CAUTATI MAI INTII IMPARATIA CERURILOR SI TOATE CELELALTE LUCRURI VI SE VOR DA PE DEASUPRA! ( 4.)

1. http://rodicabotan.blogspot.com/2010/02/toate-lucrurile-lucreaza-impreuna-spre.html

2. http://rodicabotan.blogspot.com/2010/02/toate-lucrurile-lucreaza-dar-numai.html

3.http://rodicabotan.blogspot.com/2010/02/cautati-mai-intii-imparatia-cerurilorsi.html
                                  
                                     4.
  Uitarea…este buna sau rea? Depinde…Sint lucruri care trebuie sa ni le amintim - chiar daca sint rele, ca sa nu le mai repetam. Adevarul este ca imi amintesc mai putin greselile mele dar nu uit de loc greselile altora. Vi se intimpla si voua la fel? Porti citeodata cite-un ranghiun pe cineva…cu anii. Si daca din intimplare ai ocazia vreodata sa ajungi sa discuti cu persoana respectiva problema in cauza, iti dai seama ca parte din amintirile ce le ai sint fictiuni, pentruca te-ai concentrat numai la anumite aspecte, si in timp parca s-au indepartat si alea de adevar. Daca si celalalt are o imagine distorsionata…este aproape comic sa vorbiti despre acelasi eveniment ca povestile par total diferite.

Dar cu accidentul meu…n-am prea avut pe cine sa tin ciuda prea mare…pe computer, ca n-a avut informatia ce m-ar fi tinut departe de transformator? Pe cheia care s-a potrivit la un loc unde nu trebuia sa se potriveasca? Si incet, incet, mi-am indreptat privirile spre viata…Ce o sa fac? Compania in sfirsit m-a trimis la lucru patru ore pe zi, undeva la birou. Sefa mea, parca aleasa de Dumnezeu, o femeie cu o minte tot atit de frumoasa precum si inima ei…m-a ocrotit, m-a cintarit …m-a analizat si…la momentul potrivit mi-a dat un sfat pentru care ii multumesc si astazi. Nu am nici o indoiala ca Dumnezeu a folosit-o ca sa-mi indrepte privirile in directia in care trebuia sa merg.

Sefa mea era supervisor la doua departamente: la meter readers (cei care citeau contoarele) si la credit department. Eu lucram la credit. Erau zile cind ma uitam la computer si literele incepeau sa joace hora unirii. Ma apucam de plins si ea ma ducea acasa. Lucram de-acuma in acelasi oras unde locuiam, doar la 10 minute de casa. In zilele ploioase si reci aducea sefa mea o oala mare si fierbea acolo crenvusti si varza si nu stiu exact ce facea, dar pe cind veneau de pe afara oamenii ei care citeau contoarele, uzi si plini de frig, ii astepta cu ceva cald. Ma tot minunam…pina acolo nu mai vazusem asa ceva…Ea nu avea nicidecum obligatia sa faca ceea ce facea. Oamenii o stimau…ii auzeam citeodata ca vin de pe unde lucrau si ii raportau ca la vreo casa iarba e crescuta mare, posta neridicata…totul parea parasit sau neingrijit. Am aflat mai pe urma ca dupa servici ea se ducea pe la aceste case unde de obicei era vreun batrinel sau vreo babuta uitati de copii lor, care nu avea nici mincare in frigider uneori, sau uitau sa-si plateasca gazul sau curentul…si ii ajuta si le amintea…si uneori le ducea si de mincare. Am fost profund impresionata de felul cum aceasta femeie il servea pe Dumnezeu.

Dupa ce m-a studiat o vreme, mi-a zis ca daca dau un examen mai deosebit de matematica am sa pot sa iau un post la un departament care se ocupa cu hartile…ceva tehnic zicea ea, si avea toata confidenta in mine ca voi face fata. M-am dus la examen cum mi-a zis ea, urmindu-i sfaturile – ca de-acuma stiam ce fel de om este…si nu numai ca am terminat testul dar am gasit si o gresala si am facut problema asa cum trebuia rezolvata si au trimis testul mai departe. Cind testul a venit inapoi si au acceptat ca era o gresala in el, am capatat deja un fel de reputatie in biroul unde lucram. In Romania pe vremea mea cred ca se facea mai multa carte ca acuma; si chiar daca nu stiam eu bine engleza, cunostiintele de matematica mi-au fost de mare folos in toate posturile care le-am avut.

