Se discuta cu aprindere pe unele bloguri aparitia in Romania a unei carti care dezvaluie activitatea de informatori a unor pastori din vremea comunista. M-am pomenit gindindu-ma la acest subiect, invirtindu-ma in jurul lui si punindu-ma in tot felul de situatii…asa ca am sa scriu sa scap de el...
Fac parte dintre oamenii care au gresit la viata lor. Sint sigura ca am pacatuit chiar mai mult decit pot eu sa evaluez cu propriul meu creier si propriul meu discernamint. Am invatat ca timpul sterge anumite lucruri din memorie…in special lucrurile care ne deranjeaza. Mi s-a intimplat sa discut cu cineva o anume situatie intimplata cu multi ani in urma, doar sa vad ca ei au uitat o parte din poveste... si…eu am uitat o alta parte. Curios ca, atunci cind ne-am adus impreuna amintirile la un loc, am plecat de acolo cu impresii absolut diferite si eu si ei (intre timp insa, am trait 30 de ani cu niste pareri eronate- toti cei implicati).
Dupa accidentul meu…si dupa citeva alte crize mari din viata mea, am putina recolectie a unor momente dificile prin care am trecut. Deseori de pilda fiica mea imi aminteste de o perioada din viata mea cind am fost anuntata de doctorul de familie ca sint suspecta de cancer. O parte din lucrurile pe care mi le descrie Deb ca le-am facut sau cuvintele care le-am spus imi sint total straine…Creierul refuza sa le dea la suprafata. Uneori le visez...dar in conditii normale, cind sint treaza, creierul refuza sa ma lase sa le vad. Doctorii spun ca anumite lucruri care ne traumatizeaza sint ascunse de creier in subconstient - creierul ne protejeaza. Este posibil oare sa li se intimple si altora acest lucru ?
Asa ca tot gindindu-ma asa...m-am pus in postura acestor pastori care pusi sub diferite presiuni …au cedat. Ma gindesc ca nu exista povara mai mare decit aceea de a-ti purta singur vinovatia. V-ati simtit vreodata vinovati de ceva? Orice? Well…mie mi s-a intimplat si asta. Este ...cumplit.
Apoi daca vinovatia asta implica sau afecteaza si familia ta…biserica ta…Sint sigura ca unii au fost pusi intre ciocan si nicovala - cind orice alegere ar fi facut, tot iesea rau pentru cineva. Exista oare o pedeapsa mai mare decit aceea de a te sti vinovat si de a nu fi in stare sa repari absolut nimic…sau sa nu stii cum…sau sa n-ai puterea sa te confrunti cu situatia respectiva; sa astepti momentul cind o sa te descarci de povara - dar parca acel moment nu mai apare - ca nu exista un moment potrivit pentru asa ceva. Incercati si voi exercitiul asta…cautati in memorie, trebuie sa gasiti ceva asemanator.
M-am intrebat daca eu as fi in stare de un asa pacat. Si cred ca toti - dar toti in masa, daca am fi intrebati, am raspunde categoric "Nu!". Dar in realitate, metodele securistilor cred ca au fost subtile, diverse…ca nici diavolul nu-i chiar prost. Si sint sigura ca pe unii dintre acesti oameni i-a prins in menghina cu ceva dupa multe cautari si incercari…si oamenii au cedat sub presiune. Mi-ar placea sa cred ca as fi fost curajoasa si as fi rezistat…dar daca insa…dar daca ar fi gasit metoda - tendonul lui Ahile - ca sa-mi fringa vointa?
Las imaginatia fiecaruia sa va puna in situatie si sa ne judecam astfel singuri. Credeti ca ati fi rezistat la toate presiunile? Si pentru cit timp? Ca banuiesc ca nici ei nu au cedat din primul moment.
