IT IS WELL WITH MY SOUL...

Gloria Mattheus
tradus Rodica Botan
http://unsolveditn.blogspot.com/2009/12/25-years-later-jonelle-matthews.html
Daca ai ceva impotriva cuiva..iarta!

In 1984 ceea ce este cel mai ingrozitor lucru ce i se poate intimpla unui parinte…ni s-a inimplat noua: sotului meu si mie. Fiica noastra cea mai mica, Jonelle a fost rapita din casa noastra…si n-a mai fost gasita niciodata.
Cosmarul a inceput in Decembrie 20. Am intentionat sa le fac o surpriza parintilor mei batrini care locuiau in California si pe care nu-i vazusem de citiva ani cu o vizita de Craciun. Am plecat pe 20 Decembrie si trebuia sa ma reintorc pe 26. Aceasta vizita era cadoul meu de Craciun pentru parintii mei. Dar Jonelle, care era de 12 ani si inca foarte atasata de traditia familiei, a obiectat la inceput acestui plan…
-Cum sa nu sarbatorim Craciunul pe 25 - a protestat ea?
-Avem de asteptat numai o zi, i-am spus eu…si apoi vom celebra Craciunul in familia noastra pe 26. Pina la sfirsit a agreat si ea cu noi…
Am petrecut seara impreuna, eu si cu Jim si cele doua fete ale noastre: Jennifer si Jonelle si am baut must cald asteptind sa vina masina sa ma duca la aeroport. Dupa ce am plecat, in jur de 5:45, viata obisnuita si hectica cu care eram obisnuiti in casa noastra s-a asternut din nou pentru Jim si fetele noastre. Jrennifer s-a grabit sa mearga la meciul ei de basketball, in timp ce Jim a dus-o pe Jonelle la un Mc Donald pentru o mica gustare inainte de a o duce la scoala. Corul scolii ei avea un spectacol de Craciun la o banca locala. Jim isi aminteste asteptind sa o vada pe Jonelle urcata in autobuzul scolii. Apoi s-a dus sa urmareasca meciul lui Jennifer.
Cind a venit acasa mai tirziu in seara aia in jur de 9:30, el se astepta ca Jonelle sa fie acasa.
-Hi, Jonelle…a strigat el de la usa…
Cind a vazut ca nu-i raspunde nimeni, s-a uitat in jur dupa vreun biletel, crezind ca probabil s-a dus la vreo prietena acasa.
La parter, televizorul mergea, si la fel era pornit si radiatorul, iar ciorapii lui Jonelle erau aruncati pe jos. Semn ca fusese acolo. Incepind sa se ingrijoreze, Jim a chemat pe pastorul si prietenul nostru bun - James Christy, si l-a intrebat ce ar trebui sa faca. Pastorul l-a sfatuit sa cheme politia, apoi sa cheme pe prietenele lui Jonelle…ceea ce Jim a si facut imediat. Jim a aflat astfel ca Jonelle a fost adusa acasa de tatal prietenei ei la ora 8:30 in seara aceea.
Cind calatorim , noi avem obiceiul sa chemam si sa ne anuntam unul pe altul ca totul este in ordine. Asa ca putin dupa miezuil noptii in acea zi, ajunsa in California, l-am chemat pe Jim sa-i spn ca avionul a ajuns la destinatie ok, si ca sint deja la parinti.
-Gloria…zise Jim…nu stiu cum sa-ti spun…dar Jonelle nu este acasa. Nu stim unde s-o gasim.
Pe moment, un nod mare, greu, rece…mi s-a pus in stomac. Nu mi-a trecut prin minte sa consider ceea ce auzeam ca ceva care s-ar corecta imediat…cum ca s-ar fi dus la vreun film sau ceva care sa nu ma alarmeze. Am simtit cu toata fiinta mea ca ceva nu era bine. Dupa ce am pus telefonul in furca, am cazut in genunchi si m-am rugat. Mai tirziu am incercat sa dorm, dar n-am putut sa inchid ochii. Am petrecut intreaga noapte plingind si rugindu-ma.
A doua zi am facut aranjamente sa ma reintorc acasa sperind insa ca inainte de a se face noapte din nou, lucrurile se vor clarifica - si Jonelle va fi gasita, si ca voi putea sa imi continui vizita mea la parinti si ca totul va fi ok in cele din urma.
Dar nimic n-a fost ok. Am ajuns acasa sa descopar ca temerile noastre erau intemeiate si ca existau evidente ca in noaptea de Decembrie 20, 1984, intre timpul cind Jonelle a fost lasata jos din masina de tatal prietenei ei la 8:20 si momentul cind sotul meu a ajuns acasa cu putin peste o ora, cineva a intrat fortat in casa noastra.
