CALATORIND...

30.04.2010 de Carmen Bogdan...
De multe ori credem ca mergem unde vrem noi , cum vrem noi si facem ce vrem noi…Dar nu. Dupa ce pasii ne poarta pe carari pe care le credem ca si cunoscute, constatam ca am ajuns unde nici nu am gandit si ca "Altcineva" de fapt a vrut sa ajungem in acel loc, cu un cu totul un alt scop decit scopul la care ne-am gandit noi…

Ieri m-am oferit s-o ajut pe mama sa duca cateva pachete la posta pentru o prietena din satul ei natal. Avea patru pachete, dintre care doua lungi si destul de grele cu niste flori ornamentale. A fost tare bucuroasa de ajutor si eu implinita sa pot sa o ajut. Drumul din cartierul meu la ea a durat o ora jumate si apoi si drumul pana la posta si inapoia ne-a luat destul timp. Dat fiind faptul ca in “minunata” noastra capitala se circula asa de anevoios, m-am hotarat sa plec din timp de la mama ca sa ajung la servici.

Spre surprinderea mea, desi lung traseul pana in apropiere de servici, l-am parcus destul de repede cu mijloacele de transport; si in minte mi-a incoltit o idée nastrusnica cu care am mai cochetat si in alte randuri. Eu cand eram tanara am fost deseori pe trasee la orientare turistica si mi-a placut sa studiez harti si trasee. Deseori uitandu-ma in zare de la fabrica unde lucrez peste camp in linie dreapta vedeam doua magazine mari care erau peste camp, despartit de sinele de tren. La aceste magazine poti ajunge mai usor si fara microbus. Si ma gandeam uneori ca, daca as pierde microbuzul ar fi posibil sa ajung de la aceste magazine la servici.

Acasa m-am uitat pe net si am vazut ca e un drum care ar duce pana la linia ferata si parlel cu aceasta, mergand nu prea mult, as junge la servici. E adevarat ca paralel cu drumul parea ca e un zid dar , am crezut ca imaginile sunt mai vechi si cum cu ochiul liber nu se vedea nimic mi-am zis ca probabil a fost daramat.

Asa ca ieri avand la dispozitie cam o ora si ceva, mi-am pus planul in aplicare. Am ajuns la acele magazine, am gasit drumul din spate ce ducea la linia ferata si am plecat la drum - vremea fiind extrem de frumoasa. Pe drum m-a intalnit un domn cu masina care mi-a cerut informatii despre cimitirul particular din apropiere si din vorba in vorba am descoperit ca era crestin si mi-a oferit doua carti crestine. M-am bucurat, i-am multumit si doar in treacat am aruncat o privire peste ele, una este depre lupta crestinului si una despre lumina data de Adevar.

Ma bucuram de aceste daruri si multumeam Domnului cu gandul ca abia astept sa le rasfoiesc. Am plecat la drum, am ajuns la calea ferata, am traversat-o cu atentie, am gasit drumul paralel cu calea ferata, am vazut un zid care se termina la un moment dat dar tot inaintand am observant un sant destul de mare ca sa pot traversa pe partea cealalta. Mi-am zis ca probabil mai incolo o sa se termine si voi putea sa-l traversez, Dar stupoare ...pe masura ce inaintam nici urma de posibilitate de a trece pe partea cealalta. Am ajuns in dreptul fabricii dar nu aveam cum sa traversez santul care de o parte si alta era betonat. Atunci am inteles ca imaginile din satelit care aratau un zid, de fapt aratau santul betonat.

Nu am disperat si nici nu mi-a trecut prin gand sa ma intorc, pentruca drumul era mai lung de intors decat sa inaintez unde vazusem ca se termina santul la o sosea. Asa ca increzatoare si cu gandul ca ma va ajuta Domnul sa o scot la capat, am inaintat tot mai mult spre soseaua din zare. Am vazut nu departe si o casa si ma gandeam ca taman bine o sa mai cer unele lamuriri. Dar am vazut si o turma mica de oi si m-am gandit eu ca unde-s oi e un cioban dar... sunt si caini.

