Traducere de Rodica Botan
Ca pastor, sint adesea chemat cind “viata se duce ca roua”. Unul dintre exemplele cele mai puternice pe care le-am vazut in viata mea a fost Stan Gerlach, un om de afaceri de succes foarte cunoscut in comunitatea noastra. Stan era prezent la o inmormintare si rostea un elogiu cind s-a hotarit sa si vesteasca Cuvintul cu aceasta ocazie. La sfirsitul mesajului, Stan le-a spus celor indoliati… "Stiti, nu stie nimeni cind Dumnezeu decide sa ia viata cuiva. Si cind vine acel moment, e prea tirziu ca sa mai faci ceva. Sinteti voi gata?” Apoi Stan s-a asezat pe scaun, s-a rasturnat cu scaunul si… a fost mort. Sotia si copiii lui au incercat sa-i faca respiratie artificiala… dar nu s-a mai putut face nimic - exact asa cum Stan a marturisit doar cu citeva minute inainte.
N-am sa uit niciodata cum am primit acel telefon si m-am grabit sa ma duc la casa lor. Sotia lui Stan, Suzi, doar ce ajunsese acasa. M-a imbratisat si a plins. Unul dintre fiii ei, John, a coborit din masina plingind. M-a intrebat… "Ai auzit ce s-a intimplat? Sint asa de mindru de el. Tatal meu a murit facind ceea ce ii placea sa faca cel mai mult - sa le spuna oamenilor despre Isus.”
Mi s-a cerut sa ma adresez celor ce se adunasera acolo. Erau copii, nepoti, vecini si prieteni. Mi-am deschis Biblia la Matei 10:32-33… ”De aceea, pe oricine Ma va marturisi inaintea oamenilor, Il voi marturisi si Eu inaintea Tatalui Meu care este in ceruri; dar de oricine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu inaintea Tatalui Meu care este in ceruri.”
Apoi le-am cerut celor de fata sa-si imagineze …prin ce a trecut Stan mai devreme. Intr-o clipa a fost la serviciul de inmormintare, spunind multimii… "Acesta este Isus"… si in clipa urmatoare, Dumnezeu L-a auzit pe Isus spunind… "Acesta este Stan Gerlach!” Un moment in care Stan il prezenta pe Isus, ca in momentul urmator Isus sa-l prezinte pe Stan.
S-a intimplat chiar atit de repede. Si se poate intimpla tot la fel si cu oricare dintre noi. Sa ma folosesc de cuvintele lui Stan…”Esti gata?”
1 comment:
Foarte ziditor si cercetator articolul. In ultima vreme afu fost schimbari in viata mea.M-am mutat cu locuinta si am realizat ca imi parea rau dupa confortul avut si a fost un semnal de alarma ca nimic nu trebuie sa puna stapanire pe inima mea. Apoi m-am impacat cu ideea, realizand ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea de a parasi locurile acestea cand Domnul va decide sa schimb si locuinta de pe pamant. Apoi am avut cateva incercari cu sanatatea care iarasi m-au tulburat si am realizat ca ori ce clipa poate fi ultima si trebuie sa inteleg ca conteaza sa fiu in runduiala cu modul in care "umblu" pe aici. Apoi nedreptatea si umilinta unor persoane din jur m-a mahnit si m-a durut si am simtit nevoia sa ma revolt , dar am realizat ca nu e bine asa si am inceput sa iubesc. Apoi am fost fatlata si mandria mea nu-si mai intra in inima, dar am realizat ca nu e bine si ca asta ar dezavantaja si umili pe alti de langa mine si am incercat modestia si facerea de bine. Si asa am constatat ca ispitele sunt mereu dupa colt inaintea noastra dar sa nu uitam ca suntem trecatori pe aici si cand vom parasii lumea aceasta nu vom fi judecati dupa in ce case confortabile deosebite am stat, cat grozavi am fost aici ci daca in fiecare clipa am ales sa spunem nu ispitei si sa traim o viata prin care sa se reverse roada duhului. De curand am primit pe e-mai de la un prieten o pilda foarte faina care merita citita si de altii deoarece indeamna mintea sa cugete.
Înțeleptul și călătorul
Într-o bună zi, un călător trecu pe la un înțelept faimos. Știa de acest înțelept de multă vreme, dar nu fusese niciodată la el acasă. Imediat cum ajunse la poarta acestuia văzu că nimeni nu-l întâmpină. Pătrunse în micuța casă a înțeleptului și fu uimit să vadă că acesta nu avea altceva decât o odaie plină de cărţi. Până și masa era făcută din câteva cărți mai groase puse una peste alta. Locul de dormit era o simplă rogojină pusă într-un colț mai îndepărtat. Omului nostru nu-i venea să creadă. Nu era posibil ca unul dintre cei mai mari învățați ai lumii să trăiască în asemenea condiții. Cu siguranță era o farsă.
Totuși, privind chipul plin de liniște al înțeleptului vedea cum coboară pacea în inima sa. Dar el dorea să știe adevărul. Poate înțeleptul fusese jefuit, poate reușea el să facă ceva.
- Fie-mi iertată îndrăzneala, învăţătorule, unde-ţi este mobila? întrebă omul.
- Dar a ta unde este? întrebă la rându-i înțeleptul.
- A mea? Păi, eu sunt doar în trecere pe aici, răspunse călătorul.
- Şi eu la fel, zise înțeleptul.
Post a Comment