Fara iertare nu exista pace in lume… Poate de aia avem atita razboi si atitea incidente urite pe lumea asta… Fara iertare nu exista pace in noi…si chiar daca la suprafata raminem calmi, in interiorul nostru sufletul se chinuie… si eventual va distruge chiar si cortul trupului nostru. Iata articolul primit.
……………………...
Forgiveness and Restoration
by Rose Sweet
Traducere de Rodica Botan
"De ce ne este asa de greu sa iertam?
Un motiv pentru care ne impotrivim iertarii este pentru ca nu intelegem cu adevarat ce este iertarea si cum are loc acest proces. Noi credem ca stim, dar de fapt... n-avem habar.
Cei mai multi dintre noi credem ca iertindu-i pe cei care ne aduc o ofensa, ii eliberam doar din cirligul in care ii tinem - si ii lasam sa mearga in drumul lor, in timp ce noi suferim pe nedrept datorita actiunilor lor. Mai credem ca trebuie sa fim prietenosi cu ei din nou sau sa reluam vechile relatii de prietenie cu ei. In timp ce Dumnezeu ne porunceste sa ii iertam pe cei care ne gresesc, El nu ne spune sa si continuam sa avem incredere in cei care au violat increderea noastra si nu ne porunceste nici chiar sa raminem in preajma acelora care ne-au produs durere.
Primul pas in a intelege iertarea este acela de a invata ce este si ce nu este iertarea. Al doilea pas este acela de a-ti da tie insuti permisiunea sa ierti si sa uiti, sa alungi amaraciunea in timp ce iti amintesti foarte clar drepturile tale la niste granite sanatoase in jurul tau.
Granting Forgiveness (Daruind iertarea)
Iertarea nu inseamna sa-l lasi pe cel care te-a ofensat liber. Noi putem si trebuie sa le cerem altora sa dea socoteala de actiunile lor sau de lipsa actiunii.
Iertarea este reintoarcerea dreptului de judecata lui Dumnezeu - Caruia Ii apartine judecata. Refuzind sa transferam dreptul la o pedeapsa exacta sau razbunare, noi Ii spunem lui Dumnezeu ca nu avem incredere in El sa Se ocupe de problemele noastre.
Iertarea nu inseamna acceptarea repetarii acelei ofense. Nu trebuie sa toleram, si n-ar trebui sa ne expunem niciunei lipse de respect sau oricarei alte forme de abuz.
Iertarea nu inseamna ca trebuie sa ne reintoarcem la a fi victime din nou. Iertarea noastra nu trebuie sa spuna" Ceea ce ai facut este ok, asa ca poti continua sa ma calci in picioare." Nu este nici rolul de martir, nici un soi de bucurie de a practica iertarea oamenilor pentru a perpetua rolul nostru de victime.
Iertarea nu este acelasi lucru cu reconcilierea (impacarea). Putem sa iertam pe cineva chiar daca n-o sa ne mai intelegem cu persoana respectiva niciodata.
Iertarea este un proces - nu este un eveniment. Va lua probabil ceva timp sa se resolve problemele noastre emotionale inainte de a putea spune ca am iertat cu adevarat. Dar sa nu aminam... cit putem de repede ar trebui sa decidem sa iertam, (numai ca este posibil sa nu se intimple asa - de exemplu imediat dupa un divort tragic. Si este ok.)
Trebuie sa iertam de fiecare data. Dar daca ni se intimpla sa ne aflam mereu in situatia de a ierta, ar trebui sa ne uitam putin la dansul asta pe care il facem cu cealalta persoana, care ne cotonogeste tot des, asa ca sintem in continuare indureati, atacati si abuzati.
Iertarea nu inseamna sa negi realitatea sau sa ignori ofensele repetate. Unii oameni sint insuportabili, cruzi, apatici sau sint persoane pe care nu te poti baza niciodata. Si e foarte posibil ca nu se vor schimba vreodata. Trebuie sa ne schimbam noi felul cum le raspundem si sa ne oprim sa avem cine stie ce asteptari ca vor fi altfel data viitoare.
Iertarea nu se bazeaza pe actiunea celorlalti, ci pe atitudinea noastra. Oamenii vor continua sa ne produca dureri in viata asta. Asa ca putem alege sa ne uitam piezis la ei si sa stam tepeni in minia noastra sau o sa ne gindim la relatia noastra minunata cu Dumnezeu si o sa Ii incredintam Lui totul, avind incredere ca El stie ce este bun pentru noi.
Daca oamenii nu regreta… noi tot trebuie sa-i iertam. Chiar daca nu isi cer iertare nicodata, noi tot trebuie sa iertam. Sa memoram aceste cuvinte si sa ni le repetam intruna… "Iertarea este in atitudinea noastra, nu in actiunile celorlalti."