Pana sa ajung la casa oile erau in staul si era liniste si nu am vazut tipenie de om. Am inaintat incet dar cum vantul batea din spate a facut posibil ca, cainii sa ma simta si intr-o clipa am fost iconjurata de vreo cinci sau sase caini care ma latrau de zor. Am stat pe loc si desi nu sunt foarte curajoasa mi-am amintit de groapa cu lei, in care a stat Daniel, de groapa in care a fost aruncat Iosif si i-am spus Domnului ca stiu ca am luat-o pe drumul asta asa de capul meu, dar sa se idure sa trimita pe cineva sa ma scoata de acolo.

Nu a trecut mult ca a aparut repede ciobanul care era stapanul oilor. Fata de alte dati cand m-am speriat de cainii comunitari acum trebuie sa spun ca eram destul de linistita. Pastorul a linistit cainii si era si o femeie pe care a pus-o sa ma insoteasca pana dincolo de locul in care cainii isi aparau teritoriul. I-am multumit si ciobanului si femeii. Si cum larma incetase, i-am spus ca multumesc Domnului Isus ca i-a scos in calea mea si am povestit de unde vin si unde vroiam sa ajung si cum de am ajuns acolo. Am marturisit ca Domnul Isus a avut mila de mile si i-am daruit una din cartile primate, cea cu lumina. Am mangaiat-o pe umar i-am multumit si am plecat. Am ajuns la capatul canalului si la un rand de case. Apoi am intalnit o femeie , vecina cu cea de care tocmai ma despartisem, care mi-a spus ca ma pot intoarce inapoi pe drumul parlel cu canalul pe partea cealalta fara nici o grija ca as mai intalni caini si ajung chiar langa fabrica.

Asa am facut si am ajuns nu peste mult timp la servici. Am stat mult si am reflectat la cele intamplate. Daca mi-ar fi spus cineva sa ma duc la acei oameni sarmani sa le spun de Domnul Isus, cu siguranta ca prejudecatile, teama de caini, si gandul ca as “pierde “ timpul m-ar fi impiedicat sa ajung la ei. Sau daca mi-as fi propus sa trec peste toate astea si as fi ajuns la ei in mod special ar fi fost suspiciosi .Dar asa ...primindu-ma ca o ratacita, m-au privit cu alti ochi si cu bunatate si explicatiile mele de cum m-am ratacit si cum Domnul Isus m-a ajutat sa jung la ei a avut alt impact asupra lor.

Apoi ma bucur sa stiu de ei si sa ma rog pentru ei. Ma gandesc... ce minunat... Domnul mi-a strecurat in sacosa si sa le dau ceva de citit despre lumina Lui. Am facut comparatie cum pastorul are grija de oi si le apara, tot asa Pastorul nostru cum are grija de noi si ne pazeste cand mai ratacim cararile…Gandul mi-a zburat la cei doi ucenici ce mergeu pe drumul Emausului si s-au intalnit cu Domnul Isus.

Chiar daca fizic nu l-am intalnit pe drumul de tara pe unde am mers ieri, pot spune cu siguranta ca I-am simtit prezenta alaturi de mine. A fost o experienta deosebita si desi m-am ales cu o febra musculara de toata frumusetea, am fost bucuroasa sa experimentez inca o data, ca indifferent ce gandim si credem noi, Domnul e cu adevarat Cel care vegheaza si ne calauzeste pasii, desi noi credem ca noi suntem cei care cunoastem drumul. Noi credem ca alegem drumul bun si ne bizuim pe mintea noastra, dar Domnul in mila Sa ne lasa sa descoperim ca El e Cel care in orice clipa ne vine in ajutor. Sa mergi singura pe un drum de tara sa fiI incoltita de caini si totusi sa ai pace si sa constati ca Cineva e in permanenta alaturi de tine pe “drumul vietii”….. Ce minunat Domn avem!