Apoi m-am gindit un pic la cei ce cauta prin dosare.Chiar nu exista altceva ce ar putea face ca sa il serveasca pe Christos? Nu stiu de ce dar mi-ar fi placut mai mult sa aud ca un fost securist…unul ca Pacepa, de exemplu …sa fie pe post de gropar- si sa umble prin arhive dupa aceste informatii. Nu ca lucrurile astea nu trebuie sa iasa la iveala…dar parca treaba asta este si ea o treaba foarte murdara. Sa descoperi goliciunea fratelui tau…(Petru s-a lepadat si el dupa cite imi amintesc …si intr-adevar si-a recunoscut vina - dar n-am fi stiut daca nu scria in Scriptura - pentru ca Petru s-a pocait in fata Domnului mai intii ). Biblia avea nevoie sa expuna si aspectele astea doar ca sa invat eu din ele. Si tu daca vrei, bineinteles…Altfel nu foloseste nimanui sa cunoasca momentele astea intime decit celui ce-si cere iertare si este iertat. Cine sint eu sa stiu daca oamenii astia nu si-au cerut Domnului iertare; daca nu au primit-o?! Si cine sint eu sa ma apuc de judecat, cind nu cunosc intregul adevar nici despre mine; cind eu am uitat unele dintre lucrurile grave pe care le-am facut, sau…chiar mai rau decit atit…nici nu stiu ca am gresit…pacate din nestiinta…nebagare de seama…neatentie...
M-am gindit la Domnul Isus pe cruce cind spune…"Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac!!!". Chiar nu stiau cei ce L-au vindut, cei ce L-au batut, cei ce L-au chinuit si batjocorit in tot felul…chiar nu stiau ce fac?" Nu este asta o situatie asemanatoare? Si care este atitudinea Domnului Isus? Le ia apararea ca nu stiu ce fac…
Daca a spus-o Domnul Isus, trebuie ca este adevarat…Si apoi m-am gindit ca uneori ne gindim la Dumnezeu ca si cind ar fi la milioane de ani departare…nu ca si cind ar fi prezent si atotputernic. Daca acesti oameni care sint acuzati acuma ar fi stiut ce fac…L-ar fi cunoscut cu adevarat pe Dumnezeul vesnic prezent si atotputernic, nu s-ar fi speriat de securisti…le-ar fi fost mai mult teama de Dumnezeu sa faca un pas gresit…Au stiut ei ce fac? Nu cred…ca desi isi spuneasu credinciosi, erau mai speriati si credeau mai mult in securitate si ce-o sa faca securitatea decit in Dumnezeu si ce-o sa faca Dumnezeu…sau au acceptat beneficiile date de securisti refuzind beneficiile ce le-ar fi avut stind alaturi de Dumnezeu. Au stiut ei intr-adevar ce fac? Daca ar fi stiut ar fi inteles ca actiunile lor vor duce la clipele de acum. Asa ca…nu-mi vine sa cred ca au stiut ce fac...
Am si eu o parere ? Ca totdeauna. Fiind fiinta asta slaba si plina de pacate si greseli, de cite ori apare un acuzat pe undeva, stau si ma intreb…dar eu? Pe unde sint eu? Am facut greseala asta? As fi putut s-o fac? Exista slabiciunea asta in mine? Apoi ma gindesc… Doamne bun ai fost cu mine ca nu mi-ai dat sa car o asemenea povara. Bine ca nu ai ingaduit sa fiu musulmana ca cine stie ce vesta plina de bombe as mai fi purtat. Bine ca nu mai pus intr-o situatie unde sa aleg sa fiu securista, ca cine stie la ce ma ducea mintea. Bine ca mi-ai taiat lungul nasului si m-ai facut sa inteleg ca judecata este a Ta…ca una ca mine are nevoie de iertare si intelegere. Prefer sa aud fraza…"Du-te si nu mai pacatui." decit sa iei biciul la mine si sa spui…"Pui de napica"…
Bineinteles astea sint gindurile mele. Fiecare are sistemul lui de gindire, raportat la cunostiinte, experiente, constiinta, crestere, educatie, influente de tot felul…cu alte cuvinte - un sistem uman - cu multe lipsuri si defecte. Cum as putea deci judeca corect lucruri pe care nici nu le cunosc sau inteleg in intregime? De aia zice Biblia ca judecata este a Domnului…ca numai El stie intr-adevar totul. Domnul sa se milostiveasca si de unii si de altii; ca in orice treaba pe care o facem pe pamintul asta, cit de sirguinciosi am fi - si cit de bune ne-ar fi intentiile nu putem spune ca faptele noastre sint mai bune decit o simpla si ingrozitoare cirpa murdara…Si atunci?
