DIN NOU LA PETRILA ...DUPA 30 DE ANI (3)

O ultima privire…si Biserica a disparut dupa coltul blocului. Am pornit mai departe…si urmatorul punct cunoscut a fost Complexul din Petrila…cindva punct strategic…La coltul Complexului statea mai totdeauna tiganca cu seminte…Tot pe acolo se gaseau primele cirese primavara…legate in ciorchini marunti de 6-7 cirese la leu…De acolo cumparam ridichi proaspete de gradina, tot asa la legatura. Inainte de a emigra in America, adesea eram invitata la Rely si Costel Cristea dupa serviciile de biserica de Duminica si de acolo ne luam semintele in drum spre apartamentul lor, unde, dupa cite o masa copioasa pregatita de Rely cum numai ea stie sa prepare, vizionam cite un episod de Dallas…si ne gindeam cum o sa fie in America!!!

Ne-am oprit linga Scoala Nr 5 pe care am gasit-o pitita intre blocuri. Frumos refacuta in culori moderne…nu mai era scoala de altadata unde si eu si fratii mei mai tirziu am buchisit citiva ani…De acolo am pornit pe jos sa gasesc blocul 23 din Cartierul 8 Martie…unde am locuit de la vreo 12 ani pina la 19…Si l-am gasit…Ca un monument al uriteniei si grotescului…acoperit cu mizeria celor 30 de ani de cind nu l-am mai vazut. Am vorbit cu citeva doamne la scara blocului si am urcat si am batut la Apartamentul nr 7. Sora Bisa mi-a deschis usa si m-a invitat inauntru dupa ce i-am spus cine sint. Sotul ei murise si locuia acolo cu fiul ei. M-am uitat catre usa apartamentului pe care scria odata Elisei Botan…M-am prins cu mina de balustrada pe care in graba mare alunecam zilnic…ca sa nu mai merg pe scari…in “zbor” spre scoala. Cind am coborit, o alta doamna, fosta vecina m-a intimpinat…Am visat la momentele astea atit de mult…parca sperind ca ele imi vor readuce ceva din ceea ce am pierdut cu asa de mult timp in urma…Oare ce am asteptat sa gasesc?

De acolo am pornit pe strada, pe partea stinga in sus catre Pod-Fabrica…locul unde locuia pe vremuri Buna mea si unde imi petrecusem primii 12 ani din viata. Acolo era de fapt tinta cautarilor mele…Imi aminteam visinii si nucul si ciresul si merii si parul si agresii care pe unde erau. Stiam unde sint bujorii si viorelele si liliacul…Vroiam sa ma duc pina in fundul gradinii sa vad daca mai sint fragute acolo unde stiam eu ca sint…De departe am vazut ca era un pod nou peste Jiu. Jiul era murdar, nu ca altadata limpede si voios lasind sa se vada pietre colorate si spume involburate in dreptul vreunui bolovan…

Am trecut podul si strada se intindea asfaltata inaintea mea…In dreapta m-am uitat la casa lui Jorja…era schimbata…o straduta mica in dreapta…alte case si alte acareturi diferite…Am ajuns in dreptul locului unde ar fi trebuit sa fie casa lui Buna. Nimic nu mai semana. Ba niste porti de fier aduceau cumva la poarta mare pe care o deschidea Buna cind baga tati masina inauntru…Cred ca e tot poarta veche. Un garaj nou construit la drum…si vad o doamna tinara prin curte…

M-am prezentat si …doamna cea tinara , Claudia, a fost draguta sa ma lase in curte. Am intilnit-o si pe mama dinsei si le-am explicat cine sint si de ce am batut la poarta lor. M-au lasat sa ma uit prin curte…si m-am dus un pic spre fundul gradinii…Oamnii schimbasera locul si era acum o alta casa, o alta gradina. Am intrebat de pomi…dar am aflat cu necaz ca pina si pomii au murit pe rind: visini, cires…si parul la urma…Claudia generoasa mi-a dat o punguta de pamint din gradina bunicii…si dupa citeva schimburi de cuvinte mi-am luat ramas bun si am plecat.

Mi-am continuat drumul in sus…Disparuse fintina de linga casa lui Cerchezan…disparuta era si cismeaua din coltul strazii…disparuti oamenii pe care ii cunosteam…si paseam pe un teren absolut necunoscut. M-am gindit la oamenii care au locuit pe meleagurile alea cu sute de ani inainte…la faptul ca locul unde sintem ne apartine doar pe o scurta perioada…trecem prin lume si ni se sterge urma ca si cind nu am existat niciodata. E bine? E rau?...Solomon avea dreptate…Totul este o goana dupa vint…

Ninel Rusu, un var de-al meu care este acum in Hudson, mi-a spus sa-i aduc si lui cind vin inapoi din calatorie, doua pietre din piriul care curgea prin curtea lui. Casa lor veche era doar dupa colt. Asa ca m-am gindit cu bucurie ca macar o sa dau de piriul lor. Totdeauna mi-a placut piriul acela ce curgea prin mijlocul gradinii lor. Dar…m-am dus pina in dreptul casei si m-am uitat pe drum …ca piriul traversa drumul…nici urma de parau. Ma uit peste gard si …nici urma de parau nici acolo…doar o adincitura care ar fi marcat existenta fostului parau…dar si ea de-acum acoperita de vegetatie. Am intrebat o familie tinara de peste drum (intimplator fiul si nora lui Titi…un copil din vecini )ce s-a intimplat cu paraul? Mi-au spus ca a …secat. Am luat totusi doua pietre din albia uscata…si astept ca Ninel si Tania sa vina dupa ele in California?!

Am mai trecut inca odata prin fata casei, m-am uitat de-alungul strazii unde ma jucam cind imi dadea mami voie pe-afar, cu …Uta, si Candin, Cameluta si Titi si Ninel si Cornelut…Am facut poze din toate unghiurile posibile sa am la ce sa ma uit acasa…si am plecat.

Pe dealurile din fotografia de mai sus, mergeam cu buna dupa bureti. Amintiri din timpurile alea vechi, cu Flavius si Ninel...alergind dupa pitoance sau dupa bureti iuti...Undeva , in mijlocul unei poieni era un fag mare pe a carui scoarta ne-am scris toti trei numele cu multi...multi ani in urma...vreo 45?Inchid ochii si vad poiana si pomul...

Sint sigura ca asta este ultima vizita pe Strada Traian Vuia in Petrila. Imi pare rau ca m-am dus? Nicidecum. N-am pierdut absolut nimic. Am invatat doar ca tot ce avem este acum si aici. Nu ne este dat mai mult. Nici nu putem merge in urma sa modificam nimic, sa adaugam sau sa scoatem. Daca am fi intelepti, am sti sa pretuim momentul prezent mai mult si sa-i dam toata importanta cuvenita…Nimic nu ne apartine, nimic nu ducem cu noi…decit amintirile. Asa ca mi-am luat amintirile: si cele vechi si cele noi…

Bineinteles m-am coborit sub pod sa-mi iau doua pietre din Jiu...si le-am adus acasa...in California...
Cind am coborit din avion in San Francisco, cei de la vama m-au intrebat daca n-am adus tot felul de lucruri...fructe, alcohol...dar nu i-a trecut nimanui prin cap sa ma intrebe daca am adus pamint sau pietre...Ar fi fost foarte interesant daca mi-ar fi deschis valiza...nu stiu exact cum as fi putut sa explic ...