O INMORMINTARE... DEOSEBITA...

Traducere Rodica Botan

Autor Necunoscut.
Consumata de pierderea mea, nici macar n-am observat cit de incomoda era banca de lemn pe care sedeam. Eram la inmormintarea celei mai bune prietene – mama mea. In cele din urma, a pierdut batalia cu cancerul. Tristetea si durerea pierderii ma coplesisera, ca mi se parea ca nici nu mai pot sa respir. Mama mea a fost totdeauna stilpul meu de nadejde si de putere: la scenetele de la scoala, cine credeti ca aplauda mai tare decit toata lumea… cind aveam cite o durere de inima, lua o cutie cu servetele si ma asculta pina imi varsam toata inima in fata ei… ea m-a mingiiat de moartea tatalui meu, ea m-a incurajat in anii de studentie si s-a rugat pentru mine toata viata mea.
Cind mamei i s-a pus diagnosticul de cancer, sora mea numai ce avusese un bebe, iar fratele meu numai ce se casatorise cu iubita lui din copilarie... asa ca a cazut sortul pe mine, fata de 27 de ani, care nu eram legata de nimic …sa am grija de mama. Am considerat insa acest lucru ca o onoare.
-Si acum… ce urmeaza, Doamne? …am intrebat eu stind acolo pe banca in Biserica. Viata se intindea in fata mea ca un abis pustiu. Fratele meu statea stoic privind crucea de pe perete. tinindu-si sotia de mina. Sora mea isi rezemase capul pe umarul sotului ei, iar el o sprijinea cu o mina pe dupa mijloc, in timp ce in celalalt brat era copilasul lor… Toti erau adinciti in durerea lor… dar nimeni n-a observat cit de singura am ramas eu…
Locul meu fusese alaturi de mama, pregatindu-i mincarea, ajutind-o sa mearga, insotind-o in vizitele la doctori, luind medicamente si citind Biblia impreuna. Acum ea s-a dus la Domnul. Lucrul meu s-a ispravit si eram singura…
Am auzit o usa deschinzindu-se si inchizindu-se cu putere in spatele Bisericii. Pasi repezi s-au auzit apropiindu-se pe covor. Un tinar exasperat se uita cu miscari rapide in jur si apoi se aseza linga mine. Si-a impreunat miinile si le-a pus in fata lui. Ochii ii erau inlacrimati. A inceput sa-si sufle nasul…
-Am intirziat… incepu el sa se scuze, desi nu era nevoie de nici o scuza. Dupa ce ascultaram citeva elogii, s-a aplecat si a comentat pe soptite…
-De ce o amintesc in elogii cu numele de Mary, cind numele ei a fost Margareta?
-Pentru ca numele ei a fost Margareta… de aia. N-a fost Mary niciodata. Nimeni nu i-a spus Mary…i-am raspuns eu tot in soapta…
Si ma miram de ce persoana asta s-a asezat linga rudele apropiate… putea sa stea in partea cealalta de Biserica. Ma intrerupe mereu cu lacrimile lui si se fitiie intruna… Cine o fi strainul asta pina la urma?
-Nu… nu-i drept… a insistat el in timp ce lumea din jur se uita la noi ca susoteam...
-Numele ei este Mary… Mary Peters... mai zise el cu convingere inca o data…
-Nu …ea nu este Mary Peters… i-am raspuns eu.
-Nu sintem in Biserica Luterana?... mai intreba el…
-Nu… Biserica Luterana este peste drum…
-Oh…
-Cred ca ai gresit inmormintarea, domnule…
Solemnitatea acestei ocazii, amestecata cu realizarea greselii acestui om, mi-a provocat un amestec de emotii, care s-a exteriorizat, fara sa vreau, sub forma …de ris. Mi-am pus miinile peste fata, sperind ca lumea o sa ia galagia facuta de mine drept plinset…dar n-a fost asa. Si privirile contrariate ale celor ce jeleau in jurul meu au facut situatia sa para si mai comica. M-am uitat la barbatul de linga mine ce parea atit de confuz. Pina la urma, l-a apucat si pe el risul, in timp ce se uita in jur, realizind ca e prea tirziu sa se retraga.
Mi-am imaginat ca mama mea ridea si ea de situatia creata. Cind ultimul Amin s-a spus, ne-am grabit sa iesim afara in parcare.
-Cred ca o sa fim de risul orasului… zimbi el. Mi-a spus ca numele lui este Rick si pentru ca deja era tirziu sa mai mearga la inmormintarea matusii lui, Mary, m-a invitat la o ceasca de cafea.
Dupa amiaza aceea a fost inceputul unei lungi calatorii cu acest barbat, care nu s-a prezentat la inmormintarea care trebuia, dar s-a prezentat la locul unde trebuia. Un an dupa aceasta intilnire, eram casatoriti la o biserica de tara, unde el era pastor asistent. De data asta amindoi am venit la timp si am ajuns la biserica la care trebuia sa ajungem. In momentele mele de durere, Dumnezeu mi-a dat motive de ris. In loc de singuratate, Dumnezeu mi-a pregatit dragoste. In luna iunie am celebrat aniversarea de 22 de ani de la casatorie. Si ori de cite ori ne intreaba cineva cum ne-am intilnit, Rick le spune ca ”Mama ei si Matusa mea, Mary", ne-au facut cunostinta… si este un aranjament cu adevarat facut din cer."