PRIORITATI...

Domnul ne indeamna in Cuvantul Sau sa cugeta, sa meditam, asupra invataturilor si lucrarilor Sale: “Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui! “(Ps.1:2) ; “Mi-aduc aminte de zilele de odinioara, ma gandesc la toate lucrarile Tale, cuget la lucrarea mainilor Tale.” (Ps.143:5)

Ieri si azi am cugetat si am cautat sa aflu si ce au cugetat altii referitor la pasajul din evanghelia dupa Luca 10:38...42:"Pe cand era pe drum, cu ucenicii Sai, Isus a intrat intr-un sat. Si o femeie, numita Marta, L-a primit in casa ei. Ea avea o sora numita Maria, care s-a asezat jos la picioarele Domnului si asculta cuvintele Lui. Marta era impartita cu multa slujire, a venit repede la El si I-a zis: "Doamne, nu-Ti pasa ca sora mea m-a lasat sa slujesc singura? Zi-i, dar, sa-mi ajute." Drept raspuns, Isus i-a zis: "Marto, Marto, pentru multe lucruri te ingrijorezi si te framanti tu, dar un singur lucru trebuie. Maria si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua." Cred ca demulte ori aratam ravna Martei dar uitam sa ne asezam la picioarele Domnului ca Maria...in momente mai dificile si grele ale vieti ne aducem aminte ca locul cel mai potrivit pentru rezolvarea tuturor rugaciunilor noastre e la picioarele Domnului. Prioritar cum ne invata insusi Domnul Isus este: "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra." (Mat.6:33) Domnul sa ne ajute sa facem asa dar si noi sa ne dam toate silintele sa fim implinitori ai cuvantului.

Cu speranta ca va va fi de folos si voua va redau si alte cugetari legate de pasajul mai sus amintit din evanghelia dupa Luca.
În societatea noastră egoistă, în care dictează doar banul şi câştigul, aproape că nu se mai ştie ce este ospitalitatea. Străinul îşi plăteşte cazarea, închiriază o cameră la hotel sau la particulari. Şi dacă vrea să mănânce, plăteşte la restaurant. În trecut, la creştini, ospitalitatea era sfântă. Pelerinii, care mergeau, se înţelege, pe jos, erau găzduiţi noaptea şi primiţi la masă de fraţii lor creştini pe tot parcursul pelerinajului.
Sfânta Scriptură ne ajută să redescoperim virtutea creştină a ospitalităţii. Ea nu este doar un semn de omenie, ci ţine de porunca cea nouă a lui Cristos: cine îl primeşte pe străin, pe omul obosit, flămând, fără adăpost, îl primeşte pe Cristos, aşa cum Abraham l-a primit ca oaspete pe Dumnezeu, aşa cum surorile din Betania l-au primit ca oaspete pe Cristos. Cristos se identifică cu omul străin, obosit şi flămând: „Am fost străin şi m-aţi primit. Tot ce aţi făcut pentru fraţii mei, mie mi-aţi făcut”.

Dar să ne oprim câteva momente la scena fascinantă care s-a petrecut în casa din Betania, scenă pe care o descrie Evanghelia de azi. Isus trăgea des în casa prietenilor săi, Marta, Maria şi Lazăr, mai ales seara, după o zi grea de muncă la Ierusalim şi de hărţuială din partea duşmanilor săi. Betania e dincolo de Muntele Măslinilor, la numai câţiva km distanţă de Ierusalim. Cât era de plăcut pentru el să petreacă câteva ceasuri de linişte, de bucurie, de intimitate în această casă unde găsea inimi deschise, prietenoase, primitoare şi o farfurie cu mâncare!
Aşadar, odată, Isus intră în casa celor două surori. Maria imediat se aşază la picioarele Mântuitorului, aşa cum se obişnuieşte şi azi în Orient, şi îi soarbe cu nesaţ cuvintele. În schimb, Marta îşi suflecă mânecile şi se apucă de treabă: aleargă în cămară, mestecă în cratiţe, aşază masa, se agită, prinsă peste cap de o mulţime de treburi, vrea să iasă un prânz cât mai reuşit. La un moment dat, îşi pierde răbdarea şi i se plânge lui Isus: „Doamne, ţi se pare corect că sora mea nu-mi dă o mână de ajutor? Eu nu-mi mai văd capul de treabă, iar ea nu face nimic, stă acolo nemişcată la picioarele tale”.

