O CALATORIE NEOBISNUITA

O calatorie neobisnuita/de Vera Cusmir/editura Agape

“Ajutorul imi vine de la Domnul, care a creat cerurile si pamantul”(Psalmul 121:2)


Odata, doua batranele calatoreau cu trenul dintr-un oras in altul. Era iarna si ninsoarea cadea tot mai deasa, troienind sinele. Viscolul s-a intetit, si trenul si-a incetinit mersul, desi batranele ar fi dorit dimpotriva sa-si accelereze viteza, ca sa junga mai curand la copiii lor mari, pe care nu-i mai vazusera de multa vreme. Trenul insa mergea tot mai incet si in cele din urma s-a oprit de-a binelea.
Prin ferestrele ninse nu se deslusea nimic, iar batranele l-au intrebat pe conductor:”Unde suntem? De ce ne-am oprit?” Conductorul le-a spus ca trenul s-a inzapezit si deocamdata nu-si poate continua drumul.
“Ingrozitor” au strigat si alti pasageri. “Ne-am oprit in munti, departe de orice asezare omeneasca! Ce ne facem?” “Asteptati”, le-a raspuns conductorul, si fiindca in tren era cald, pasagerii s-au culcat cu totii.
Dimineata conductorul le-a adus o veste trista:”Au sosit mai multe masini, au incercat sa curete linia, dar n-au izbutit, zapada fiind prea mare, si au fost nevoite sa plece:.

Pasagerii au fost cuprinsi de panica. Ce se va intampla cand vor ramane fara caldura si provizii? Copii au inceput sa planga. Cei mari se priveau invrajbiti, si toata lumea era in cea mai proasta dispozitie. Unii citeau ca sa-si mai alunge gandurile rele. O singura persoana doctoral Maniu, statea netulburat si citea Biblia.
Batranele l-au intrebat:”Ce citesti dumneata si cum de poti fi atat de linistit in situatia noastra?” “Citesc Biblia”, a raspuns doctorul, “si anulme psalmul 121 care suna astfel:” “Ajutorul imi vine de la Domnul, care a creat cerurile si pamantul”. Daca Il iubim pe Dumnezeu si ascultam de porunca LUi, El nu ne va lasa niciodata in nenorocire. El a creat zapada si pe mine insumi, si ma va scoate din impas, sau ma va lua cu El acolo unde e mult mai bine decat pe pamant. Si atunci de ce sa ma tem?”
“Ce n-as das a cred si eu ca dumneata!” a exclamat una dintre batrane. “In inchipuirea mea, Dumnezeu nu e un parinte bun, ci o fiinta straina si indepartata”.

Doctorul Maniu a inceput sa le explice ca Dumnezeu nu vine la oamenii care nu-L cheama si nu apeleaza la El. Daca insa Ii cer iertare pentru pacatele lor, le raspunde numaidecat si-I iarta, primindu-I la El si devenindu-le prieten.
Auzind asa, batranele au inceput sa se roage fierbinte Domnului, cerandu-I iertare pentru pacatele lor si rugandu-L sa le fie Prieten si Ocrotitor.
Dupa rugaciune Dumnezeu nu le-a mai parut atat de strain. Acum Il simteau alaturi in inimile lor usoare ca niciodata si inseminate de bucurie. Teama le disparuse cu desavarsire, si nici gandul ca vor ajunge cu intarziere nu le mai ingrijora chiar atat.
Dimineata conductorul a intrat in compartiment si a anuntat bucuros:”Masinile au curatit linia! Pornim indata!”
Pasagerii s-au apucat sa-si stranga bagajele sis a discute prieteneste intre ei, iar copiii, uitand de toate, se jucau, razand zgomotos. Cei drept mai erau unii pasageri care-si aratau nemultumirea pentru faptul ca vor ajunge cu intarziere la destinatie.
In schimb, cele doua batrane zambeau fericite, multumindu-I Domnului pentru oprirea fortata a trenului, fara de care poate n-ar fi aflat niciodata ca Isus iarta pacatele tuturor acelora care vin la El sa se pocaiasca.