DIN NOU LA PETRILA...DUPA 30 DE ANI...(2)

Urmatorul popas l-am facut la Biserica Baptista din Petrila. Am urmarit cu multa atentie strada principala. Biserica Baptista era pe partea opusa unei biserici ortodoxe …de culoare galbena; asa imi amintesc eu …si cu sfinti viu colorati pe dinafara. Am ochit cu greu cladirea aproape cenusie acuma, inconjurata de un gard de fier verde si de multe, multe…oh Doamne cit de multe blocuri. De fapt sint blocuri peste tot...intr-o confuzie si o aglomeratie absurda. Aratau destul de vechi si ponosite dar au fost facute dupa plecarea noastra. Am trecut strada si m-am orientat printre alte…ce altceva decit blocuri …cu magazine marunte la parter. Multa lume...un furnicar de oameni...

Undeva in vecinatate trebuie sa fie si Biserica in care am crescut…Biserica care pe vremuri statea inalta si impunatoarea intre casele mici si grajdurile de vite din vecinatate. Sora Vasie locuia in stinga...avea o casa de lemn si grajdul vacii...In dreapta Bisericii statea Florica...care avea doi copii. Nu stiu daca pina la urma s-a pocait sau nu...Cred ca erau din familie. Mai incolo statea fratele Culita cu Sora Marioara...plus un cal. S-au dus si ei de mult...si nici urma de casa lor...

Am intrebat pe o doamna cu doua sacose in mina ce tocmai trecea ...daca nu stie in ce directie este Biserica Baptista. Mi-a aratat cu mina…si m-a intrebat repede…

-Pe cine cautati?
-Caut doar Biserica Baptista…
-Da, dar o persoana…anume?
-Nu…i-am zis…doar Biserica...de fapt nici n-ati cunoaste…
-Totusi, spuneti un nume…a insistat doamna respectiva…
-Pai…eu am plecat de mult de-aici…numele meu este Botan…nu cunoasteti…
-Cum sa nu…Botan…sigur ca cunosc…

M-am indepartat grabita…”sigur ca da…m-am gindit in mintea mea…sigur ca ne cunoaste…”Dar n-am facut citiva pasi si cineva ma striga. Doamna a venit dupa mine cu pasi mari si m-a ajuns…
-Nu esti tu Rodica Botan?
Ma intorc perplexa…si rizind…
-Da…sint Rodica Botan…de unde ma cunoasteti?

...era o vecina a verisoarei mele Adi Bulancea, cu casa numai un pic mai sub deal, la o palma de loc. Ce mica-i lumea...
 
Am ramas singura in fata acestei cladiri atit de importanta din viata mea. Pe pelicula mintii s-au scurs cu repeziciune...vechi imagini, dragi imagini din copilarie si adolescenta...
 
O imbulzeala de amintiri, care mai de care isi cereau dreptul ...Am stat o vreme asa...tinindu-ma de portita...prezenta fizic acolo dar cu mintea in urma cu 30-40 de ani...Cu aceste ginduri zburdind inca prin mintea mea...m-am desprins in cele din urma de portita inchisa a Bisericii...timpul imi cerea sa plec. Timpul...
 
Am sa revin insa...vreau s-o vad si pe dinauntru...