Si uite asa, m-au lasat sa lucrez temporar, pe o perioada de un an, ca mapper in departamentul electric (mentineam hartile electrice ale oraselor din jur). Totdeauna am avut o caligrafie buna si un ochi si o mina buna la desen si astea mi-au fost de folos. Dar, desi am fost apreciata, compania nu avea reguli stabilite de a transfera pe cineva dintr-un job fizic in unul tehnic. Asa ca dupa un an, am ramas din nou fara slujba; ma plateau insa sa stau acasa in desability dar nu stiam nici eu si nici ei ce o sa faca cu mine. M-au trimis la S.Francisco la un examen si la ora aia n-am inteles de ce. Pina la urma cind rezultatul a venit in posta am realizat ca m-au trimis sa mi se ia IQ-uL, si sa vada nivelul meu de inteligenta. Am luat 153 puncte , un scor bun… ( dar daca as fi stiut pentru ce ma trimit as fi fost poate mai atenta la intrebari).

Oricum…stind asa in nesiguranta…am inceput sa ma gindesc la un verset din Biblie pe care il stiam, l-am auzit adesea de la amvon si care acuma imi suna in cap intr-una indemnindu-ma sa fac ceva …Versetul este…” Cautati mai intii Imparatia Cerurilor si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.” M-am tot gindit la el…am tot repetat in gind…si mi-am zis eu…trebuie sa-l pun la incercare. Dar cum sa caut eu Imparatia Cerurilor? Trebuie sa fac ceva…m-am tot gindit…oare ce sa fac eu sa arat Domnului ca eu caut dupa Imparatia Lui? Si…cum in copilarie invatasem muzica la scoala de muzica si arta plastica, mi-am zis ca in sfirsit a venit vremea sa folosesc cunostiintele alea la ceva practic. Mi-am zis eu, daca stiu sa fac cartofi prajiti, numai atit - si am sa-i prajesc pentru Domnul ca sa hranesc pe cei care au nevoie de cartofi prajiti…aia poate fi ceea ce inseamna “cautati imparatia…”

Am dat de veste la biserica, ca toti copii care vor sa invete instrumente au aceasta posibilitate si le stau la dispozitie. Saptaminal le ofeream cite o ora gratuit la mine acasa. Tot n-aveam slujba si asta a devenit slujba mea zilnica, felul in care am zis eu ca o sa pot cauta Imparatia…ceva ce pot sa dau si eu Domnului. Si au inceput sa vina. Aveam in fiecare zi cite doi trei copii la lectii. Au auzit fratii penticostali si au inceput si ei sa-si aduca copii. Cind au invatat notele, am scris cintari mai usoare si dupa ce i-am ivatat cintarile respective, i-am chemat simbata si la repetitii impreuna – la orchestra. Suna asa de pompos parca cuvintul orchestra…la inceput. Dar curind, am inceput sa sunam ca o orchestra, sa ne armonizam, sa ne bucuram de fiecare cintare pe care reuseam sa o cintam.

Lectiile astea de instrumente au avut si un alt avantaj. Intr-o tara unde viata este izolata, reusisem sa fac un grup de prieteni in jurul fetei mele. Copii se intilneau, se doreau, s-au facut prietenii intre ei. Pentru o comportare buna ii duceam la inghetata, sau la circ sau la gradina zoologica. Pentru un studiu bun, luau premii. Aveam totdeauna ciocolata pentru sfirsitul orei. Daca nu salutau ii intorceam de la usa sa mai intre odata sa spuna hello cind intrau . Doamne ce vremuri faine…Cautind dupa Imparatia Lui era asa o treaba de frumoasa…nici nu-mi imaginasem eu la inceput.

