AM CAZUT IN GALEATA CU AMINTIRI...SI NU VREAU SA MAI IES DE ACOLO...

Am visat din nou cu Buna mea…si m-am tot gindit astazi la faptul ca oriunde sint si orice fac, "prezenta" bunicii mele in spirit, in amintiri, imi da atit de mult confort. Nu mai sint copilul de altadata…sint omul matur ( ca sa nu zic imbatrinit ) care sta independent pe picioare si incearca sa fie el pilonul solid de care se agata altii (copii, nepoti, frati, parinti)…si cu toate astea, undeva in mintea mea revin foarte des la amintirile sau farimele de intelepciune care mi-au ramas mostenire de la una dintre cele mai simple femei care a trait pe fata acestui pamint.

Acuma... sint atit de multumita ca am aceste amintiri, aceste cunostiinte despre ea…dar ma simt frustrata de faptul ca nu stiu si nu pot si nu cred ca reusesc sa las in urma acele fapte simple care sa ramina ca o zestre in mintea celor pe care ii iubesc. Cind imi amintesc de Buna, o vad …nu numai o vad, dar parca o si aud, seara linga pat in genunchi - si Doamne ce greu se mai aseza si se ridica de pe genunchi…era o lupta intreaga sa se aseze in pozitia ei de rugaciune, sau sa se ridice de acolo…dar o auzeam soptind in camera ei si prin usa intredeschisa o auzeam…"Cerescul Nost' Tata…" asa isi incepea rugaciunea…si asa o termina cu multumiri. Biblia ei mare, care i-a lasat-o mostenire fratelui meu Claudiu, petrecea ore bune zilnic pe genunchii ei…si cu ochelarii pe virful nasului citea pasaje pe care le stia deja pe de rost.

Imi amintesc de zilele de jertfa pe care le-a tinut. Si cum citeodata tinea 7 zile de post la rind fara mincare sau apa - nici macar seara…Si cind aveam probleme ne promitea ca se roaga special pentru problemele ce le aveam. Prindeam curaj…nu erau vorbe goale promisiunile ei…iar Domnul o asculta.

Imi amintesc ca pe cind aveam eu 12 ani, ne mutaseram la bloc. Nu prea departe…in 10 minute puteam ajunge pe jos la Buna acasa. Treceam doar podul peste Jiu si nu departe era casa ei de lemn. Intr-o noapte pe la ora 11 bate cineva la usa apartamentului nostru. Era un frig afara de inghetau pietrele. Cind paseai, zapada scirtiia la fiecare pas. Iar aburul se ridica in sus ca dintr-un horn. Totul sclipea…dar mai ales stelele …parca inghetate si ele pe bolta. Buna mea "circula" la ora aia din noapte. Mama mea trezita din somn, deschise usa, si ...gifiind cu o boccea uriasa in spate legata intr-o fata de masa in patru colturi, buna mea intra topaind din greu pe usa…aducind dupa ea un val din frigul de afara...

-Doamne fereste, da' ce s-a intimplat mama…ai patit ceva? O intreaba mama mea ingrijorata?!
-Da de unde…Dara n-am putut dormi ca m-am tot gindit la fata asta - daca nu i frig numa' cu coperitoarea aia…si i-am adus o duna de pene, sa se 'copere…

Mama mea nu prea iubea dunele de pene…dar ce poti spune unei babute ingrijorate de nepoata ei…care umbla in dricul noptii pe strazi fara lumina si pe un frig de sa nu scoti ciinele afara din casa, ca sa aduca ceva confort nepoatei pe care o iubeste. Si uite asa, m-am facut cu duna de pene…si Doamne drag mi-a mai fost sa ma afund si sa ma cuibaresc in puful ala cald in noptile alea friguroase.

Altadata ne pomeneam cu ea ca vine cu cite o gaina taiata. Se uita mama mea la gaina si o intreba :
-Mama…dar dumneata nu ti-ai lasat nimic?

-Ba, cum sa nu…zicea ea hotarita...mi-am luat si eu partea mea. Ma uitam si eu la bucatile de carne de pe masa si faceam inventarul. Si de obicei lipsea : capul, labele de mers pe jos, gitul si virful aripilor. Uite ca imi dau lacrimile chiar acuma cind scris; si au trecut de atunci mai bine de 40 de ani. Nu degeaba se zice ca dragostea este vesnica. Cum poti sa nu iubesti o asa fiinta pentru eternitate?

Si o alta amintire imi topeste inima tot des…Primavara si vara ma duceam cu ea pe paduri. Aia era asa o aventura pentru mine...Si Buna mea, care cunostea toate buruienile ce exista, pe numele lor populare si le cunostea si intrebuintarea de la bunica ei, "maicuta"…gasea te miri ce flori salbatice: bujori de cimp…sau ciubotica cucului, sau albastrele, clopotei…margarete…si toate mi le dadea mie. Altadata intre straturile ei de ceapa si morcovi si patrunjei, crestea cite o floare frumoasa…si ma chema de pe unde eram si mi-o dadea. Nu dadea nimanui flori…numa' mie.

Buna mea draga…de cite ori ma duce gindul in trecut , de atitea ori ma pomenesc ca mi se obosesc muschii fetei de zimbit. Si o pace si o stare de bine ma copleseste…ca si cind as fi cu totul ascunsa in duna aia de pene uriasa …pe o noapte friguroasa de iarna…ca si cind as fi cea mai importanta persoana din lume…ca si cind as primii din nou din mina ei un firicel de floare galbena de ciubotica cucului cu miros de copilarie…si de primavara...