REFLEXII...

M-am luat cu scrisul despre calatoria mea, ca inca nu mi-au iesit din minte locurile si peripetiile avute. A fost scurt timpul si multe evenimentele si oamenii intilniti. Totul a fost atit de concentrat ca doar acum incep sa-mi revin. Mi-e greu sa cred ca deja …s-a terminat. Am venit acasa si Deb a avut operatia si am functionat pe ultima picatura de adrenalina. De trei zile insa, in timp ce Deb isi revine dupa operatie eu stau prin preajma ei facind…aproape nimic; inca obosita, inca neasezata in vechea mea matca.

Mi se pare ireal…E ca si cum as fi calatorit prin timp. Imi imaginez ca intr-o zi , de dincolo, din stralucirea nevisata a Imparatiei cerurilor, poate vom avea ocazia sa privim in urma, dar fara dureri si fara regrete…pentruca acolo nu mai este durere si nu mai este plins. Vom putea fi in partasia vesnica a celor pe care i-am pierdut aici si i-am dorit acum…si in prezenta Lui Dumnezeu…in prezenta Fiului care s-a sacrificat pentru noi…in prezenta Duhului Mangaietor…

Nu-mi pot imagina o lume fara dureri si fara regrete…o lume in care sa nu doresti dupa nimic ci sa ai din abundenta mai mult si mai bun decit iti poti imagina…Zilele trecute urmaream o discutie despre zilele din urma si despre prorociile care se implinesc…unele chiar sub ochii nostrii. N-am bagat de seama pina acum faptul ca cei care grabesc venirea Domnului vor avea o cununa in plus. Dupa mine cununa poarta numai imparatii si ea inseamna ca sint la conducerea sau in fruntea unui popor. Ce o sa facem cu cununile astea…si de ce o sa ni se dea cununi? Sa lasam la o parte faptul ca noi meritam…osinda. Dar Fiul Omului a venit sa ne mintuiasca si sa ne dea sansa sa fim Fii ai Tatalui si sa mostenim cu El Imparatia…Ok…mi-am dat drumul la imaginatie…

M-am intors in Romania dupa 30 de ani si m-am dus sa vad un petecut de pamint…unde n-a mai ramas aproape urma din existenta noastra de odinioara. Domnul Isus insa s-a dus sa ne pregateasca un loc. Sint sigura ca n-o sa arate ca vechiul bloc in care am locuit in Cartierul 8 Martie din Petrila si nici n-o sa aduca cu casa bunicii mele...Ma cuprinde mirarea cit sintem de incuiati citeodata si cum inversam noi oamenii valorile …Vedem cu ochii nostrii ca aici pe pamint nimic nu ne apartine, nimic …si totusi ne legam asa de tare de lucrurile acestei lumi…

Cum as putea oare sa grabesc venirea Domnului ?…Ca perpectiva unei cununi in plus…mi se pare tare atragatoare…