VA INVIT LA...O ORA DE PLICTISEALA!!!

“M-am plictisit!”…Hmm…Daca modestia este un cuvint arhaic, pai aste doua vorbe sint dintre cele mai folosite de generatia care merge catre adolescenta. Cu siguranta ca nu sint cuvintele mele preferate. De fapt, daca ma gindesc bine, desi le pricep intelesul, nu stiu daca le-am folosit vreodata referitor la propria mea stare.

Si motivul nu este pentruca cineva m-a tinut ocupata cind eram mai tinara…ci pentruca intre cartile mele si papusa si acul si ata si petecutele ce le aveam cind eram copil, acuarelele si creioanele colorate, n-a existat o astfel de stare de plictiseala.

Acuma ma gindeam...oare care din familia mea a suferit vreodata de plictiseala?…si drept sa va spun, pina la nepoti…aialalti au fost toti ocupati…tot timpul. Probabil ca , fetele mele or fi avut vreodata vreo criza de plictiseala dar de teama ca am sa le dau ceva de facut, au suferit in tacere…cine stie? E prea tirziu sa aflu acum…

Oricum ar fi, plictiseala are o reputatie proasta printre oamenii pe care-i cunosc. Daca cineva ar zice ca se plictiseste, imediat m-as gindi ca e lenios, lipsit de preocupari, fara imaginatie…si lista e lunga. Nepotii mei mai ziceau ca sint plictisiti cu toate ca aveau toate posibilitatile tehnologice sa se amuze 24 de ore non-stop. O generatie noua care asteapta tot timpul sa fie distrata, amuzata…ca si cind viata este o permanenta stare de bliss…

Dar chiar este rea plictiseala? Pentru majoritatea oamenilor din zilele noastre, viata este atit de plina de activitati, stimulanti, responsabilitati, ca a devenit imposibil pentru unii dintre noi sa stam jos, linistiti fara sa facem nimic…sa ne relaxam pentru cel putin citeva momente. Si daca se intimpla sa fim fara activitate…ne simtim vinovati ca si cind am comis mai stiu eu ce crima…Ne programam viata ca si cind am fii niste masini. Oare am uitat ca sintem fiinte umane?

V-a trecut prin cap faptul ca poate…numai poate…un pic de plictiseala ar fi exact ce doctorul ar recomanda pentru niste oameni extrem de stresati, ridicol de mult de ocupati…? Niste oameni care traiesc din liste lungi in care isi pun unul sub altul lucrurile care trebuie sa le rezolve; si pe masura ce unele sint rezolvate, altele le iau locul, intr-o continua, fara sfirsit goana dupa…dupa ce? Sint listele astea facute cu scopul de a fii incheiate, vreodata? Sau sint ca o pedeapsa continua…pina in ziua in care o sa ne cada lista din mina?

Ce-ar fii sa incercam pentru o ora…atit…o ora…sa incercam sa ne plictisim? Am auzit ca plictiseala aduce cu ea o stare de relaxare…o liniste in spatiul dintre cele doua urechi…un fel de armonie si respect pentru acest trup pe care il hartuim cu disperare, ca si cind am vrea sa ajungem undeva dar nu gasim acel loc planificat de sosire…sau cel putin nu pe planeta asta. Pina si vacantele au devenit stresante. Chiar acuma sora mea planuieste vacanta de vara…deja fiecare minut e planificat…am sa incerc sa-mi iau citeva zile de “plictiseala” dupa vacanta care o s-o petrecem impreuna. Nu de alta dar data trecuta cind am fost plecata cu ea in “vacanta” am venit de pe unde am fist…zob de obosita.

Si mi-amintesc de Avraam care statea la usa cortului, “plictisit” in timpul zadufului zilei. Dumnezeu a discutat mult cu Avraam…printre alte motive o fi fiind si acela ca Avraam a fost dispus sa stea si sa asculte. Si am ajuns cu intelegerea si la faptul ca, pe undeva, pe lista asta lunga de lucruri de facut, ar trebui sa-mi pun si un pic de timp de stat la usa cortului…in asteptare; poate in meditare…poate citind lejer un capitol din Biblie…dar daca Dumnezeu ar vrea sa-mi vorbeasca dar n-are cu cine vorbii ca eu sint in continua miscare?

M-am hotarit…am sa-mi fac ceva timp de plictiseala…M-am convins ca asta este exact ceea ce oasele si muschii si creierul incearca sa-mi spuna de o vreme…”stai jos, Rodica si …plictiseste-te si tu odata…” Nu-i asa ca fraza asta are merite? Si parca si ceva …muzicalitate. Ce ziceti? V-am convins pe careva?