Nu totdeauna trebuie sa le spunem ca i-am iertat. Ca niste oameni drepti si sfinti, sa ne anuntam gratioasa noastra iertare cuiva care nu a cerut sa fie iertat, ca asta poate arata ca un fel de manipulare, ca sa-l facem sa se simta vinovat. Mai este si o forma de mindrie.
Refuzind sa-i dai cuiva iertarea este un act in care nu vrei sa dai drumul unei puteri care nu-ti apartine de fapt. Ne simtim puternici cind cel care ne-a ofensat are nevoie de iertare si numai noi i-o putem da. Nu ne convine sa mergem inapoi la momentul in care pierdem aceasta putere.
Poate va trebui sa iertam mai mult decit divortul. Mai sint probleme de dupa divort in legatura cu banii, copiii, programul si nevoia de a-l ierta pe celalalt sau nevoia sa fim iertati va aparea din nou …
S-ar putea sa iertam prea devreme, ca sa evitam durerea sau sa manipulam situatia. Iertarea da drumul durerii si ne elibereaza de nevoia de a sta cu ochii tinta la cealalta persoana. Prea adesea cind sintem in mijlocul focului dupa un divort de pilda, cautam cu disperare o rezolvare usoara, ca sa imprastiem tot ce este rau si sa facem sa dispara situatia urita care ne chinuie. Unele femei vor sa se grabeasca sa ierte ca sa inceteze durerea si ca sa aiba o relatie decenta cu cealalta persoana. Dar trebuie sa fim cu grija ca nu cumva sa acoperim la repezeala ranile si sa incetinim procesul de vindecare.
E posibil sa fim impinsi de altii la o iertare falsa inainte ca ea sa se nasca in inimile noastre. Cind ne simtim obligati sa iertam doar ca altii sa ne placa, sa ne accepte sau sa nu gindeasca urit despre noi, asta nu da nastere la o iertare adevarata - este doar un act de teatru, o rol pe care il jucam ca sa ocolim sentimentul ca sintem lepadati (respingerea). Da-ti timp si ingaduie-ti sa ierti asa cum trebuie! Poate ca tot ce poti oferi astazi sa fie "Vreau sa te iert, dar chiar in momentul asta sint incercat emotional. Promit sa ma straduiesc sa ies din situatie!"
Iertarea nu inseamna uitare. Este normal ca sa ai momente de amintiri in viitor. Cind ginduri din trecut te coplesesc, ceea ce faci cu ele devine important. Cind ne aflam cu ochii atintiti la ofense trecute, putem invata sa spunem… "Multumesc, Doamne, pentru ca-mi amintesti cit de importanta este iertarea."
Iertarea incepe cu o decizie mentala. Partea emotionala a iertarii este in sfirsit capabila sa renunte la resentiment. Vindecarea emotiilor poate aparea mai devreme sau mai tirziu dupa iertare."
6 comments:
Noi toti oamenii gresim,dar cum putem ierta persoana care prin nepasare fata de apropiatul sau a contribuit la moartea acestuia si daca mai adaugi ca era singura mangaiere a mamei?Cum poti ierta un tata care nu a cinstit timp de mai multi ani memoria fiului de numai 25 de ani?
Te rogi la gratia DIVINA sa-i ierte
dar, durerea din sufletul tau este prea cruda si nu poti ierta
Lilu...ai pus o intrebare atit de grea...si parca greutatea ei a inceput sa apese si sufletul meu cu toate ca tot ce stiu despre povestea asta sint cele citeva rinduri pe care le-ai scris. Porti o povara tare grea. Si nu ti se pare ironic faptul ca cel cu problema, nu are nici o problema? Si cei care sufera durerea pierderii trebuie sa ingaduie uneori si nesimtirea sau batjocura celor vinovati?
De ce asa? Uneori in timp aflam raspunsul; alteori il vom afla in eternitate. Cert este ca Dumnezeu nu ne da mai mult decit putem duce. Numai ca uneori ne inhamam sa ducem mai mult decit ni se da. De pilda vinovatia cuiva si dorinta noastra sa facem judecata.
Am urmarit o emisiune unde un criminal a fost pus pe scaunul electric. Familia victimei a dorit sa participe la acest act teribil din dorinta de a avea o incheiere la durerea lor. Din nefericire, dupa ce au asistat la infaptuirea judecatii omului care le-a pricinuit atita durere, au spus ca nici atunci nu au obtinut pacea pe care si-ar fii dorit-o...pentruca in realitate persoana pe care o plingeau ei, nu mai putea fii adusa inapoi.
