Nu stiu daca toata lumea este la fel ca mine, dar cind ma bag in pat seara, dupa o zi de alergare si emotii, si crize si rezolvari de tot felul… parca simt nevoia sa recapitulez evenimentele zilei in mintea mea, si atunci stau de vorba cu Domnul cel mai bine.
Nu sint "a morning person" cum zic americanii. N-am incotro, ca trebuie sa ma scol devreme sa merg la lucru, dar as prelungi diminetile in pat cit mai mult. Seara este timpul cind sint cel mai alerta, lucida, energica. Chiar si cind trebuia sa invat in tinerete… nu se lega de mine mai nimic dimineata… noaptea puteam sa impachetez informatii in creier cel mai bine.
Acuma, de cind am aflat cum se regenereaza vulturul cind e bolnav si cum se intinde pe spate cu aripile deschise si se uita direct in soare, mi-am facut noul obicei sa stau asa in pat cu bratele larg deschise si sa-mi fac conversatia cu Dumnezeu in fiecare seara. M-am tot gindit ca Domnul va zice ca sint lenesa… dar daca sint intr-o pozitie confortabila, am discutii mai lungi si uneori nici nu mai stiu cind adorm… si dorm mai bine dupa ce Ii spun Lui toate durerile si Ii cer iertare pentru scadinte… si Ii dau Lui toate ingrijorarile…
Adineauri insa, citind Psalmul 149… am dat de versetul de mai sus. Hei, nu e rau! Credinciosii Lui scot strigate de bucurie in asternuturile lor!!! Pai ala este locul unde esti cel mai sincer… ala este locul unde nu sunteti decit tu si Dumnezeu… departe de orice influenta - departe de nevoia de a te da mai puternic, mai stabil, mai grozav decit esti. Locul unde si make up-ul vine jos si esti exact asa cum esti - dezbracat de mindria omeneasca sau de atributele care ar crea aparente - dar imbracat in slava Lui si plin de bucurie…
Uite… asta urare de bine! V-o doresc si voua, si mi-o doresc si mie...
1 comment:
Rodica, cand scoti strigatele de bucurie din asternutul tau, nu uita totusi de vecini ... ;))
Post a Comment