ANDY...

Tom C.Long
Tradus Rodica Botan

Era intr-o miercuri seara. O jumatate de duzina de tineri se adunasera in camera tinerilor si eu imi scoteam chitara din cutie in fata celor citiva care se asezasera pe niste saci – “bean bag chairs”. Camera respira a tineret, parfumata de dulceata partasiei acestor tineri. Toti discutau entuziasmati adresindu-se unul altuia cu o camaraderie crestineasca.Toti…cu exceptia lui Andy.

El a intrat in camera fara sa fie observat si, ca intotdeauna, si-a luat postul lui din fundul camerei…Fata lui pistruiata parea timida, aproape speriata si umbrita de un par nu prea ingrijit. Andy isi tinea ochii in jos la mocheta dar cu toate astea se vedea ca este atent la tot ce se intimpla in jurul lui.
-Ok…toata lumea …sa cintam impreuna…am anuntat eu dind tonul la cintarea noastra obisnuita cu care ne incepeam slujirea…
-Hai sa dam slava Domnului…

In citeva secunde grupul de tineri a inceput sa cinte cu puterea tineretii si a inimilor lor dornice de a da slava Domnului…De obicei Andy nu cinta. Se uita in jurul camerei cu miinile adincite in buzunare. La inceput, faptul ca nu participa la inchinarea noastra prin cintare nu m-a deranjat prea tare. Mi-am imaginat ca dupa ce o sa se imprieteneasca putin cu citiva tineri credinciosi, Domnul ii va atinge inima. Dar …pentru Andy prietenia nu venea prea usor.

Andy avea o istorie personala de a se tine departe de colectiv in mod involuntar. Prima data cind mi-am pus ochii pe acest tinar a fost intr-o seara pe luna plina la un meci de polo - pe cind eram antrenor la un liceu. Cu figura lui insirata tocmai iesea din locker room impreuna cu un group galagios de inotatori. El era cel mai marunt dintre inotatori, dar statea si el intre ei, tremurind de frig parca purtind legat de git un semn invizibil care spunea…”si eu vreau sa apartin acestui grup”.

In timp ce inotatorii veterani alunecau cu putere prin apa, Andy a traversat bazinul pe o linie care parca spunea…viteza traficului redusa… Parca cu cit incerca mai tare sa apartina grupului, cu atit semnul acela invizibil ce-l purta la git…crestea. Si am ajuns pina acolo incit sa-l fac pe Andy sa inteleg ca eu pot sa citesc acel semn.
-Hey…Andy, i-am zis in timp ce luase o pauza - ai fost vreodata la biserica?
-Yeah…mi-a raspuns el moale…de citeva ori.
-Vrei sa vi odata cu mine? …i-am mai zis…
-Sigur…de ce nu? …mi-a raspuns…
-Bun. Am sa le spun parintilor ca te iau Miercurea viitoare, seara.

Asta a fost tot. Si intr-o saptamina, Andy a devenit ocupantul coltului din spate al camerei unde se intilnea tineretul. In decurs de o luna, mama lui a inceput sa participe si ea la serviciile adultilor. Era divortata, si o femeie singura care avea doua slujbe ca sa faca fata… lucra ca vinzatoare la o alimentara in timpul zilei si isi facea datoria de mama pentru fiul ei, seara. Dupa ce Andy a realizat ca nu era Mark Spitz, s-a lasat de polo. Mama lui m-a prins intre servicii si mi-a spus rugator…

-Te rog…te rog pastor Tom…incurajeaza te rog pe tineri sa ii intinda o mina prietenoasa baiatului meu… Tot ce are nevoie este de cineva care sa ii dea putina atentie. Cu umerii lasati in jos si tonul vocii ei mi-a spus ca este disperata, ca era obosita de prea multa munca si ca nu avea idee cum sa lucreze cu fiul ei care nu se putea acomoda din punct de vedere social.
-Bineinteles ca am sa ma ocup de asta…am asigurat-o eu. Dar era mai usor de spus decit de facut acest lucru.

