Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.
Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.
Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.
Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.
Din volumul „Inedite”, 1966
4 comments:
Intr-adevar versurile sunt"inedite"! Pace tie Rodica si da-l incolo de necaz...ca pleaca el cand vine bucuriea in avalansa divina!
Ai dreptate elena..."sa-i fie somnul lin"...
Or fi fost inedite în 1966, nu acum...
Busola...
Alin...eu am existat in 1966 ...tu nu.
Gusturile si culorile nu se discuta.
Si...Nici mie nu-mi plac unele versuri ce le-am gasit pe blogul tau...de aia nu citesc!!! Pricepi?
Post a Comment