SA CEREM CU CREDINTA

“Cereti, si vi se va da…” de Vera Cusnir


     Cu multi ani in urma, in Rusia bantuia o foame cumplita. Oamenii piereau cu miile chiar pe strada. Cersetorii umblau pe sub ferestre, bateau pe la usi sau cereau milostenie de la trecatori, care fiind si ei saraci, nu puteau da si altora din putinul pe care-l avea fiecare.
Intr-o familie, parintii murisera de foame, si copiii au ramas numai cu bunicii. Erau trei guri care trebuiau hranite. Bunica impletea si-si vindea marfa in piata, dar castiga prea putin, si toti ai casei duceau un trai de azi pe maine.
     A venit si ziua cand s-a ispravit si ultima imbucatura de paine. Batrana era disperata, dar in fata copiilor nu se trada cu nimic, ca sa nu le faca inima rea, si seara i-a chemat ca de obicei la rugaciune. Numai ea stia ca le ajunsese cutitul la os si ca numai Dumnezeu le mai putea veni in ajutor. Ea I-a cerut Domnului paine pentru nepotii ei, o coaja sau o farama de paine, caci o paine intreaga nu mai vazuse de cine stie cand. Dar nepotica ei a indraznit sa-I ceara lui Dumnezeu o paine intreaga!
Seara tarziu, copiii s-au culcat flamanzi, si nici dimineata nu le-a adus nimic de-ale gurii. Incredintata ca nu vor ramane fara paine in acea zi, fetita a sfatuit-o pe bunica sa ascuta cutitul. Bunica a facut intocmai, si copiii au petrecut intreaga zi in asteptarea painii.

     A venit si seara, dar de paine nici pomeneala. Copiii s-au culcat flamanzi si de asta data. Insa deodata s-a auzit o bataie in usa. Bunica a deschis si a recunoscut in barbatul din prag pe un vechi prieten al familiei lor. Barbatul a intrat pe usa nins si rebegit de frig, si bunica l-a poftit langa foc sa-si mai vina in fire si sa se incalzeasca. El si-a dat jos haina si i-a spus ca facuse in acea seara mai bine de treizeci de kilometri ca sa ajunga la ei.
     -“Ce te-a adus la noi?” l-a intrebat bunica. El a raspuns:
     -”Ieri pe la pranz am simtit ca trebuie sa vin numaidecat incoace. Ceva imi spunea ca sunteti la mare stramtorare”. Si el a adaugat intorcandu-se spre copii:
     -”Ia sa-mi spuneti ce v-am adus?”
Fetita care se rugase pentru o paine a zis cu toata increderea:
     -”Eu stiu. Dumneata ne-ai adus o paine”.
     - “Intr-adevar, asa este - eu v-am adus o paine intreaga. Dar cum ai ghicit?”
Prietenul familiei a aflat astfel despre rugaciunea fetitei, si cu lacrimi in ochi a scos din san o paine si i-a intins-o bunicii. Si desi au mancat-o fara unt si lapte, toti ai casei s-au simtit nespus de fericiti in acea seara. Asta le-a intarit slaba lor credinta...
................
     Povestea pare simpla si banala. Dar citi flaminzi nu exista si astazi? Citi oameni pentru care o piine ar rezolva cel putin pentru o zi problema existentei? Dar altceva vreau sa amintesc aici. Unul din ucenici - Petru mi se pare, era in inchisoare - si fratii erau adunati si se rugau pentru el. Deoadata cineva bate la usa, si cind servitoarea Roda merge sa deschida... cine credeti ca era? Petru... Dar au crezut cei care se rugau pentru Petru ca rugaciunea le-a fost ascultata, si Petru eliberat? N-au crezut...!!!
    Ca nu facem nici noi altceva astazi. Ne rugam pentru boala unuia, pentru situatia precara a altuia, pentru copiii nostri, parintii nostril - dar cind Dumnezeu raspunde - vai, ce noroc a dat peste noi!... sau uite ce destepti am fost si cum am rezolvat problema!...
     O rugaciune facuta Domnului trebuie insotita de credinta, si apoi de multumire. Uneori copiii au mai multa credinta decit noi. Da-ne Doamne intelepciune sa stim ce cerem, cum cerem... si sa stim sa multumim!!!