Dar mi-am facut un plan. Prima data am atitat niste copii care erau foarte sociabili sa il bata la cap, dar ca un possum incoltit, s-a purtat ca si cind ar fi fost mort pina cind acestia au plecat si l-au lasat in pace. I-am impartit in grupuri mici cu un leader…dar nici asta n-a dat rezultate ca nu s-a lipit de nimeni. Si o invitatie ce i-am facut-o personal sa mergem impreuna la un film…nici aia nu s-a materializat. Odata, am reusit sa il fac parte dintr-un skid, dar si acolo a refuzat sa joace alt rol inafara de rolul unui bolovan…Dupa ce toata strategia asta a dat faliment, m-am trezit eu insumi ca devin periculos de indiferent fata de el. Aveam nevoie sa gasesc butonul potrivit in viata lui Andy, dar ca sa-l aflu trebuia sa-mi cheltui ceva timp si nu eram prea bucuros sa sacrific atita timp pentru el.

Oricum insa, in aceasta Miercuri seara, lucrurile pareau sa fie diferite. Parca butonul ala secret era sa fie pus in functie de insusi Andy…Dupa ce am mai cintat citeva strofe, am ridicat privirea si am intrebat daca cineva are ceva de impartasit. Marcie care era cheerleader, ne-a spus de iesirea grupului la un concert ce avea sa fie in curind. Connor, specialistul in football, ne-a dat amanunte detailate de la meciul din Vinerea trecuta. M-am uitat cu atentie dornic sa dau tuturor loc si atentie suficienta si posibilitatea sa impartaseasca tot ce era mai nou in viata lor. Dupa inca citeva amanunte impartasite m-am uitat in jurul camerei sa fiu sigur ca am dat loc tuturora care au vrut sa spuna ceva si apoi…minunea s-a intimplat…

Andy a ridicat mina cu sfiala, dar l-am prins iute in radar…
-Andy, tu ai ceva sa ne spui?
-Am un moped nou, spuse el…
-Spune din nou?
-Am primit un moped…spuse el…
-Un motor bike? Am zimbit la auzul vocii lui. Asta-i grozav…dupa studiul Biblic in seara asta trebuie sa ne ducem s-o vedem…

In camera au incetat absolut toate zgomotele. Daca la careva i-ar fi facut stomacul galagie, s-ar fi auzit. Reactia asta la cele impartasite de Andy, mi-a spus mie ca grupul nu numai ca a recunoscut indrazneala lui Andy, dar citiva au realizat ca asta este un inceput…o schimbare de comportament la el. Un zimbet multumit veni de la un leader de grup si de la alti doi tineri mai maturi un semn cu degetul mare in sus a victorie. Cind Andy a vorbit, ceilalti au ascultat. Dar nici unul nu stia ce sa faca in urmatorul moment…

Andy a recunoscut insa raspunsul meu si apoi imediat dupa aceea si-a luat inapoi pozitia lui veche. Nici nu-mi venea sa cred ca a fost el cel care a vorbit in public…intre tineri. Pentru acest baiat lipsit de siguranta de sine, sa deschida gura in prezenta altor 25 de tineri, era ceva de genul unui miracol. Dupa meeting, m-am dus direct la el si l-am prins exact cind era sa iasa pe usa.

-Vreau sa-ti vad scuterul…i-am zis.

Se vedea ca i-a facut placere cererea mea si mi-a aratat catre parcare.Ceva parca era diferit la el. In loc sa aiba atitudinea aceea nervoasa pe care o avea de obicei, Andy era inflacarat cind vorbea de jucaria asta noua.

L-am urmat afara, dar din nefericire eram numai eu…Ceilalti tineri erau preocupati sau lipsiti de inspiratie sa inteleaga ca pierd o ocazie fantastica sa se apropie de el. Ma uitam in urma sperind ca si altii o sa vina dupa noi, dar cu cit ma uitam cu atita eram mai frustrat.

