Din miracolele copilăriei mele (4) – Când nu ştie stânga ce face dreapta- (CONCURS - a.dama)

Un fel de prolog

Unde era zâmbetul Ei, pulsa viaţa. Unde cădea o lacrimă de-a Ei, pulsa viaţa. Când Dumnezeu a luat-o, viaţa n-a mai avut (acelaşi) puls. Sunt paisprezece ani de când Ea nu mai e. Amintirea-I, în schimb, ne însoţeşte, ne farmecă. Textul care urmează îi este dedicat.

Pentru mulţi, relatările de felul acesta nu sunt relevante, pentru că, mi se spune, a percepe evenimentele într-un mod miraculos e doar o chestiune de background, de educaţie. Minunile nu sunt necesare.

Pentru aceia puţini, care cred, voi mai rosti o silabă de miracol, pentru că Ea, cu ochii verzi şi un ten frumos, de invidiat, a fost o femeie căreia Dumnezeu i-a onorat credinţa.

*De lecturat cu Il Divo şi Nicos pe-aproape.

I. Pretextul pentru a fugi afară

Doi tineri au venit să-i vorbească mamei într-o după-amiază, care le-a rămas, cu siguranţă, bine întipărită pe retina memoriei.

Noi, copiii, aveam un tic. Abia aşteptam să vină cineva s-o ţină ocupată pe mami, ca s-o zbughim afară la joacă. Uneori, când ieşeam fără permisiune, o încasam la întoarcere, mai ales de la tata. Acum, tata era după-masă la serviciu, aşa că urma să se întoarcă abia pe la 22.30.

“Tinerii aceştia, veniţi să o ţină pe mama ocupată, au picat la ţanc”, ne-am zis.

II. Contextul unei probleme reale

Era pe vremea când alimentele de bază: zahărul, uleiul, pâinea, laptele, carnea etc. erau “raţionalizate”. La fel, benzina şi motorina. O vreme când, chiar dacă aveai bani să cumperi alimente, trebuia să petreci ceasuri întregi la cozi nesfârşite ori să “cumperi” bunăvoinţa vreunui şef de magazin alimentar… Mai scăpai şi dacă aveai pile, iar pilele se ajutau între ele, mai ales dacă lucrau în industrii, domenii diferite. Cât de bine a funcţionat trocul pe vremea aceea! Un sac de zahăr, zece tichete de benzină… Ş.a.m.d. Ş.a.m.d.

Revenind la tinerii noştri, care o vizitaseră pe mami, aceştia urmau să se căsătorească. Din câte am înţeles, deşi eram copil, cu înţelegerea “măsurată”, cei doi urmau să facă o nuntă restrânsă şi… nu aveau la cine apela pentru a face rost de alimente. Nu beneficiau de ajutor din partea altora, cel mai sigur că erau orfani, aşa că se zbăteau singuri s-o scoată la capăt cu evenimentul vieţii lor.

Sigur, într-o familie mare, întotdeauna este loc pentru unul în plus. Într-o familie mare, aprovizionarea se face în cantităţi maaari, se înţelege! Dumnezeu ştie cum a potrivit lucrurile, că noi nu am dus lipsă de alimente, chiar când erau raţionalizate, că “preaiubiţilor Lui, El le dă pâine ca-n somn”. Spre mirarea tuturor vecinilor. Ba chiar a străinilor. Într-o vreme, la magazinul alimentar din apropiere, era şef un om credincios. Ştiind familia noastră, nu o dată ne-a făcut parte de “paharul care dă peste”… peste raţie. Şi de nenumărate ori, cele necesare picau din cer… la propriu.

