EXISTA TOTUSI O SOLUTIE LA PROBLEMELE LUMII...

Carmen (cred ca majoritatea o cunoasteti de-acuma de cind mi-a tinut locul pe blog) mi-a trimis un e-mail in care spunea ca e gata sa auda si alte povesti cu Tusa Marta. Si sint sigura ce ele vor veni - si nu numai scrise de mine, dar scrise de ea insasi pe blogul "La Botani".

Dar de stupul ala de la Aiud nu am terminat inca de povestit.  Tatal meu si fratele meu sint stupari. Si de la ei am invatat o multime de lucruri despre albine, asa ca atunci cind am zis "stupul" de la Aiud, am facut o descriere foarte exacta a ce se petrece intr-un stup de albine. Albinele sint o familie uriasa - poate datorita numarului de membri al acestei familii…i-am putea spune natiune. Si aceasta natiune functioneaza bine atita vreme cit fiecare membru al ei isi face treaba lui cit se poate de bine. Daca e bolnav, altul ii ia locul fara mofturi. Importanta este treaba ce este de facut in stup - si albinele au in instinctul lor sa lucreze si sa se bata pentru binele familiei lor.

Am mai povestit odata trebusoara asta dar este atit de reelevanta ca vreau sa o repet. O albina in timpul verii traieste mai putin. Din cauza culesului si deci a zborului continu, uzura aripilor este mare si dupa o vreme se rup si se destrama si viata albinutei se termina. O albina insa zboara cit o duc aripile. Ajunsa pe cimp, isi umple desagii ei de pe picioare cu polen; si chiar daca aripile ei rupte au ajutat-o sa zboare pina in cimp, cu incarcatura pe ea…nu mai poate sa zboare inapoi. Atunci ea emite un semnal si o alta albina din stupina ei, care culege prin apropiere, vine la ea. Albinele transfera greutatea de polen de la albina cu aripile frinte la albina sanatoasa, cea sanatoasa se reintoarce la stup cu polenul, iar cea cu aripile frinte ramine sa moara pe cimp.

Am un respect deosebit pentru albine de cind am invatat citeva din secretele lor din viata lor de familie. Nu degeaba structura lor sociala asezata acolo de insusi Dumnezeu, a rezistat de mii de ani - fara schimbari (si fara sa "evolueze?!"). Si nu degeaba natiunile lumii care schimba politica si structura sociala in cautarea unei solutii universale perfecte si…permanente…cad de fiecare data. Daca o insecta atit de mica are in ea un astfel de instinct ca nu moare cu incarcatura de polen la ea - ci o trimite stupului ei drag…cum atunci noi, fiinte umane, muncim si luptam toata viata noastra numai si numai sa ne facem noi culcusul mai bun, mai moale, mai cald chiar daca trebuie sa despuiem pe altii de cele mai elementare necesitati ? (Luati in considerare faptul ca vorbesc de o natiune de albine lucratoare nu de un stup format din trintori. Albinele , alunga trintorii din stup, dupa imperecherea reginei…"cine nu munceste nici sa nu manince" este legea dupa care se face repartizarea mincarii - si conform legii, trintorii sint scosi afara , la urdinis si opriti sa mai intre inauntru si sa se infrupte din mierea culeasa de albine si...mor de foame…)

Imi place expresia asta grozav…cind ai din belsug in camara si mai aduci inca cit si ce poti... sa mai indesi pe raftul ala de sus ..."lasa, sa fie acolo!!!"…stiind bine ca linga tine sint altii care "tinjesc"…dupa o picatura din bunatatile pe care le tii tu sub cheie - doar pentru tine... Ar trebui sa ne deranjeze cind cineva "tinjeste"…dupa ceva ce avem noi din belsug si sa ne simtim jenati, rusinati…Cum ar fi sa devenim un stup de albine lucratoare…harnice…care sa aiba ca scop binele comun al familiei, al bisericii, al societatii in care traim? Nu asta a fost modelul trait de Christos pentru noi? Nu S-a dat El insusi ca plata pentru pacatele si nechibzuinta noastra? Nu a parasit El Cerul si Slava ca sa se faca ca si unul dintre noi, sa ne poata intelege si sa ne poata ajuta printr-un exemplu personal pe care sa-l urmam si ca apoi eventual sa avem si noi parte de Paradisul Lui Dumnezeu?

Asa ca…revin la stupul din Aiud unde am vazut in actiune un plan de lucru apropiat cu cel prezentat mai sus. E usor? Nu cred…dar Tusa Marta mi-a dat de inteles ca 1 Corinteni Capitolul 13, rezolva mai toate problemele vietii…

“Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sint o arama sunatoare sau un chimval zinganitor. Si chiar daca as avea darul proorociei, si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta asa incit sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sint nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mindrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se minie, nu se gindeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodata.” Pare un …plan bun!!! Pus in aplicare…pina si lumea asta intoarsa pe dos ar putea sa-si revina…