SUPRAVIETUIND INCENDIULUI ADOLESCENTEI…

                           Reguli de stabilitate pentru momentele de instabilitate ale copilului ta

De Sally Schrock
Traducere de Rodica Botan

Aproape ca l-am plesnit. Eram asa de aproape s-o fac, ca m-am speriat. Primul meu nascut - doar cu citiva ani in urma fusese placerea vietii mele - si acum statea in hol, cu fata rosie, cu pumnii strinsi, urlind la mine. Si se contrazicea cu mine insistind ca odaia lui este curata; iar eu l-am informat... ca nu a terminat inca de curatat.
-Asta nu-i drept - a mai tipat o data. Tu nu esti multumita niciodata cu nimic ce fac eu!

Si a continuat sa urle in timp ce eu contemplam dozele de suc imprastiate prin camera lui, vasele murdare si hainele imprastiate peste tot pe jos. Am raspuns fara emotie in voce…
-Starea de curatenie in camera asta este inacceptabila! Si m-am uitat cu groaza cum baiatul meu de 12 ani isi pierde controlul. Lacrimi au tisnit din ochii lui frumosi, albastri, si s-au prelins pe fata lui desfigurata de minie.

-Tu nu stii cit de mult ma straduiesc… mai tipa in continuare. Tu imi ceri prea mult… Si revolta lui s-a intensificat pina in punctul in care ma asteptam ca urmatoarea fraza sa fie: "Mami, eu stiu ca tu crezi ca cerul este albastru , dar este verde. Eu stiu ca-i verde." In mod instinctiv mi-am ridicat mina si i-am spus…
-Nu mai vreau sa spui niciun cuvint. Si-a deschis... apoi si-a inchis gura. S-a gindit citeva secunde, dupa care a intrat in camera lui si a trintit usa, in timp ce eu am cazut pe un scaun si am inceput sa pling. Asta era prima mea experienta cu focul adolescentei la copilul meu. Si nu avea sa fie ultima. Cum oare am sa-l invat sa se controleze? Si cu aceste ginduri in minte m-am asternut sa dezvolt un plan si citeva reguli cu care sa ma pot angaja in aceasta disputa.

                                                                                       Recunoasterea simptomelor…

Cind simteam ca un scandal este iminent, primul lucru care l-am facut a fost sa ma opresc din vorbit. Apoi i-am cerut fiului meu sa taca si el. Odata facindu-se liniste, incercam sa determin daca problema ce o aveam era una noua sau una mai veche pe care am mai discutat-o si alta data.

Daca era un argument mai vechi doar imbracat cu straie mai noi, atunci ma adresam cu calm fiului meu si fara nici o emotie in voce ii spuneam: "Asta am mai discutat odata si problema asta n-o mai revizitam. Nu acum, si probabil ca niciodata, si in mod sigur nu atunci cind esti in starea asta de nervi. Asa ca ai de ales intre doua situatii. Poti sa te opresti din vorbit si sa faci ceea ce ti-am spus acum, sau…te duci in camera ta si stai acolo pina iti schimbi atitudinea…ca dup-aia sa faci exact ce ti-am spus sa faci prima data.

                                                                      Noi eruptii…

Cind aveam de a face cu o noua problema, refuzam sa ii dau audienta pina nu devenea rational si putea sa-mi dea trei argumente concise despre ce anume il deranjeaza. Daca nivelul emotiilor incepea sa se ridice din nou, opream discutia pina cind eram amindoi complect in control.
Dupa ce si-a explicat ingrijorarile, am luat un timp de pauza ca sa consider pe indelete la lucrurile pe care mi le-a spus. Chiar daca era dificil ca sa fac aceasta pauza intentionata in discutia noastra , sotul meu trebuia sa fie si el parte din discutie. Trebuia sa stabilim impreuna pozitia ce o vom lua. Odata ce cuvintele mele deveneau cuvintele noastre, reprezentind concluzia noastra comuna, ii relatam fiului nostru conversatia avuta in citeva fraze concise. De cite ori incepeam sa-l lecturez, fiul meu argumenta in mintea lui - o vedeam in ochii lui! Asa ca trebuia sa ma abtin in a spune prea multe lucruri ca sa imi stabilesc punctul de vedere.
O alta problema grea a fost sa stabilesc cum sa il disciplinez in mod potrivit, fara sa depasesc limita. Trebuia sa gasim o pedeapsa care sa se potriveasca cu infractiunea ca sa putem sa dezvoltam caracterul lui dar nu sa-i distrugem spiritul. Parte din disciplina ce o aplicam era sa scrie jos pe scurt despre discutia avuta chiar daca ar fi dezagreat cu ceea ce i se spusese. Apoi o citeam ca sa fiu sigura ca a scris adevarul…ca a exprimat ceea ce se intimplase. Dupa care puneam hirtia la dosar pentru referinte viitoare - si nu deseori mi-au fost folositoare.

                                                          Calmind... "iesirile"…

Cind ne comportam in acordanta cu regulile ce le-am stabilit, situatia era intr-adevar lunga si cerea mult effort…dar eventual conflictul se rezolva. In timp, fiul meu s-a maturizat si a invata sa de deschida si sa vorbeasca despre frustrarile lui inainte ca sa dezvolte si sa acumuleze resentimente pina la punctul unde sa explodeze. Iesirile astea au devenit din ce in ce mai putine si din ce in ce mai rare - apoi inexistente.

Astazi baiatul meu este un om disciplinat, un sot iubitor si tata la sase copii minunati care …ocazional…mai zbiara la el…"Tati…cerul este verde! Stiu precis ca este verde!!!"
(Articolul acesta este din Focus on the Family din Febr/Martie 2009)