III. Intertextul: când nu ştie stânga ce face dreapta

Ascultând pe îndelete situaţia dificilă în care se aflau cei doi tineri, mami s-a rugat în sinea ei… În şpaisul nostru, zahărul, făina, orezul, sarea erau în saci, adică în cantităţi foarte mari, de cantină, la o familie atât de numeroasă. Când avea nevoie de o măsură exactă pentru diferite reţete sau pentru prăjituri, cântarul din bucătărie intra în funcţiune. Cântarul de-acasă era, oricum, mai drept decât cel de la magazin…

După ce s-a rugat, mami a acţionat. A făcut rost de o maşină, adică a chemat o cunoştinţă care avea maşină şi stătea prin apropiere să vină la noi acasă. Rând pe rând, toate alimentele din cămară: zahărul, uleiul, orezul, făina, grişul, ouăle, borcanele de dulceaţă, cartofii, morcovii, tot ce le putea fi de folos tinerilor care se pregăteau de nuntă a fost cărat în maşina respectivă, iar ei au plecat din casa noastră cu lacrimi în ochi, cu mulţumiri pe buze, cu şoferul maşinii pe care-l chemase mami.

În tot acest timp, tata era la lucru.

IV. Arhitextul circumstanţial

După ce şi-a golit cămara, dintr-o inimă plină de înţelegere pentru situaţia celor doi tineri, a urmat “momentul adevărului”, de fapt, întrebarea obsedantă:

- Ce-i spun soţului când vine acasă?

Nu se punea problema de remuşcări, însă îngrijorarea reală, lucidă, începea să-şi scoată colţii. Doamne, ce voi face acum? Dacă Tu mi-ai pus pe inimă să dau tot, dă-mi cuvinte potrivite să-i explic soţului situaţia!

Frământarea ei continua, în contrapunct cu promisiunile care răzbăteau din inima ei de femeie credincioasă. Voi pune cuvântul Meu pe buzele voastre când veţi da socoteală de credinţa voastră. După cum El hrăneşte pasărea care zboară, cu atât mai mult Îşi va hrăni copiii.

Noi, după ce-am asistat şi am pus umărul la căratul alimentelor în maşina respectivă, am mai rămas afară la joacă. La un moment dat, auzim că cineva întreabă dacă nu cunoaştem o familie mare, cu şaisprezece copii, care locuieşte undeva prin apropiere. Erau un bărbat şi o femeie, arătau a avea pe la 40 de ani. Am răspuns vreo 5-6, în cor:

- Noi suntem!
- Duceţi-ne la părinţii voştri! a fost rugămintea lor.

V. Hipertextul unei silabe miraculoase

I-am condus pe cei doi, soţ şi soţie, la mami acasă. Pe scurtul traseu de la locul nostru de joacă până în casă, le-am explicat că doar mami e acasă, că tata e la lucru. Pentru ei, nu părea să fie nicio problemă.

Mami s-a mirat de vizita a încă unui cuplu în acea după-masă târzie. Pe tinerii care fuseseră mai devreme, îi cunoştea, însă nu cunoştea această familie. Ea se gândea în continuare că făcuse un bine, dar trebuia să-i dea socoteală lui tata de faptul că şpaisul era acum pustiu.

Femeia care stătea în faţa ei a explicat de ce se aflau acolo. Auziseră de familia noastră şi îşi doriseră mult să vină şi să ne vadă cu ochii lor. Acum au avut ocazia să facă drumul acesta şi… nu veniseră cu mâna goală. Nu voiau să o jignească pe mami, dar o rugau să primească din partea lor nişte alimente pe care se pregătiseră să le dăruiască din toată inima familiei noastre.

Mami se uita la ei ca prin vis. Ca prin reflexiile unei prisme de gheaţă îmbrăţişate de razele soarelui. Abia a bâiguit un răspuns: “Da…, ssigur…, mulţumimm!”

VI. Paratextul miracolului

În timp ce familia respectivă a ieşit din casă pentru a aduce de la locul unde îşi parcase maşina darurile pregătite dinainte, o parte dintre copii i-a însoţit pe cei doi, să le dea o mână de ajutor, o altă parte a rămas în preajma lui mami. Avea în ochi lacrimi. Din care pulsa viaţa. Şi, pe buze, un zâmbet divin. Din care pulsa viaţa.

Până s-a întors tata de la lucru, cămara era din nou plină.
Până s-a întors tata de la lucru, cămara era din nou plină!