ACASA LA AIUD...

M-am intrebat ce anume am cautat pe strada Traian Vuia la nr 12 in Petrila…dupa 30 de ani? Visinii? Nucul? Viorelele? Si mi-a trebuit o vreme sa ajung la simpla concluzie ca o cautam pe proprietareasa acestui castel al copilariei mele. Nu rideti…In primul rind…stiu…sint eu bunica si am exact 55 de ani…si da...stiu ca ati vazut si casa modesta pe care am vizitat-o. Va asigur ca pe vremea lui Buna era chiar si mai modesta. Dar cu vreo 50 de ani in urma,nu ma uitam cu ochii astia critici de om "matur" de acum. Ma uitam cu ochii copilariei…curiosi si flaminzi de nou…ochi care atingind cu privirea o simpla cutie de carton o pot preface intr-un palat imens…si gradina de citiva metri patrati intr-o clipita va arata ca o jungla…si un bondar obraznic este un pericol fantastic…pentru o intreaga imparatie imaginara.

Buna mea a fost un gigant in ochii mei nu numai cind am fost copil, dar...si la vremea adolescentei…Si asa pe la 20 de ani, cind dadusem deja de greu ii spuneam lui Buna mea toate necazurile si - de fiecare data imi promitea ca o sa se roage si o sa posteasca pentru mine. Si Buna mea se tinea de promisiuni…Plecam din prezenta ei cu convingerea ferma ca asa o sa fie pentru ca Dumnezeu o asculta... Seara o zaream pe genunchi linga patul ei si o auzeam rostindu-ne numele la toti… pe soptite. Incepea cam asa…"Cerescul Nost' Tata"…si se pierdea apoi in lumea soaptelor pe care I le spunea Domnului la ureche…ca numai ei doi sa stie. A fost o vreme cind nu stiam ce spune…am crezut ca a inventat un cuvint nou…"Cerescunostata"… pina m-a lamurit cineva...

La Aiud n-am fost decit de 3 ori probabil in toata viata mea. Dar…este acolo o persoana, care desi nu este neam cu Buna mea decit prin alianta, are atitea calitati comune…trasaturi de caracter deosebite care m-au facut sa fiu atrasa spre locul ala. Acest personaj deosebit este Tusa Marta. Cine nu are o astfel de matusa…sa isi procure una neaparat. De cind o stiu, poarta aceeasi coafura…o coada impletita simplu in mijlocul capului si mereu cu citeva fire razlete care nu vreau sa se supuna. De cind o stiu, este deschisa, primitoare, larga la inima, plina de voiosie si cu o rivna pentru Domnul de nedescris. Unii ne amintim de dragostea dintii, ca de un moment in timp unic…singular…Tusa Marta il traieste ca pe un perpetuu mobile…In viata ei se intimpla totdeauna ceva care seamana cu o activitate a cuiva prins in primii fiori de dragoste pentru Christos.

Ok…nu ma credeti? Stiu ca prin lumea asta larga sint raspinditi citiva care ar putea sa imi fie martori celor ce spun. Sa va spun ce face acuma…Cu piciorul rupt, abia scos din gips, sta intr-un pat asezat linga patul lui Unchiu Muresan care este paralizat de patru ani…si il tine de mina. Ii povesteste, il intreaba si il tine ancorat in prezent pe cit se poate. In acelasi timp, cu cea mai clara viziune…se ocupa de viata celorlalti. De la nepoiti care merg la lucru, scoala sau facultate, la fetele si nora care merg la lucru, la ginerii, si fiul si nepotii de sora... care si ei graviteaza in jurul ei… Este ca intr-un stup, acolo la ei. Cu regina in mijloc si ceilalti gravitind in jurul ei...

Am stat cu Tusa Marta de vorba…pina mi s-au lipit ochii de somn…stiind ca a doua zi plec la drum cu sora mea care exploateaza timpul ca o capitalista, vrind sa stoarca orice vizita, orice secunda, orice informatie si sa-si mareasca arsenalul ei de cunostinte istorice. (Are fata asta o lista lunga de 1000 de locuri pe care vrea sa le vada inainte de a muri. Nu stiu exact cite a vazut pina acuma…) Doamne ce bine a picat sufletului meu starea aia de vorba cu Tusa Marta. In Biblie scrie ca femeile tinere sa aiba stari de vorba cu cele mai in virsta din biserica…si sa invete de la ele. Dar nu mai sint multe Biserici care au astfel de femei vrednice si iubitoare care sa poata asculta cind trebuie, sfatui cind este nevoie si pastra secretul conversatiei. Care sa se roage, sa sfatuiasca, sa mingaie…Toate femeile de astazi vor sa fie …tinere. Nimeni nu vrea sa fie …batrina Bisericii…Batrina nu atit in ani, cit in intelepciunea care vine de sus…

Acum cred ca intelegeti de ce pot spune ca am fost acasa la Aiud!!! Pentru ca daca nu m-am simtit acasa la Petrila…m-am simtit totusi acasa la…Aiud! Si bineinteles…asta inainte de a va duce pe meleagurile Edenice ale Botanilor…sus in Muntii de unde au coborit strabunii nostrii…Dar nu va impacientati…ca va duc si pe acolo…aveti numa' rabdare!!!