22 comments:
Ai dreptate Rodica. Si eu sunt de aceeasi parere cu tine.
Subscriu in totalitate la cele expuse de tine mai sus.
Si la urma urmei cine sunt eu, sa judec pe fratele meu, daca sta in picioare?
Cine stie cum am fi procedat si noi la presiunile politiei de atunci.Oare daca mi-ar fi zis mie ca-mi duce copilul la 'canal; sa nu-l mai vad niciodata...as fi ramas pe pozitie?
Dragă Rodica, vreau să-ţi spun trei lucruri.
În primul rînd, îmi place postarea ta. Nu e un lucru contrafăcut. Asta este convingerea ta, nu o stare de spirit de moment. E important să ai o opinie legată de acest subiect. Ar fi fost un dezastru să spui: nu-mi pasă, nu e treaba mea.
În al doilea rînd, sunt de acord cu tine că oricare dintre noi am fi/suntem capabili de lucruri cel puţin la fel de urîte, de compromisuri la fel de înjositoare. Spuneam cuiva, cîndva, că pe mine nu m-ar fi putut nimeni cumpăra să fac un lucru împotriva conştiinţei mele. Omul acela mi-a răspuns: dar cine ţi-a zis că-ţi va da bani? Ar fi destul să te ameninţe că-ţi ucide o fiinţă dragă, cea mai dragă, şi ai face tot ce ţi se spune. Am fost de acord cu el...
În al treilea rînd, cu ceva nu sunt de acord. Sau, mai bine zis, aş vrea să te gîndeşti la asta: dacă şi evraii ar fi judecat ca tine după tragedia Holocaustului şi i-ar fi lăsat în libertate pe criminalii aceia, ar fi fost după legea lui Dumnezeu? Apoi, cei care cercetează arhivele, fac lumină în acest trecut tenebros, nu dau sentinţe cu închisoarea sau condamnări la moarte. Ei scriu o istorie cît mai apropiată de adevăr, din care să înveţe cei ce vor veni, să nu se mai repete ce a fost.
Închei şi te mai întreb ceva: de ce, după '89, mulţi din cei care se ştiau că au trădat pe fraţii lor, nu s-au dat la o parte? De ce au continuat să predice de la amvoane? De ce nu s-au mărturisit în faţa poporului? Să fie numai frica de un "linşaj" moral, din partea unor hiene a dreptăţii, dornice de carne putredă? Nu cred că e doar asta. Oamenii care au trăit în minciună atîta timp sunt, de cele mai multe ori, pervertiţi sufleteşte. Plecaţi pe un drum fără întoarcere. Istoria trebuie scrisă, Rodica. Toate ţările din vechiul lagăr comunist- cu excepţia Rusiei, fireşte- au făcut lumină, au iertat şi au luat viaţa de la capăt.
Toată discuţia se învârte în jurul întrebării "Cine sunt eu să judec"? Perspectiva e falsă. Avem o perioadă de 50 de ani a cărei istorie trebuie să o scrie cineva. Documentele din arhivă indică faptul că Securitatea a racolat masiv păstori şi simpli enoriaşi din bisericile evanghelice. E simplu să gândeşti totul la firul ierbii, ca furnica, şi să ajungi la concluzia: hm, nu, sunt lucruri mai bune de făcut??
Oamenii care au o perspectivă mai largă asupra istoriei nu pot gândi în aceşti parametri înguşti. Avem o istorie tenebroasă, suntem virusaţi de ceea ce ne-a lăsat comunismul şi trebuie să reflectăm la ceea ce s-a întâmplat. Dacă oamenii s-au păcăit sau nu ei ştiu şi Dumnezeu. Dar dacă s-au pocăit, ar trebui să vedem şi noi asta, nu?
