Cherie a incercat sa puna bucata asta la concurs, dar pentruca blogul meu este generic, n-a reusit sa puna tot textul. Ma gindeam insa sa incep sa afisez in fiecare zi cite unul din textele care vor intra in concurs. Asa ca incep cu ultimul , de data asta...ca sa rezolv problema ...si sa va prezint totodata intrebarea lui Cherie. Voi cum i-ati raspunde la intrebare?
.............................................................
Gina, verişoara mea, este o persoană pe care mulţi o consideră cel puţin ciudată. Acum are aproximativ 60 de ani şi este singură. Nu s-a căsătorit deşi în tinereţe era o persoană mai mult decât drăguţă. A avut câteva relaţii nu prea reuşite dar asta pentrucă n-a iubit pe nimeni cu adevărat. Işi dorea un suflet pereche, dar conform unor convingeri personale foarte realiste ştia că nu îl poate întâlni. Ca studentă la engleză a fost un spirit rebel şi cosmopolit. La un moment dat a pierdut anul si a încercat să se sinucidă, act în urma căruia Gina a căpătat documente oficiale că ar fi schezofrenică. In familie s-a vorbit şi de o relaţie cu un african din nu ştiu ce ţara care a venit după ea dar despre care familia nici nu a vrut să audă. După aceste complicate trăiri Gina s-a întors la facultate si a început să scrie nişte poezii pline de zbucium sufletesc privind zădărnicia vieţii. A terminat facultatea şi s-a întors la părinţi acolo unde îşi expunea filozofia de viaţa cu superioritate si nu făcea nimic.
Gina trebuie sa recunosc nu a fost în stare să se descurce singură niciodată.
Părinţii ei erau în vărstă, foarte cicălitori şi obositori pentru noi cei care nu eram obligaţi să îi suportăm permanent. Când vorbesc cu Gina constat ca tot aşa îi considera şi ea .
Până ce mama ei a căzut la pat încă se mai gândea că trebuie să se mărite, să îşi clădească o viaţă ca a celorlalte fete de vârsta ei deşi ideea nu o atrăgea. Boala mamei si apoi a tatălui i-a scos din minte această opţiune. Devotamentul tatălui pentru mama sa care era absolut incoerentă a adus-o cu picioarele pe pământ. Soarta ei era să aibă grijă de părinţi. Era datoria ei, scopul nobil pentru care trebuia sa se sacrifice.
Bunicul ei fusese preot ortodox şi în familie Dumnezeu a fost considerat totdeauna un adevăr. Până în momentul în care şi-a dat seama ca nu mai poate să aleagă, că viaţa ei a intrat pe un făgaş din care nu are cum să scape, considera ca nu exista Dumnezeu, că omul este propriul lui stăpân. Ceva în sufletul ei s-a zdruncinat şi a început să creadă în destin, în destinul dat de Dumnezeu. “Deci exista !“ Si-a spus ea la un moment dat. Incă nesigură în credinţă a căutat locul unde putea discuta despre ceea ce simte. Biserica ortodoxă, adepta principiului “Crede şi nu cerceta” nu era potrivită pentru starea ei sufleteasca. Acest suport i l-au oferit bisericile mai nou aparute, cu pastori şcoliţi în occident. Dupa ce a frecventat mai multe biserici s-a fixat la una din vecinătatea casei unde şi-a făcut şi o bună prietenă. Irina, asa se numea prietena ei, a fost un mare ajutor pentru ea în îngrijirea părinţilor. Fără Irina nu s-ar fi descurcat. Au devenit nedesparţite.
După moartea părinţilor Gina s-a mutat împreuna cu Irina. Credinţa în Dumnezeu şi în viaţa de apoi a devenit suportul vietii ei. Irina a preluat rolul de mama pentru verişoara mea. Credinţa Irinei a fost filonul din care s-a hrănit şi credinţa ei.
Cu ajutorul unor sfătuitori din biserică şi de comun acord cu Irina Gina şi-a vandut apartamentul moştenire de la părinţi Relatia lor era consolidată. Au fost de atunci adevărate partenere de viaţă.
Intr-o zi, Gina s-a dus la o manifestare religioasă şi a aflat de un predicator care strângea bani pentru un local de cult din alt oraş. A hotărât să doneze banii luaţi pe apartament în acest scop. Irina i-a spus să facă ce îşi doreşte.
Multă vreme eu, necredincioasa, nu am ştiut dacă să cred că asta a făcut vara mea cu banii luaţi pe apartament. După un timp m-am convins că aşa a fost. Gina a dat toţi banii pe care îi avea din tot sufletul pentru Dumnezeu.
Irina, prietena ei era bolnavă de cancer şi înainte de a muri, deşi avea un copil, i-a dat apartamentul în care stăteau amândoua Ginei. Au făcut acte de vânzare-cumpărare pentruca baiatul Irinei să nu poată nesocoti apoi dorinţa mamei lui.
- Nu te pot lăsa pe drumuri pe tine care ţi-ai dat casa pentru slava lui Dumnezeu, a justificat Irina gestul ei.
Amândoua au dăruit tot ce aveau cu dragoste, dar care este darul cel mai apreciat de Dumnezeu, al Ginei sau al Irinei ? Ce preţuieşte El mai mult ?
No comments:
Post a Comment