Mesajul Doamnei Leonard

De Mary Ann Bird
Tradus Rodica Botan

Am crescut stiind ca sint diferita…si am urit acel simtamint. M-am nascut cu “cleft palate”, si cind am inceput sa merg la scoala, colegii mei ma torturau cu batjocura lor- si am stiut de atunci ca arat teribil in ochii celor care ma privesc…o fetita cu buza rupta si nasul strimb…dintii neregulati si cu o strunga urita…si pe deasupra o vorbire pocita. Nici macar nu puteam sa suflu intr-un balon fara sa ma tin de nas si cind ma aplecam sa beau apa de la vreo tisnitoare, apa imi iesea afara pe nas.

Cind copiii m-au intrebat ce s-a intimplat cu buza mea, le-am spus ca am cazut cind am fost un bebelas si m-am taiat intr-o bucata de sticla. Cumva, imi era mai usor si mie sa le spun si lor sa accepte acest accident decit faptul ca m-am nascut asa. De la virsta de sapte ani am fost ferm convinsa ca nimeni in afara familiei mele nu ma poate iubi…nici macar nu ma poate place…

Si apoi…am intrat in clasa a doua…clasa Doamnei Leonard. Nici n-am stiut niciodata care era primul ei nume - am stiut-o dintotdeauna doar ca “Doamna Leonard”. Era rotunjoara, si draguta…si mirosea bine, cu brate grasute si un par cafeniu si lucios si niste ochi inchisi la culoare dar calzi… care zimbeau chiar si in ocaziile rare cind gura ei inceta sa zimbeasca. Toti copiii o adoram. Dar niciunul n-a iubit-o mai mult decit am iubit-o eu. Si pentru un motiv foarte important.

Cumva, a venit vremea pentru testul anual de auz care se da la scoala noastra. Si eu… cu una din urechi aproape ca nu auzeam nimic dar nu eram dispusa sa le mai spun si problema asta sa stie ca sint si surda…asa ca trisam in astfel de situatii. Am invatat sa ma uit la ceilalti copii si sa ridic si eu mina odata cu ei in timpul testului comun care il aveam. Testul “soptit” insa, m-a obligat la o alta deceptie. Fiecare copil mergea la usa de la iesire, se intorcea intr-o parte, trebuia sa isi bage degetul in urechea care nu era testata, si invatatoarea soptea ceva de la catedra, iar noi trebuia sa repetam ce a spus invatatoarea. Apoi schimbam pozitia pentru urechea cealalta. In gradinita am descoperit insa ca nimeni nu controla sa vada daca intr-adevar ne astupam deschiderea urechii cu degetul…asa ca pretindeam numai ca imi bag degetul in ureche.

Ca de obicei, am fost ultima…dar pina mi-a venit rindul, mi-am chinuit mintea cu o intrebare…oare …ce imi va spune Doamna Leonard? Din anii trecuti stiam ca Doamna obisnuia sa spuna ceva de genul…”Cerul este albastru”…sau “Tu ai pantofi noi”…Si iata ca imi veni si mie rindul la test. M-am dus la usa si m-am intors sa fiu cu urechea cea surda catre ea in timp ce ma prefaceam ca-mi astup urechea cealalta cu degetul, apoi usor l-am scos afara suficient ca sa aud ce-mi va soptii… Am asteptat cu inima ticaind…ca sa aud cuvinte pe care numai Dumnezeu i le-a putut pune pe buze…sapte cuvinte care mi-au schimbat complect viata…

Doamna Leonard, draguta si fragranta …pe care o adoram…mi-a soptit usor…” As vrea ca tu sa fii fetita mea!”