şi fracţiile lui.
Dacă valoarea colesterolului este de 300 mg % sau peste, recomand tratament medicamentos.
De regulă cu Vasilip o tabletă de 10 mg pe zi imediat înainte de masa principală, sau o altă schemă în funcţie de datele culese la consultul medical.
Reevaluare după 3 luni, pentru a vedea dacă dozele sunt eficiente.
Tipuri de întrebări frecvente:
Am colesterolul 245, buletinul de analiză îmi dă această valoare în chenar negru şi în dreptul ei scrie: "above normal range". Şefa laboratorului, când mi-a înmânat buletinul de analiză, m-a rugat să stau jos. Vecinii şi cei din familie sunt îngroziţi de cât de mult colesterol am, iar medicul cardiolog mi-a prescris să iau 6 tablete de Sortis pe zi, spunându-mi că în caz contrar am să fac infarct.
Ce este de făcut ?
Răspuns: dacă încă nu aţi citit articolul acesta, citiţi-l.
Laboratorul dă valorile normale în funcţie de ce valori normale se introduc cu ajutorul tastaturii, nu în funcţie de valorile medii a unui grup de 85, 90 sau 95 % dintr-un eşantion considerat sănătos, aşa cum ar trebui, potrivit unei definiţii ştiinţifice a "normalului".
Vecinii şi cei din familie sunt victimele campaniilor media, iar cardiologul ar vrea să primească invitaţie şi sponsorizare şi la congresul de anul viitor de la Ouagadougou.
Dacă nu credeţi toate acestea, intraţi în primul anticariat şi uitaţi-vă în orice carte de medicină anterioară anului 1980 şi vedeţi cât este colesterolul normal.
Am auzit că uleiul de porumb nu conţine colesterol, e adevărat ?
Răspuns: nici un ulei nu conţine colesterol, deoarece plantele nu sunt capabile să sintetizeze colesterol ca atare. Deci, orice fruct sau legumă sau cereală este la fel de bună din punctul de vedere al regimului în cazul unei hipercolesterolemii, iar un număr mic de plante sunt în mod deosebit indicate, de exemplu: merele, usturoiul, cimbrul.
Este esenţial să nu mâncaţi de loc: carne grasă şi smântână şi să mâncaţi cât mai puţine gălbenuşuri de ou, care sunt saci cu colesterol. Dimpotrivă, peştele este foarte indicat. Orice fel de peşte şi cu precădere, în mod paradoxal, peştele gras. Deşi laptele şi multe brânzeturi conţin colesterol, ele nu cresc în mod semnificativ colesterolul dacă sunt folosite în cantităţi prudente.
Tratamentul medicamentos al colesterolului are reacţii adverse ?
Răspuns: Orice medicament, începând cu banala aspirină, are reacţii adverse.
Cu deosebire un tratament cronic, care se ia cu lunile şi anii, are posibile riscuri. Aceasta nu înseamnă să nu luăm medicamente de loc, ci să o facem atunci când, în urma unui raţionament medical, medicul nostru consideră că beneficiul scontat este mai mare decât riscul potenţial.
Urmez un regim strict vegetarian, şi totuşi colesterolul meu nu scade sub valoarea de 280 mg %.
De unde atâta colesterol, dacă eu în ultimele săptămâni am mâncat numai urzici şi mere ?
Răspuns: Această situaţie (relativ rară) în care vă aflaţi se explică printr-o tulburare reală de metabolism. Aşa cum spuneam, celulele animale sintetizează colesterol, iar cele umane nu fac excepţie. Uneori această sinteză este în exces. Va trebui să urmaţi un tratament medicamentos, în principiu toată viaţa, tratament în lipsa căruia există un mare risc să suferiţi de una sau mai multe din numeroasele boli favorizate de excesul de colesterol: cardiopatia ischemică, accidentul vascular cerebral, etc.
Am colesterolul mărit, dar nu suport să mănânc peşte, iar usturoiul îmi face rău.
Ce este de făcut ?
Răspuns: În loc de peşte, puteţi folosi numeroasele suplimente alimentare care conţin acizi omega-nesaturaţi, iar în loc de usturoi, încercaţi tablete de usturoi de la farmacie.
De asemenea, la farmacie sau la plafar mai puteţi găsi combinaţii din plante pentru ceaiuri hipolipemiante.
Colesterolul meu total este normal, dar raportul HDL-LDL nu este bun. Ce trebuie să fac ?
Răspuns: afectarea raportului dintre "colesterolul bun", adică HDL şi "colesterolul rău", adică LDL are importanţă mai ales în cazurile în care colesterolul normal este crescut sau are valori la limită.
Deci, în cazul dv nu se poate vorbi de hipercolesterolemie.
O importanţă mai mare acordată peştelui în alimentaţie ar fi indicată, totuşi.
Mereu aud despre marea problemă a colesterolului crescut. Dar eu am colesterol scăzut, sub limita normală. E vreo problemă ?
Răspuns: nu, deoarece nu există boli care să fie declaşate de prea puţin colesterol, aşa cum există în cazul invers. Totuşi, unele studii sugerează o legătură între colesterolul scăzut (sau la limita inferioară) şi depresie, fără a se putea preciza dacă e vorba de o legătură de tip cauză-efect sau de o corelare de altă natură.
Dr Mihnea DRAGOMIR
Bucureşti, 16 iulie 2008
Completare- i-mi apartine-toti bolnavii care au murit de inima in ultima vreme au murit cu colesterolul foarte mic. E un adevar dovedit statistic.
Colesterolul marit nu produce moartea
buna dimineata!
la multi ani,Rodica!!
Foarte interesant si benefic pentru mine .Multumesc din suflet pentru postare si multumesc medicului pentru explicatii si precizari.
An binecuvantat sa ai Rodica draga!
la multi ani cu multe bucurii si multa multa sanatate iti doresc!
Ma gandeam sa-mi programez exercitiile zilnice de sport intre orele 11-13, daca atunci trage motorul mai bine. Multumesc si eu de postare.
Informatii pretioase!
Multumim.
Sora Virginica multumim multe pentru aceste informatii,sant binevenite.
Virginia Brasov, am sa adun informatia asta si am s-o pun pe blog. merita citita. Multumesc!!!
gaby_d...multumesc de buna dimineata. Sint cam tirziu sa raspund. Iertare!!!
elena...un an minunat si plin de pace si tie...
Loredana...la multi ani cu bucurii!!!
Liana Morar...si eu trebuie sa ma urnesc ca daca nu o fac...mai putin si nu ma mai urnesc de loc...la nici o ora de zi!!!
:)
kis...la multi ani...
viorica...la multi ani!!!
Post a Comment