Dupa citeva luni, am putut sa cintam in biserica duminica, la program…cu noua noastra orchestra. Toti copii din biserica care erau scolari erau inclusi. Nu toti aveau acelasi talent dar toti au fost folositi dupa puterile lor…dar inclusi. Cei mai mici care nu puteau sa cinte la instrumente au fost adunati intr-un alt grup; si toate cintarile copilariei mele au iesit din lada de zestre a amintirilor , iar vechiul meu caiet de 10 lei din tinerete pe care l-am adus printre putinele lucruri pe care le-am putut aduce din Romania, a devenit zona de inspiratie. Aveam o bisericuta mica in Modesto, dar la noi era un program cu copii de invidiat.

Trecusera sapte luni de cind eram acasa , fara sa stiu ce se va intimpla cu mine… imi vor da un servici? Ma vor chema inapoi? Incercam sa nu ma gindesc. Imi ziceam in mine…I-am dat Domnului problema asta sa o rezolve El. Am pus inaintea Lui - eu o sa-mi vad de cautatul dupa Imparatia Lui si El o sa-mi dea lucrurile de care am nevoie “pe deasupra”…dar tot mai des ingrijorarea ma cuprindea si eram tot mai mult ispitita sa nu cred in Cuvintul pe care mi-am bazat toata aventura mea… Dar Domnul stia…si dupa sapte luni in care m-am straduit sa fac ceva pentru Imparatie, cei de la companie m-au chemat si mi-au dat o pozitie tehnica in companie, care mi se potrivea ca o manusa. Si nu a fost o treaba temporara. Am luat in ani examen peste examen pina cind am devenit cu citiva ani in urma sefa acestui Departament. Citeodata imi calc si primenesc si aranjez gulerasul fuduliei …dar in adevar…n-am nici un drept sa ma laud cu absolut nimic.

Daca astazi imi cistig o piine usoara si…mai mult decit indestulatoare, daca mi-am crescut fetele fara ajutor din partea nimanui…este pentruca odata, cu ani in urma, cind eram disperata, am indraznit sa incerc sa vad cit este de bun Domnul. Am incercat sa vad daca Cuvintul Lui este adevarat. Am indraznit? Nu…nu este obraznicie sa indraznesti. El spune …”Indrazniti!!!…si vedeti ce bun este Domnul.”

De ce am scris toate astea? Mai bine zis de ce n-am scris pina acuma…N-am scris pentruca n-as vrea ca sa ma laud cu ceva ce nu e de laudat…sau mai bine zis lauda nu mi se cuvine mie. Ma tem ca daca as face acest lucru mi-as pierde slujba si tare mai am nevoie de ea. Vreau sa fiu cit se poate de clara – motivul pentru care scriu este pentru a va face curiosi si doritori sa incercati sa vedeti si voi ce bun este Domnul. Nu scriu aici pentru cei ce cunosc Cuvintul Domnului. Scriu pentru…Elena din Tirgu Jiu, care are nevoie de El…scriu pentru o Marie si un Ion si un Petru si o Paula si mai stiu eu ce nume aveti…pentru cineva care are nevoie de ajutor, care este obosit, stresat, confuz…scriu pentru cei lipsiti de speranta…scriu pentru cei care vor sa indrazneasca…

Nu cumva insa sa credeti ca asta este o schema si ca o sa va luati jucaria ca Domnul este bun si apoi…pe-aci ti-e drumul. Fie-va teama daca nu sinteti sinceri …Dumnezeu nu se lasa pacalit. El cunoaste intentiile noastre, gindurile pe care nu le-am spus nimanui…inima chiar. Ne stie mai bine decit ne cunoastem noi insine. As vrea sa inchei cu un alt gind referitor la acelasi verset pe care l-am experimentat. Mai cititi odata. “Cautati Imparatia Cerurilor si toate celelalte lucruri vi se vor da …PE DEASUPRA.” De ce am scris “pe deasupra” cu majuscule? Pentruca perioada aia in care m-am ocupat de copii a fost ea insasi o perioada nespus de plina de binecuvintari si satisfactii si bucurii si un timp de crestere…un timp in care Dumnezeu m-a ridicat, m-a modelat, m-a iubit, mi-a purtat de grija din toate punctele de vedere. Iar cind am primit slujba pe care o doream, aia a fost intradevar…”pe deasupra”.