Avem tendinta sa ne compartimentam vietile. Ne umplem zilele cu activitati: serviciu, cumparaturi, tot felul de corvezi, rezolvat probleme de tot felul, grija pentru parinti, grija pentru copii si nepoti. Apoi incercam sa scobim din ziua noastra un picut de timp si pentru ceva activitati spirituale: biserica, grup de rugaciune, timp personal de studiu biblic sau devotional.
Dar in Psalmi nu vad aceasta separare. Cumva David si ceilalti poeti ai Psalmilor au reusit sa-L faca pe Dumnezeu centrul gravitational al existentei lor, si tot ce faceau era in relatie cu acest centru. Pentru ei, slavindu-L pe Dumnezeu era activitatea centrala a vietii, si nu ceva ce sa ocupe o perioada mica de timp, dupa care sa te poti apuca din nou de activitatile zilnice. Ceea ce ne trebuie si noua este secretul de a-L lasa pe Dumnezeu sa existe, sa troneze in orice activitate si detaliu al vietii noastre.
Pentru mine, Psalmii au ajuns primul pas in acest proces de a recunoaste pozitia centrala a lui Dumnezeu in viata mea. Psalmistii au o urgenta, o dorinta si o foame care face ca noi sa aratam ca niste anemici in comparatie cu ei. Ei umblau cu limba scoasa dupa Dumnezeu si Il cautau cum cauta un cerb setos un izvor de apa (Psalmul 42:1-2). Stateau treji noptile "visind minunatiile Domnului" (Psalmul 27:4). Mai degraba ar fi petrecut o zi in prezenta lui Dumnezeu decit o mie altundeva (Psalmul 84:10).
Asta era "scoala de credinta avansata" in care erau inrolati acesti poeti. Poate daca citim Psalmii mai mult, se va lipi ceva si de noi…
…………………….
In serile pe care le petreceam cu Buna mea, copil fiind, aveam noi doua un ritual anume. O parte a acestui ritual era sa recitam impreuna Psalmul 121. Ea mi-a spus ca asta era Psalmul preferat al bunicului meu, Botan Gherasim, care murise cu foarte multi ani in urma, cind tatal meu avea numai 13 ani. Am invatat Psalmul pe de rost inainte de a sti sa citesc, doar pentru ca il recitam seara inainte de culcare cu Buna. Nu va pot spune de cite ori, in momentele critice ale vietii am revenit cu gindul la acest Psalm, la cuvintele lui pline de speranta… si la momentele alea pline de confort cind Buna ma invelea bine cu duna ei mare de pene, ca sa dorm la caldura… Mi se umezesc ochii si acuma de drag si de dor...
Psalm 121… "Imi ridic ochii spre munti… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul imi vine de la Domnul, care a facut cerurile si pamintul. Da, El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul; Cel ce te pazeste nu va dormita. Iata ca nu dormiteaza, nici nu doarme Cel ce pazeste pe Israel. Domnul este Pazitorul tau, Domnul este umbra ta pe mina ta cea dreapta. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va pazi de orice rau, iti va pazi sufletul. Domnul te va pazi la plecare si la venire, de acum si pina in veac."
2 comments:
Verisoara mea Gina, spunea ca ea a fost mult timp chinuita de o intrebare, "care este scopul vietii?"
Traim, murim, facem copii, totul este trecator si asta ii crea o stare de deznadejde. (mai ales ca ea nu facea nimic din toate astea)Acum a ajuns la concluzia ca scopul vietii este sa preamaresti pe Domnul...Si era fericita.
Important este ca si-a gasit linistea dar trebuie sa ai o anumita constructie psihica sa poti crede asta.
Cherie...noi oamenii desi sintem muritori...deci limitati in timp, traim zilnic si facem decizii ca si cum am traii pentru eternitate aici. S-ar putea ca unele dintre lucrurile de care ne lovim sa nu ne placa- dar asa cum nu putem invinge gravitatia decit cu mari eforturi si pentru putin timp, asa nu putem sa schimbam unele lucruri in si despre viata noastra.
Ce vreau sa zic cu asta. Ca ne place sau nu...exista un Dumnezeu deasupra noastra care a creat intreagul univers dupa legile Lui ( si se vede ca domneste aceeasi organizare si aceleasi legi domina si lumea macro ca si lumea micro - si cum distingi operele unui pictor dupa miscarile de pensula asa poti distinge Creatia Lui Dumnezeu dupa atributele lucrurilor create) si acest Dumnezeu ne-a creat pentru placerea Lui...sa-L recunoastem de suveran si sa-L preamarim. Daca iti amintesti din Biblie ca Lucifer (Satana) era unul dintre cei mai stralucitori ingeri...dar a vrut sa fie ca Dumnezeu si a cerut ingerilor sa i se inchine lui. Ingerii care au facut-o, impreuna cu el au fost aruncati afara din cer...si acolo s-a creat un gol. E posibil ca Dumnezeu a creat omul dupa chipul Lui si i-a dat si libertatea de alegere chiar ca sa umple acel gol creat de ingerii cazuti...dar n-a vrut ca oamenii sa fie obligati ...ci le-a dat sansa sa aleaga cerul sau pe...Lucifer.
Eu zic ca nu este asa de greu de facut alegerea ...numai in caz ca ne place intunericul, focul si durerile...altfel e usor de ales.
:)Gina este o fata desteapta!!!
Post a Comment