Si in mijlocul parcarii statea mopedul rosu stralucitor al lui Andy. M-am uitat la moped pe toate partile si apoi i-am ceruit voie sa fac o tura cu el. Dupa citeva rotocoale in jurul parcarii, m-am dat jos si am avut placerea sa-l ascult pe Andy spunindu-mi motivele cele mai rezonabile si profitabile pentru care trebuie sa fii proprietarul unui moped. Faptul ca i-am cistigat increderea lui Andy insa…mi-a dat o placere si mai mare. In timpul acestor scurte minute am putut vorbi cu el mai mult decit toate celelalte discutii combinate pe care le avusesem cu el pina atunci. Nu numai ca am invatat ceva despre moped, dar am invatat ceva despre viata lui Andy la scoala, in familie si credinta lui in Isus Christos.

Cind am incheiat discutia, eram amindoi cu zimbetul pe fata.
-Te vad Duminica…i-am zis in timp ce se urca pe moped.
-Am sa fiu acolo…mi-a zis el fluturind mina in semn de plecare…
Dar acel moment si acea discutie era sa fie ultima pe care o aveam sa o am cu Andy.

Doua zile mai tirziu, in drumul lui spre scoala Andy a intrat cu mopedul in spatele unui truck cu 18 roti. Prins sub axa si cu jacheta strinsa in jurul gitului Andy a fost asfixiat. Fiind fara oxigen pentru mai mult de 15 minute , a fost dus la spital in coma.

Aceasta veste m-a lasat fara putere in picioare si fara grai. Vreo doua zile am umblat asa rugindu-ma si reflectind la acest copil stingher care statea in coltul camerei la ora de tineret. Sase luni de zile, Andy a ramas in viata. In acest timp absenta lui a devenit din ce in ce mai simtita. In fiecare saptamina colegii lui trimiteau flori si carduri si mergeau sa-l viziteze la spital. Printre lacrimi si adesea rugaciuni, grupul de tineri de la biserica a mentionat numele lui Andy si au discutat intre ei despre oportunitati pierdute si prioritati in viata. Sansa sa mai atinga in vreun fel viata lui Andy…trecuse, si ei abia acum realizasera asta.

Marcie si Connor au insotit un alt pastor ca sa duca un card mare pe care toti tinerii au scris mesaje personale. Inainte de a-i duce cardul, Connor care era asezat pe scaunul din spate a citit tare citeva mesaja in auzul tuturor…
-Auziti asta…zise el…”Draga Andy…noi te iubim si ne rugam pentru tine”…”Draga Andy, am dori sa fii aici cu noi. Grabeste-te sa revii.”…”Andy tu esti “cool” (un tip bine)…si noi toti tinem pumii strinsi pentru tine.”

Connor s-a oprit din citit…si a devenit clar pentru toti din camera ca ceva trebuia spus…Connor rupse tacerea si zise…
-N-ar fi fost grozav daca i-am fi spus toate aceste lucruri inainte de accident?
Nimeni nu i-a raspuns. Nu era nevoie de nici un raspuns… Ciudat cum un tinar nepieptanat poate sa atinga atitea vieti. Fara nici un cuvint spus, Andy a invatat acest grup de tineri care este valoarea unei fiinte umane, nesiguranta zilei de miine si importanta pe care o are fiecare individ.

La inmormintarea lui, membrii bisericii, administratia scolii, si peste 100 de adolescenti din vecinatatea unde locuia, tineri de la scoala si de la biserica, au venit sa spuna adio unui tinar care atunci cind a fost in viata era una cu peretele de care statea sprijinit. Poate spuneau si ei adio spiritului de indiferenta in care se complacusera fata de oamenii din jur pe care de multe ori nu-i bagam in seama.

Din acea zi, ceva deosebit s-a petrecut cu grupul nostru de tineri de la biserica. Sigur ca unii inca veneau la tineret tirziu si faceau galagie, glumeau si aruncau poante in jur pentru orice lucru marunt facut gresit, dar in mod miraculos, nu a trbuit sa-i amintesc niciunuia sa fie primitori si sa imbratiseze pe cei care veneau pentru prima data la tineret. Noi sositi erau imediat inclusi si le dadeau carduri spunindu-le ca sint bine veniti.

Bineinteles ca si acum avem cite un “Andy” care vine la tineret…numai ca poarta alt nume. Dar niciodata “Andy” nu va mai fi ignorat in asa fel incit sa dispara si sa devina una cu peretele din fundul salii…toti o sa avem grija ca acest lucru sa nu se mai intimple niciodata!!!