În concluzie, nu e lucru mai bun de făcut decât scrierea unei istorii a penticostalismului românesc din care să ne dăm seama de unde am plecat şi unde am ajuns. Asta nu înseamnă "a judeca" în sensul unei critici personale neîndurătoare, ci "a avea discernământ" şi duh profetic. Dulcegăriile pietiste nu ne vor lămuri asupra evoluţiei noastre ca mişcare. Poate că avem nevoie şi de o recunoaştere publică, de la nivel înalt, a eşecurilor din vremea comunistă, nu doar de recunoaşteri individuale, în chilioară (care au avut sau n-au avut loc).
Carmen si Razvan...multumesc de comment. Intr-adevar este destul de complicat. M-am gindit si la aspectul de care vorbiti - cu exceptia ca nu m-am gindit la evrei.
Poate titlul sa fi spus ce n-am reusit eu sa spun prin continutul articolului. "Judecata...fara judecata" Si cuvintele astea ar putea fi interpretate: o judecata facuta de cineva fara minte, sau o judecata fara intentia de a acuza...M-am gindit ca amindoua interpretarile ar fi aproape la fel de potrivite. Nu ca situatia nu trebuie judecata...dar m-am gindit...cine sa o judece corect? Si mai ales cine sa indrazneasca?
N-am venit cu o solutie...am venit cu o mare teama mai degraba. Mare raspundere si-au luat cei care au pornit sa faca o asemenea treaba. Ar fi fost mai potrivit sa fie cineva care a trait in vremile comuniste si intelege ceea ce cuvintele nu pot exprima totdeauna?...Domnul Isus ca sa ne inteleaga a venit printre noi...si cind ne va judeca stie exact cum simte si gindeste o fiinta umana. Daca n-ai trait in comunism ca o persoana matura sa intelegi presiunile de atunci...e greu sa-ti imaginezi numai din carti citite...Ar trebui sa umblii in bocancii cuiva ca sa ii intelegi viata...
De ce nu s-au marturisit cei care au gresit, in fata poporului? Pentruca au ramas la fel de lasi ca si inainte?...Sau poate pentruca si-au cerut iertare Domnului si au crezut ca El i-a iertat si asta le-a fost suficient?...Sau poate pentruca si-au spus atitea mincini in tot acest timp, ca au inceput si ei sa le creada...si se cred poate chiar nevinovati? Cind iti justifici intr-una unele lucruri facute...de la o vreme te simti..."justificat"!?
Cind cei inrolati in armata au ceva infractiuni - situatii in care soldatii sint implicati, exista un court special pentru ei...nu merg in fata civililor. Cartea asta este mai mult ca si cind ai da invelitoarea cuiva la o parte...si chemi pe toata lumea sa se uite. O fi asta procedeul potrivit? Daca am fi din lume - daca am fi sub lege - Sigur!!! In postura de crestini...incep sa devin confuza. Ma intreb daca cartea asta are in ea ceva sa semene cu ..."Torture for Christ?"...ca atunci judecata ar fi fost cu siguranta fara judecata...si lucrurile s-ar fi spus cu ceva folos...
Ma mai intreb daca oamenii astia care au gresit nu trebuie recuperati...nu trebuie cineva sa se ocupe de ei - cineva cu autoritate din toate punctele de vedere...Si ce istorie frumoasa s-ar putea scrie atunci... Stefan a murit lovit cu pietre...Saul statea linga hainele celor ce-l omorau...
Ce vreau sa spun este ca Dumnezeu stie sa faca dreptate. Numai El. Si cind El se ocupa de ceva pina si pierderile devin cistiguri.
Eu mi-am dat doar cu parerea...cum ai zis si tu...cel putin am una. Si prefer sa imi pastrez piatra pentru alte treburi...nu la aruncat - nici chiar in vinovati...