Probabil că îndărătul acestor cuvine era şi un pic de invidie, şi un pic de vanitate, de mândrie: Marta voia să-şi dea importanţă, să se vadă cât este ea de harnică, în comparaţie cu sora sa, care o lăsa singură să muncească. Şi atunci vin extraordinarele cuvinte ale lui Isus, care valorează cât toată Evanghelia: „Marta, Marta, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi; Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu i se va lua”.
Ce-i reproşează Isus Martei: faptul că-i făcea de mâncare spre a-i potoli foamea? Nicidecum. Făcea o faptă de caritate, poruncită şi aceasta de Cristos: „Am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc”. Nu întâmplător, evanghelistul pune această întâmplare după episodul samariteanului milostiv, pe care l-am auzit la Evanghelia din Duminica trecută. Ceea ce îi reproşează Martei este agitaţia, preocuparea excesivă pentru lucrurile exterioare, materiale, încercarea de a-şi face imagine, de a impresiona cu ceea ce realizează ea. Preocupată cu muncile sale, uita pentru cine muncea: bucatele pe care le pregătea ea erau mai importante decât oaspetele dumnezeiesc pe care îl avea în casă, decât persoana lui Isus. Isus ar fi putut să-i spună: „Marta, nu am nevoie să-mi faci zece feluri de mâncare, fă mai puţine, şi găseşte un moment de răgaz ca să asculţi cuvintele mele, cum face sora ta; cuvintele mele sunt pentru tine o mâncare mult mai necesară decât mâncarea pe care o faci tu pentru mine; căci nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.

E o învăţătură fundamentală, nu numai pentru Marta, ci şi pentru noi toţi. Ca şi Marta, alergăm, muncim, ne zbatem, ne agităm să facem, să dregem, să câştigăm, să avem cât mai mult; dimineaţa abia dacă apucăm să ne rugam in fuga, seara cădem frânţi şi nici macar o rugaciune nu mai apucam sa spunem. Ca şi Marta, alegem partea cea mai rea, care la moarte se va lua în întregime de la noi; căci la moarte nu vom lua nimic cu noi, ne vom trezi la realitate şi vom recunoaşte cu Înţeleptul: „Deşertăciunea deşertăciunilor, totul e deşertăciune şi goană după vânt”. Şi uităm partea cea mai bună, pe care a ales-o Maria, singurul lucru necesar care nu se pierde, rămâne în veşnicie. Şi care este singurul lucru necesar? E Cristos însuşi, e cuvântul lui, e împărăţia lui Dumnezeu. E singurul lucru cu adevărat necesar, care nu se va pierde, nu se va lua de la noi, căci aceasta înseamnă, în fond, mântuirea noastră veşnică.

Isus ne cere să respectăm ierarhia valorilor, proporţiile juste: să fim şi Marta, şi Maria. Românii petrec în medie cinci ore pe zi în faţa televizorului. Câţi români găsesc o jumătate de oră pe zi pentru rugăciune?, iar unii nici macar  Duminica nu "mai au timp" sa se roage...Nu e trist ?... Unde este ierarhia valorilor, unde sunt proporţiile juste? E necesar să găsim zilnic câteva minute de tăcere totală, în care să rămânem numai cu Cristos, să ne rugăm, să reflectăm, să citim cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură. Şi care loc poate să fie mai retras şi mai liniştit, mai ferit de zgomot, aici, la picioarele lui Isus? Mai ales în vacanţă, în concediu, trebuie să găsim mai mult timp pentru rugăciune, pentru reflecţie, pentru reculegere, pentru a ne recupera în tăcere energiile sufleteşti. Din păcate, tocmai locurile destinate destinderii, concediului sunt mai zgomotoase, cu muzică, cu difuzoare date la maximum, şi ne întoarcem acasă mai epuizaţi sufleteşte, mai obosiţi decât am venit. Spune atât de frumos un poet oriental: „Aşază-te pe ţărmul aurorei şi pentru tine va răsări soarele. Aşază-te pe ţărmul nopţii şi pentru tine vor sclipi stelele. Aşază-te pe ţărmul râului şi pentru tine va cânta privighetoarea. Aşază-te pe ţărmul tăcerii şi Dumnezeu îţi va vorbi”.