Uneori vrem dreptate si ne zbatem in agonii mai mult decit ar trebui, cu speranta sa reparam raul care ni s-a facut ...dar pedepsirea vinovatului nu va reabilita situatia. Este intr-adevar o nedreptate si un rau - si Dumnezeu va judeca la momentul pe care El in alege, si situatia respectiva. Dar este cu totul un alt subiect...si ar trebui sa le separam pentru binele nostru, pentru pacea noastra.
Trebuie sa acceptam ca nu vom intelege tot ce se intimpla, si cu toate astea sa ne incredem in Dumnezeu in totalitate. Ca atit cunostintele noastre cit si intelepciunea noastra sint limitate. De unde sintem noi vedem doar ce-i in fata noastra. El vede totul; din perspectiva spatiului, din perspectiva timpului...vede dincolo de noi, dincolo de situatii, dincolo de prezent...
Iti doresc sa ai pace in suflet. Sa te lasi pe bratul acestui Dumnezeu drept si bun care va face dreptate -pentruca El nu sufera nedreptatea. El sa iti mingaie sufletul greu incercat si sa-ti dea pacea si bucuria adevarata...nu ceva superficial; ci ceva trainic...
Un adevarat balsam pentru sufletul unei mame comentariul tau ,este realmente o mare bucurie iar cuvintele asternute cu pasiune sunt un adevarat panaceu.
Iti doresc multa putere de munca,sanatate si sa faca cale intoarsa macar un strop din linistea si speranta ce mi-o furnizezi.
Eu nu cred in coincidente...cred intr-un plan a Lui Dumnezeu , pe care=l are cu fiecare din noi. Psalmul 139 daca ai o Biblie , spune ca zilele noastre ale fiecaruia au fost scrise inainte sa fi fost vreuna din ele.
Si ziceam ceva de coincidenta. La momentul cind commentul tau venea (am auzit computerul facind click), eu terminam de citit ultima strofa din poezia Iertare a fiului tau.
Mi-am mincat sandviciul aici la biroul meu de acasa si de cind am venit de la lucru nu m-am dezlipit de ecran, incercind sa iti inteleg durerea si sa vad daca de unde sint, dinafara, de la distanta, as putea sa iti aduc un amanunt nou la scena asta veche...ceva care sa iti dea sperante noi si sa dea sens zilelor tale, sa iti dea mingaiere si o noua nadejde...
Si ce crezi?
Uite , astea sint ultimele doua versuri din ultima poezie...Nu stiu exact daca asta a fost ordinea in care le-a scris el (cronologica) dar daca poeziile ar fii aranjate intr-o ordine a maturitatii gindirii lui...poezia asta a atinsd culmea maturitatii copilului tau. Inchei commentul aici si incep altul, pentruca nu cred ca imi suporta computerul prea mult intr-un singur comentariu...
ok...iata ultimele versuri...
"Cind va veni clipa iertarii
Ca sa-ntelegi ca nu sint vinovat."
Acuma asta desi pare o intuitie de partea lui, este un adevar teologic, este misterul vietii de credinta, este mijlocul prin care gresala facuta de Adam se poate repara...asta este "iertarea".
Noi am pacatuit, fiintele umane...si singurul mijloc de rascumparare din situatia in care eram a fost jertfa Domnului Isus - prin care dreptatea Lui Dumnezeu este satisfacuta. Si motivul pentru care rasa umana mai are sanse la eternitate este Iertarea data in dar de Fiul Lui Dumnezeu.
Poti sa vezi cum fiul tau a ajuns la aceasta concluzie...pe care ti-o lasa parca drept testament...
Copiii sint un dar de la Dumnezeu ( si sotul tau n-a meritat acest dar de aia a plecat). Dar Dumnezeu a considerat ca are nevoie de fiul tau si l-a chemat acasa. Noi nu stim circumstantele si poate nici nu merita sa iti irosesti zilele cautind dupa ceva ce vei afla oricum la timpul potrivit, ca nimic nu ramine ascuns pina la urma. Tu uita-te in sus, inainte, cauta iertarea care te va face nevinovata in fata cerului ca astfel intr-o zi sa petreci eternitatea in lumea perfecta a Lui Dumnezeu si alturea de copilul pe care l-ai iubit. Iti doresc o zi binecuvintata...
Intotdeauna fiul meu si-a dorit sa calatoreasca si pe meleaguri straine
iar crezul lui cel mai mare era sa nu treaca pe acest pamant ca un simplu muritor ci sa lase ceva in urma lui.
Azi cand tu i-ai citit poeziile i-am indeplinit dupa sapte ani de la plecarea IN MAREA CALATORIE,dorinta de a ajunge si-n America.
Marea implinire pentru noi amandoi ti s-a datorat si nu-mi ramane decat sa multumesc pentru aceasta minune lui Dumnezeu si tie.
Post a Comment