Vaisamar...fratele tatalui meu, Avram Botan, a fost dat afara din seminar pentru un botez nou testamental facut intr-un sat - pe vremea cind comunistii interzisesera botezul in bisericile noastre (in anul 3). Fratele bunicii mele, Rusu Cornel din Simeria a facut parte din Oastea Domnului si a facut ani grei de puscarie pentru credinta lui. Mai am si alte exemple daca vrei...Nu vin sa-i apar pe cei care au lovit chiar in familia mea...
Daca as avea o intrebare, ea ar fii..."de ce conducerea bisericilor nu se ocupa de aceasta situatie? - oamenii astia sint si au fost bolnavi de foarte multa vreme- bolnavi spiritual. Dupa lege cei care gresesc trebuie sa moara. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Domnul Isus a venit insa sa aduca harul...chiar si pentru oamenii astia, nu? Vrem sa-i punem la zid sau vrem sa-i recuperam? Mai au si familii...Ne pasa de dreptate sau de sufletul oamenilor? Dumnezeu a iubit dreptatea dar ne-a iubit sufletele mai mult - si a gasit o solutie - a trimis un Miel sa fie junghiat. Asta a facut Dumnezeu in dreptatea Lui. Asa a gasit El de cuviinta sa rezolve problema.
Sint sigura ca istoria v-a cistiga citeva rinduri corecte prin cartea asta...Ma intreb insa daca sufletele acestor oameni pacatosi au o valoare pentru noi credinciosii- si daca cineva se va gasi sa caute sa vada inainte de a-i pune la zid daca se mai pot recupera. Poate ca ar fi trebuit intr-adevar sa faca ceva in ultimii 50 de ani...? Ati fost vreodata bolnavi? Cind esti bolnav altii se ocupa de tine ca nu esti in stare sa judeci corect...asa si cu oamenii bolnavi spiritual...cineva trebuie sa se ocupe de ei...Dar cine? Unde sint cei patru prieteni care sa puna bolnavul in covertura si sa sparga un tavan ca sa-l duca sa fie vindecat? Numai ca...ni se pare mai important sa corectam filele cartii de istorie...
Si din nou...nu am nici o functie de valoare ; nu vorbesc in dreptul nimanui decit al meu...si ...precum am mai recunoscut...vorbesc ca una care am gresit mult si mi s-a iertat si mai mult...
Si la fila mea de istorie vreau sa scrie - IERTAT 100%
Rodica,
stiu si eu oameni - informatori, sunt oameni batrani. Unii din ei au murit, unii inca traiesc ...
Unii si-au cerut iertare public, unii nu ...
Daca Hristos i-a iertat, la fel ca pe mine, de ce sa ii mai judec eu?
Trag ei consecintele cu varf si indesat ... nu mai e nevoie sa vada si degetul meu acuzator ...
Mai e o carte ce trateaza acest subiect si am frunzarit-o ... si nu mi-a picat bine deloc pentru ca acum i privesc prin prisma a ceea ce au gresit ...
Refuz sa ma balacesc in noroi ... pentru ca stiu ca ma voi murdari daca intru acolo.
Thanks cherie...cel putin nu sint singura care gindesc asa...
Si mie de aia mi-ar fi fost teama elena marinb...ca undeva ar fi existat un motiv , ca cel adus de tine, pentru care as fi sacrificat pe altii, oricit de gresit ar fi fost...
Cella...la asta nu m-am gindit dar asa este...ne face sa ne uitam cu dispret la oameni pe care Dumnezeu poate i-a iertat de mult...
Ceva ma deranjeaza sa patrund atit de adinc in trecutul cuiva...si este imposibil sa nu te apuci sa ii judeci...
