SINT BUCUROS CA A PLECAT EA PRIMA...

Un profesor discuta cu studentii lui despre casatorie. Acestia sustineau ca o relatie intre doi oameni trebuie sa fie sustinuta numai si numai de dragoste; iar cind aceasta se stinge, cei doi se despart fara probleme. De ce trebuie sa fie ei legati de societate intr-o casatorie care in timp devine o inchisoare roasa de monotonie si disperare...???

Profesorul le-a spus ca are o poveste pentru ei... dupa care ii va asculta sa vada daca mai au aceeasi opinie... Si le spuse...
-Parintii mei au trait impreuna ca sot si sotie 55 de ani. Intr-o dimineata, in drum spre bucatarie, ca sa pregateasca micul dejun, mama a facut un infarct si a cazut. Tata, om in virsta si el, s-a caznit sa o ridice, a pus-o in camioneta si s-a grabit catre cel mai apropiat spital. N-a mai respectat tata nici regulile de circulatie, nu i-a mai pasat nici ca semafoarele au fost rosii... din nefericire pina acolo insa, mama a decedat.

In timpul inmormintarii, tata n-a vorbit aproape deloc. Ba mai mult, mi s-a parut ca nici de plins n-a plins... statea doar asa, ca un om pierdut, cu gindurile duse atit de departe, ca nici unul nu l-am putut readuce in prezent, la realitate.Ne-am hotarit in noaptea aia sa stam cu totii pe linga el. Si in atmosfera de nostalgie si durere care s-a creat, am inceput sa povestim despre vremuri trecute, despre intimplari din viata noastra, unele chiar foarte vesele...

La un moment dat, tata ne-a intrerupt si i-a cerut fratelui meu care este teolog sa-i spuna cam unde crede el ca ar fi mama chiar in momentul ala... Fratele meu ii spuse tot ce stia despre viata de dincolo de moarte. Tata asculta pina la sfirsit foarte atent... apoi, dintr-odata se ridica si ne spuse...
-Duceti-ma la cimitir!
-Tata... i-am zis noi, este ora 11 noaptea... cum sa ne ducem acuma la cimitir?
Dar cu o voce ca de sticla, raspicata , ne spuse...
-Nu v-am cerut parerea, si n-am supus la vot... eu sint cel care si-a pierdut sotia cu care a trait 55 de ani... si vreau sa ma duc la cimitir!!!
S-a produs deodata un moment de liniste plina de respect... Ne-am ridicat fiecare tacuti si ne-am cautat hainele in cuier... Pe rind, am iesit pe usa si ne-am indreptat tacuti catre cimitir. Acolo unul din noi a sunat paznicul, si altul care avea o lanterna luata de acasa a pasit inainte... am ajuns la mormintul proaspat al mamei... si tata s-a asezat intr-un genunchi... cu o mina a luat un pumn de tarina si a framintat-o gindit in mina... apoi parca continuind o conversatie ce o purtase in gind...
-Au fost 55 de ani buni, copiii mei... Nimeni nu poate vorbi de o dragoste adevarata daca n-a impartasit cu cineva o parte intinsa din viata lui - cu acea persoana pe care zice ca o iubeste... mai facu o pauza, dupa care se lumina la fata...
Ce mama ati avut voi, si ce sotie am avut eu!... Impreuna am trecut printr-o criza nemaipomenit de grea cind mi-am schimbat serviciul... apoi impreuna ca un singur om am tras cind am vindut casa de la oras si ne-am mutat aici. Cu ea am impartit bucuria sa va vedem cu scolile facute pe fiecare dintre voi... si la durere ne-am lasat greutatea unul pe celalalt si ne-am carat asa prin viata mereu. Cu ea am stat ingrijorati in fata salilor de spital si cu ea am plins cind ne-am pierdut parintii sau pe altii dragi de linga noi. La Craciun am impartasit bucuriile cu ea si de fiecare an nou ne-am iertat unul altuia greselile de peste an...
Si acuma a plecat... si stiti ce? Sint bucuros ca a plecat ea prima. Sint bucuros, pentru ca n-a trebuit sa ma ingroape ea pe mine si sa fie ea cea care sa se reintoarca singura de la cimitir. Si va veni vremea sa ma duc si eu dupa ea... si I-oi multumi lui Dumnezeu cind va veni vremea aia...

Cind tata a ispravit de vorbit... noi ne stergeam toti lacrimile cu coltul minecii. L-am imbratisat pe rind, si el ne-a zis...
-Acu' totu-i in regula. Hai sa mergem acasa!...
Profesorul si-a ridicat usor privirile catre tinerii lui guralivi ...si cu o voce abia auzita, i-a intrebat...
-Mai aveti ceva argumente impotriva casatoriei?... Dar nimeni n-a mai avut nicio obiectie...