DIN LUMEA VIRTUALA...IN LUMEA REALA...

Cit de reala…este lumea virtuala? S-a scris mult despre lumea virtuala, ca fiind o lume ireala, conceputa de oameni si care le da posibilitatea acestora sa se prezinte exact asa cum le este dorinta. Pot sa spuna ca au ochi albastri si in realitate sa fie negri; pot sa spuna ca sint tineri, cind de fapt sint la a doua tinerete…pot sa spuna orice…sa imbrace orice identitate vor.

Intimplarea a facut ca in vacanta asta sa intilnesc doua din prietenele mele virtuale: una este Elena din Tg. Jiu si cealalta este Carmen Bogdan din Bucuresti, care cu multa destoinicie si dragoste a mentinut viata zilnica a blogului meu pina la intoarcerea mea din vacanta.

Pe Elena am cunoascut-o in mod "virtual" cind a gasit adresa mea de e-mail la un comment si pentru ca sintem apropiate ca virsta si pentru ca am fost destul de transparenta, a avut dorinta sa ne cunoastem, si sa impartasim unele ginduri. Am avut placerea sa-i impartasesc din experientele mele si sa-i spun ce mi-a facut mie Domnul. Era dornica sa-L intilneasca si ea si am asistat cumva, privind peste ocean la aceasta intilnire.

Pentru ca unul din obiectivele mele de vizita in Romania era Petrila, orasul in care am locuit primii 25 de ani de viata, am facut un ocol pe la Tismana ca s-o intilnesc pe Elena. Ne-am recunoscut repede…am vorbit mult (mai ales eu) …ne-am bucurat de un moment in timp in care am putut sa intindem mina si sa ne atingem. Elena a venit su sora si nepotica ei…o fetita inteligenta si draguta foc.

Trebuie sa va spun ca vacanta asta desi a fost reala, pare ca un vis sau...c a ceva de domeniul ...virtualului. In primul rind a contribuit la asta schimbarea de fus orar; apoi faptul ca sora mea nu mi-a dat sansa sa-mi trag sufletul prin Istambul, ca a exploatat la maxim fiecare minut lumina…si cind am ajuns in Romania am luat-o de la capat, plus - am stat de vorba cu rudele pina pe la ora 1-2 in noapte. Spun toate astea ca sa explic de ce in pozele facute cu Elena am camasa de pe mine incheiata asa de frumos…Sint de...mirul lumii ( atit virtuale cit si reale).

Dar… Elena a avut sansa sa ma cunoasca …asa cum sint…cu camasa de pe mine strimba…(si camasa ca si proprietara, de altfel)?!. In lumea virtuala poti sa scoti afara partile care nu corespund, care nu-ti plac…In lumea reala insa…iacata-ma cum sint!!!

M-am simtit fericita si onorata sa o intilnesc pe Elena si pe sora dinsei. Sper ca nu le-am dezamagit (minus tinuta). Ce bun este Dumnezeu…ne ingaduie si ne faciliteaza si ne pregateste surprize minunate in viata. Si in vacanta asta, intilnirea cu Elena si sora ei a fost o astfel de surpriza.

…………………..

La intoarcere in US, ajungeam in aeroportul din Bucuresti seara si avionul pentru Londra era dimineata. Carmen a binevoit sa vina cu sotul ei la aeroport si sa ne ia acasa la ea, ca sa nu stam in aeroport toata noaptea sau sa fim prada taximetristilor obraznici din Bucuresti.

Am fost printre ultimii ce am iesit din avionul ce ne aducea de la Cluj…dar de cum ne-am vazut, ne-am recunoscut una pe alta. Ca si cu Elena, conversatia a curs atit de normal, ca si cind ne-am fi cunoscut de-o viata. Am ajuns in apartamentul ei dragut si desi nu eram flaminde, bucate pregatite ne-au fost asezate in fata si la insistentele gazdelor, am gustat putin…Limonada de casa insa am executat-o pe loc, ca era tare cald in Bucuresti...si tare buna mai era si limonada rece de la frigider. Nu ne mai saturam vorbind, dar mie mi se inchideau ochii si Carmen, draguta... ne-a condus catre dormitor.

Ma uit in urma cu uimire la faptul ca am trecut din lumea virtuala in lumea reala, fara nici o problema…a fost doar un fel de continuare. Sint oameni si oameni si pe internet. Unii se ocupa cu invaluirea, iar altii cu dezvaluirea. Imi plac oamenii deschisi care nu se complica sa se prezinte altfel de cum sint. Si se pare ca am avut succes in a gasi oameni atit de frumosi cu care m-am imprietenit. Biblia spune ca ceea ce da frumusete unui om este bunatatea lui. Si am gasit-o peste tot pe unde am umblat...(asa cum am gasit din plin si rautatea...)

Acuma ajung la intrebarea din titlu…Cine ar fi crezut ca din virtual aluneci cu atita usurinta in real?…Dar nu lumile in care existam sint responsabile …ci noi. Daca traim ca in timpul zilei, nu mai exista motiv sa ne ascundem. Real? Virtual? Cui ii pasa? Ce am legat intr-o lume, exista si in cealalta. Prietenia din virtual a ramas prietenie si in real. Biblia mai zice ca tot ce legam pe pamint va fi legat si in ceruri. Asa ca…Elena si Carmen…ce ziceti de faptul ca exista posibilitatea de a ne intilni in Imparatia Cerurilor odata si de a petrece un timp minunat si pentru o vesnicie intreaga in prezenta Lui Dumnezeu ?

Caci  lui ii apartine intreg Universul...chiar si lumea noastra mica... reala sau virtuala...