Pentruca in 1962 sotul meu ,pastor de 9 ani, la o sedinta a comunitatii Cluj ,unde imputernicitul cultelor dadea indicatii cum sa lamureasca membrii bisericilor sa se inscrie in colectiv,el a spus ca a facut 4 ani de teologie sa-i cheme pe oameni la pocainta si sa caute fericirea vesnica ,In 15 zile a fost destituit.Bineinteles motivul a fost inventat :un botez clandestin. Nu vreau sa imi aduc aminte de aceia perioada.Odata cu el au fost destituiti mai multi pastori.Dupa 3 ani i sa oferit postul inapoi cu conditia sa colaboreze cu securitatea . A refuzat.Unii din fostii colegi si-au reprimit posturile . Cum? Urmarile au fost o continua hartuiala si din biserica si din afara. Ce e mai trist e ca si dupa 1989 fostii colaboratori au continuat acelasi fel de a se purta .Dece ? Inertie? Nu avem resentimente.Istoria totusi se scrie pentru ca urmasii sa cunoasca adevarul.
Deasupra tuturor lucrurilor ne bucuram de dragostea lui Dumnezeu.
Doamnă Rodica Boţan, aţi citit cartea "Răscumpărarea Memoriei"? Vorbim amândoi despre un subiect pe care îl cunoaştem în egală măsură sau unii vorbim în cunoştinţă de cauză iar aţii ca "habarneavuţi"?
Vaisamar...eu n-am citit cartea...iar dumneata n-ai citit inceputul postului meu unde scriam ca ...se vorbeste despre cartea asta si astea sint simtamintele mele la subiect...
Am de gind s-o cumpar ca sa o trimit matusii mele Marta...care a lasat un comment mai sus un pic si a carei familie a avut mult de suferit din exact motivele care le expui probabil in carte.
Gindul meu nu era ca nu trebuie adevarul spus...ci pare o operatie facuta fara anestezie ; chiar daca oamenii isi merita soarta, va fi greu sa privesti la operatie altfel decit cu mila si dragoste daca nu pentru ei...atunci pentru copiii lor...
Si mai cred ca cineva din conducerea cultului trebuia si ar trebui si acum sa se ocupe de problema asta...cu dragostea Lui Christos ...
Mi-e teama ca smulgind neghina (treaba care este din cite imi amintesc lasata pentru ingeri mai la urma) sa nu se smulga si griu...atita tot.
Pot avea o parere, nu? Ca nici macar nu m-am adresat direct cartii sau autorului...M-am adresat ideii in general...din punctul meu de vedere...
La bunica mea i-a furat un comunist pensia de urmas( a inversat dosarele)si pentru 30 de ani bunica a luat 100 de lei pe luna in loc sa ia 900 de lei pe luna. Si-a crescut copiii cosind noaptea si uneori flaminzind...
Tipul care i-a luat pensia trecea pe la poarta ei si scuipa si injura pocaitii. Dupa 30 de ani tatal meu ajuns maistru reuseste sa dea de hirtiile respective sa vada de ce pensia lui buna era asa de mica...
Omul nu era credincios...ai mei n-au deschis nici un proces. Intr-o zi istoria va fi corectata...
Da-mi voie sa am si eu o opinie...ca nu este nimic altceva decit opinia mea...
Ei, dacă n-aţi citit cartea şi vorbiţi doar despre ceea ce pare, vom mai avea ocazie să schimbăm opinii când "părerile" vor fi întemeiate pe lecturi. Eu am citit cartea, dvs. n-aţi citit-o. Dialogul nostru suferă din cauza acestei incongruenţe.
Sigur că aveţi dreptul să emiteţi o părere. Ceea ce vă cer este ca părerea să fie totuşi bazată pe ceva şi nu izvorâtă "out of thin air".
Fiţi sigură că am citit începutul postării dvs. Din nefericire, aţi fost suficient de evazivă ca să nu ştim dacă aţi citit-o sau n-aţi citit-o. Faptul că "se vorbeşte" pe unele bloguri nu implică automat că n-aţi citit-o. Putea să se vorbească şi dvs. să fi citit cartea. Sau putea să se vorbească şi dvs. să n-o fi citit. Una cu alta n-are treabă. Dacă ne spuneaţi clar de la început: "Se vorbeşte, n-am citit, dar vreau să-mi dau cu părerea", mă cruţaţi de atâta efort, mai ales că mă cam dor încheieturile de la tastat.
