(Traducere de Rodica Botan)
Katie era in mare incurcatura… vreau sa spun MAAAARE de tot. Si era o fetita atita de draguta si de simtita; nici nu-mi pot imagina ce-a putut face sa isi supere parintii in asa hal. O invatatoare la clasa a treia cum sint eu poate doar sa viseze sa aiba o clasa plina de copii ca si Katie. Invata mult, ii placea sa scrie, isi facea lectiile, avea parinti care se ocupau de ea, era atenta cu colegii si gata sa inceapa orice activitate, chiar daca era riscanta. Si nu era niciodata - absolut niciodata un copil-problema sau pe care sa fii nevoit sa-l disciplinezi.
Asa ca, atunci cind am primit un telefon aseara am fost foarte surprinsa. Mama lui Katie nu era o femeie care sa reactioneze peste masura in nicio situatie, dar de data asta mi-a spus ca are nevoie de ajutorul meu. Ea spunea ca fetita ei Katie cheltuise o groaza de bani pe sandviciuri la scoala. Parintii lui Katie mi-au explicat – Katie nu avea permisiunea lor sa cumpere mincare la scoala. In fiecare zi mama ei ii punea un sandvici mare si tot ce-i trebuia ca sa manince la scoala, si Katie nu avea niciun motiv sa mai cumpere inca un pachet de mincare. Si-au inchipuit ca o sa stea de vorba insa cu Katie si o sa rezolve astfel problema. Din experienta stiau ca fiica lor este ascultatoare si nu va mai repeta greseala. Dar saptamina urmatoare au primit din nou o chitanta de la scoala cu pretul mincarii din saptamina trecuta, si parintii lui Katie erau din ce in ce mai ingrijorati - pentru ca stiau ca nu era in caracterul lui Katie sa ignore ceea ce i se spusese.
In acel moment, parintii lui Katie m-au rugat sa-i ajut sa rezolve misterul. Le-am spus ca am sa incerc sa descopar ce se intimpla cu mincarea pe care o primeste de acasa zilnic si ca am sa le spun la sfirsitul saptaminii ce anume am descoperit. Cind m-am dus in cafeteria sa o intreb pe doamna care se ocupa de mincarea copiilor despre Katie, doamna mi-a spus ca fata cumpara ca si inainte mincare in fiecare zi, ca isi duce mincarea la masa si ca o maninca… Asta nu facea sens de nicio culoare. Ca doar vazusem pungile cu mincare pe care Katie le aducea zilnic la scoala – si drept sa spun nu mi-ar fi displacut daca mamica ei mi-ar fi trimis si mie o punga de mincare. Cum de Katie prefera sa manince mincarea din cafeteria, si nu mincarea aia grozava pe care o punea mamica ei in punguta in fiecare zi?… nu puteam intelege! Nu am nimic impotriva mincarii din cafeteria… dar nu se compara cu mincarea de acasa.
In ziua urmatoare am rugat-o pe Katie sa stea in pauza cu mine, sperind ca voi ghici ce se intimpla. Aveam eu citeva teorii cu privire la disparitia mincarii aduse de acasa, dar totodata voiam sa-mi spuna Katie toata povestea.
Dar Katie a fost ca o piatra… nu s-a inmuiat deloc. Nu-mi venea sa cred. Nici prin gind nu mi-a trecut ca fetita asta mica o sa ignore tot sistemul meu care se dovedise pina atunci foarte bun in a-i face pe copii sa vorbeasca. Aveam pe fata o privire nemultumita… dar nici aia nu a afectat-o cu nimic.
-De ce iti cumperi mincare, Katie?… am intrebat.
-Pentru ca mi-e foame si trebuie sa maninc… mi-a raspuns.
-Dar ce se intimpla cu mincarea pe care ti-o pregateste mamica ta in fiecare zi?... m-am gindit ca am dat-o gata cu intrebarea asta…
-O pierd… mi-a raspuns foarte simplu…
-O pierzi?
-Da! O pierd…
-In fiecare zi?... am mai intrebat…
-In fiecare zi… a venit raspunsul…
M-am lasat pe spatarul scaunului, cu o privire obosita si am spus…
-Nu te cred Katie…
Dar Katie nu a dat niciun semn ca i-ar fi pasat .
Asa cum eram de surprinsa ca m-a ignorat, ceva totusi parea deosebit de interesant… ciudat chiar… Asa ca am schimbat tactica. Am intrebat-o…
-Iti fura cineva mincarea Katie? Asta se intimpla cu punguta ta de mincare de acasa?
-Nu… veni raspunsul scurt si rapid, si Katie isi strinse buzele ca si cind ar fi vrut sa-mi spuna ca n-am sa aflu nimic de la ea…
-Nu… nu-mi fura nimeni mincarea… doamna… o pierd…
De-acuma… m-a dat gata. Nu mai aveam nicio idee ce-as putea face… Scoala avea un regulament ca oricarui elev care nu are mincare de acasa trebuie sa i se dea mincare. Familia elevului trebuia sa plateasca daca nu indeplineau criteriile pentru reducere de pret sau gratuitate la mincare. Familia lui Katie nu beneficia de gratuitati, asa ca trebuiau sa plateasca pentru mincare.
I-am chemat pe parintii lui Katie vinerea seara. Am vorbit cu ei despre tot ce s-a intimplat in acea saptamina. Am schimbat opinii intre noi, dar nimic nu facea inca sens.
Problema a ramas nerezolvata si in saptamina care a urmat, cind am observat un baietel care era nou la scoala noastra stind singur la o masa in cafeteria. Ceilalti copii inca nu se imprietenisera cu el si era cam singuratic… ba chiar parea tare trist. M-am gindit sa ma duc la el sa stau un pic de vorba. In timp ce ma apropiam de el, am observat ca minca ceva dintr-o punga pe care o avea in fata, si pe punga era scris un nume… Katie…
Minca cu mare pofta. Mincarea trebuie sa fi fost gustoasa. Abia atunci am inteles. In dupa-amiaza aceea am vorbit din nou cu Katie. Se parea ca baietelul acela nu-si aducea mincare niciodata la scoala, nici nu voia sa se duca la tejghea sa ia mincare gratuita. El si-a deschis inima si i-a spus lui Katie povestea lui si a rugat-o sa nu spuna la nimeni… dar parintii lui i-au spus sa nu ia mincare gratuita de la scoala, ca sa afle toti ca sint saraci. De cumparat mincare stia ca nu are cu ce sa plateasca si le-ar fi creat probleme parintilor acasa. Katie m-a rugat sa nu le spun parintilor ei ceea ce stiam.
Dar… bineinteles ca le-am spus. De fapt, m-am dus cu masina acasa la Katie seara dupa ce Katie se dusese deja la culcare. N-am vazut niciodata niste parinti atit de mindri de copilul lor cum erau parintii lui Katie. Ea fusese pedepsita: si parintii, si eu i-am spus ca sintem nemultumiti de ea… dar ei nu i-a pasat de aceste lucruri cit i-a pasat sa stie ca ajuta acest copil sarac si pastreaza secretul, ferindu-l astfel sa se faca de rusine la scoala.
Katie inca cumpara mincare in fiecare zi… si in fiecare zi cind pleaca la scoala, mamica ei ii intinde o punga cu un sandvici delicios… Mincarea nu se pierde…
No comments:
Post a Comment