Ce am sa scriu acuma…este o poveste tare veche…este povestea trista a unui ciine. Si povestea este adevarata…si s-a intimplat intr-o vale la poalele Paringului. Pentru un motiv sau altul, nu-mi mai amintesc exact pacatele acestui ciine: ori a mincat un pui de gaina, ori nu stiu ce boacana a facut, dar ciinele a fost alungat de la casa. Dar cit era el de ciine…isi iubea mult cotetul lui de ciine si ii iubea si pe stapinii lui …ca altfel nu-mi imaginez cum pleca de fiecare data cind era alungat - ca n-avea sarmanul incotro ...dar revenea la fel in fiecare seara acasa. Stapinii parca infuriati din ce in ce mai tare de indaratnicia lui, intr-o zi au vrut sa puna capat acestei neintelegeri odata pentru totdeauna…si au adunat o gramada de pietre si au dat cu pietre si cu bita dupa el si au strigat si l-au amenintat cum au stiut ei mai bine. Si pleca sarmanul iara…in fuga mare, sa scape de ciomageala…dar dimineata facu ce facu si sari gardul si pe cind s-au trezit stapinii…el era din nou in curte.
Daca au vazut stapinii ciinelui ca nu scapa de el nicicum, l-au pus in trasura si l-au dus departe in mijlocul padurii si l-au lasat acolo. Si au trecut zilele…si au rasuflat stapinii usurati ca in sfirsit au scapat de el. Dar, spre surpriza lor, dupa vreo doua saptamini ...s-au trezit cu el inapoi. Era amarit, slab si jegarit…nemincat, plin de scaieti… si statea de data asta in fata portii asteptind parca ceva. Era culmea sa nu-ti faci mila de el. Stapinii, cit au vrut ei sa scape de el, au fost totusi prinsi de duiosie… Au mers in casa si au luat o bucata de piine si au venit cu ea la poarta sa i-o dea. Dar ciinele i-a privit lung si nu s-a miscat…si nu s-a apropiat nici de bucata de piine ce i-au aruncat-o. Se vedea pe el ca e flamind…dar numai privea trist la bucata aia generoasa de piine si atit. L-au chemat pe nume…l-au chemat duios, s-au aplecat sa fie la nivelul lui…cu vocile schimbate…Ce mai…loialitatea ciinelui i-a coplesit…si l-ar fi luat inapoi din toata inima…E drept ca le-a gresit ...dar la urma urmei, era si el numai un ciine…nu?
Dar tabloul a ramas la fel…Ciinele …bucata de piine si…stapinii milosi... Au stat asa o vreme indelungata si s-au privit…pina cind, incet si trist ciinele s-a intors si a plecat fara sa se fi atins de piine si fara sa se mai uite inapoi.
Viata de ciine...
3 comments:
Am citit si m-au umplut lacimile...Trist si of..daca am putea invata ceva, bine-ar fi!
oh mia placut dar trist.....saracu catel .e bine sa invatam ceva din aceste poveste .Sa fim milosi kiar cind cei de linga noi,poate pe pinga noi si nui vedem pare a fi ca niste catelusi care asteapta o bucatica de piine de la noi o hainutsa ,un ban,o cina calda ,un pat....Doamne deskidene inima si okii s-ai vedem si s-ai cunoastem ca fac parte din viata noastra acesti ''catelusi sarmani''care are nevoie de noi kiar din rudele noastre poate de aproape s-au de departe.
cintind aceasta intimplare adevarata de unde putem invata omul poate fi schimbat, ciinele cu pricina a fost schimbat datorita faptelor actiunile persecute ,raspunsul cit de greu s-a schimbat ,,omul''.Nimic in viata nu este la voia intimplari,ci totul este pentru a ne invata sau a invata binele in viata de zi cu zi care suntem datori sa-l dovedim ca finta umana !
Post a Comment