Mi-am reprimat de foarte multe ori amintirile pentru ca ma "dureau". Acum chiar daca imi mai apare cate una ratacita o reprim indiferent daca e placuta sau nu pentru ca ma doare. Uite asa sunt goala pe dinauntru dar sincer nu pre imi pasa pentru ca erau amintiri din viata mea de pacatoasa...M-am dezbracat de haina veche, acum telul meu e mantuirea sufletului. Ce rost are sa judecam pe altii?! Trecutul nu-l poate schimba nimeni. NU vreau sa judec pe nimeni si nimeni nu are dreptul sa judece pe nimeni, nici macar pe cei din LUME pentru ca eu nu stiu planul Lui Dumnezeu pentru ei. Razbunarea este a LUI DUMNEZEU...
Foarte bine spus...e trist ca sunt rare momentele cand ne gandim la asta si avem o gramada de lucruri pe care le facem implusiv si ne dam seama dupa si nu stim cat de rau am princinuit...incet, incet incepe sa ni se para normal si atunci e chiar o problema mare...se pare ca e foarte adevarata acea sintagma conform careia cea mai mare lupta o duci cu tine insuti:)...toate cele bune doamna Rodica si o seara frumoasa:)
Am uitat să precize că fraza "E simplu să gândeşti totul la firul ierbii, ca furnica, şi să ajungi la concluzia: hm, nu, sunt lucruri mai bune de făcut??" nu era adresată dvs. personal. Adresarea era impersonală, chiar dacă am folosit persoana a II-a singular. Îmi cer scuze dacă s-a înţeles că m-am adresat direct dvs. prin această frază. Spunem adesea ceva de felul: "când stai şi te gândeşti că x, y z" dar nu înţelegem prin asta că interlocutorul nostru "stă şi se gândeşte".
Vaisamar ...nici o problema. De fapt...banuiesc ca noi doi am vorbit mai tot timpul tangential. Adevarul are talentul asta sa iasa intotdeauna la lumina...este imposibil sa-l ascunzi. Adevarul nu poate fi ocolit. Buna mea avea o vorba batrineasca..."bucatele or fost bune...dar nu s-or stiut pune..." Legalistic vorbind - orice fapta are rasplata. Noi crestinii insa ne gindim adesea cum sa procedam in tot ce facem ca sa avem cit mai putine pierderi...nu cumva indreptind un lucru sa strimbam altele.
Uite...sa ma explic printr-o imagine. Un accident tragic - si o bara de fier penetreaza stomacul cuiva. Vrei sa ajuti persoana respectiva. Ce faci? Te apuci sa tragi de fierul ala sa-l scoti din corp? Asta va produce hemoragie si omul moare cu siguranta. Vrei sa incerci sa-l salvezi? Il duci la doctor asa cum este cu acel corp strain in el- si sub privirea si expertiza specialistilor ...abia atunci se va scoate obiectul respectiv - in asa fel incit sa se faca toate eforturile posibile ca omul sa fie salvat. Asta este felul in care am gindit eu.
Cu siguranta ca n-am stomac si nici inima sa fiu nici chirurg si nici judecator. Mi-ar tremura mina pe bisturiu si mi-ar tremura vocea ca sa rostesc vreo sentinta...Sint altii care sint inzestrati pentru asa ceva. Eu am vorbit insa din pozitia mea...Ca una care am beneficiat de indelunga rabdare si mila si dragostea si iertarea Lui Christos, nu pot decit sa judec totul ...de la firul ierbii daca vrei...M-am gindit la cei care ca si mine au ofensat pe Dumnezeu prin faptele lor...pacatul e pacat - murdaria e murdarie - indiferent ce fel de murdarie este.
kameluna..."M-am dezbracat de haina veche"...ce frumos ai spus...si ce multa nevoie avem sa ne dezbracam de vechea fire...
Pappa-ru..."cea mai mare lupta o duci cu tine insut"...
Agreez cu tine 100%. Sper sa invinga Dumnezeu acolo unde noi sintem slabi!!!
Doamne Ajuta:)
Post a Comment