Nimic din rutina vietii nu te pregateste pentru ceva de magnitudinea asta. Si cu toate astea…parca am fost pregatita. Poate acest lucru are ceva de a face cu credinta mea simpla ca Dumnezeu este Suveran…Poate exact asa cum spune cintarea aia…”It is well with my soul” (toate sint bune cu sufletul meu…) Compozitorul acestei cintari si-a pierdut copii si sotia intr-o furtuna pe mare. Si cu toate astea el avea pace cu Dumnezeu si dupa toata aceasta inimaginabila pierdere putea sa spuna …sint totusi ok in sufletul meu…
Oamenii m-au intrebat…
-Cum ai putut sa rezisti in ziua aia stiind ca copilul tau a fost rapit?
Tot ce pot sa spun este ca m-am agatat cu amindoua miinile de o speranta. Am lasat luminile aprinse noaptea. Am asezat o farfurie la masa pentru Jonelle in seara de Craciun …in caz ca se reintoarce cumva fara veste…Chiar si cind saptaminile s-au transformat in luni tot am continuat sa credem ca Jonelle va fi gasita, si ca in orice minut ea poate sa apara pe usa…
Am incercat, am facut toate eforturile posibile sa o cautam. Ciini cu miros special au mirosit proprietatea in timp ce elicoptere au cautat de sus imprejurimile. Prietenii au format un comitet “Rescue Jonelle”. Am lucrat cu soferi de truckuri…un video a lui Jonelle cintind cu corul in acea seara a fost pus pe TV in showul lui Peter Jennings. Ne-am dus chiar la Geraldo sa ne spunem povestea. In cazuri din astea, ca parinte , nu exista ceva ce sa nu faci sau sa incerci …numai sa-ti gasesti copilul. Si bineinteles ne-am rugat. Mii de oameni s-au rugat cu noi – localnici, apoi in toata natiunea si chiar si de peste hotare s-au rugat pentru Jonelle. Cu siguranta ca, cu toate aceste rugaciuni, Dumnezeu nu ne va lasa fara raspuns…
Dar am descoperit ca, Caile Lui nu sint totdeauna caile noastre. Sase luni dupa ce Jonelle a disparut, conduceam masina spre lucru. Si cum conduceam, ma rugam si rugaciunea din acea zi mi-am incheiat-o cu cuvintele…”Doamne Tu stii ca noi iti vom da glorie si onoare prin tot ce trecem…da-ne numai ceva raspunsuri.” Si in ziua aia, stind la un semafor parca L-am auzit pe Dumnezeu spunindu-mi…”Gloria, ai sa poti tu sa-mi dai glorie si onoare chiar si daca n-ai sa aflii niciodata ce s-a intimplat cu Jonelle?”
Dar asta nu era ceea ce vroiam sa aud. Eu vroiam sa stiu ce s-a intimplat cu Jonelle. Aveam nevoie sa stiu. Cu siguranta Dumnezeu ne poate spune, ne poate arata ceva. Era prea mult ceea ce ii ceream? Pentru prima data de la disparitia fetei mele, am realizat ca este posibil sa nu aflu niciodata ce s-a intimplat cu copila mea. Am stat in masina la semafor ala si am plins…
Nu am realizat in acel moment si de fapt, au trecut anii pina am inteles -dar asta de fapt a fost felul in care Dumnezeu ne-a raspuns rugaciunilor. Este usor sa gindesti ca…Dumnezeu nu raspunde rugaciunilor…dar am inceput sa vad ca nu are importanta daca Dumnezeu raspunde rugaciunii mele cum vreau eu sa imi raspunda. Ceea ce este important este ca Dumnezeu mi-a dat puterea sa indur aceasta tragedie fara ca sa fiu la urma complect distrusa sa ea. Si cind a fost prea greu sa indur acest act fara sens, am gasit confort in Scriptura…”Domnul este …Dumnezeul meu…stinca mea in care ma refugiez” Psalm 18:2
Pina astazi, nu am gasit raspuns acestui mister - disparitia lui Jonelle. Dar nu-L mai intreb pe Dumnezeu ce s-a intimplat cu ea. Poate ca are un motiv pentru care nu-mi da raspunsul pe care-l vreau. Dar daca ce s-a intimplat cu Jonelle este chiar mai rau decit ceea ce eu pot sa-mi imaginez? Poate ca nestiind…este mai bine pentru noi…
In Decembrie 20 , 1994, am avut un serviciu memorial pentru Jonelle. Era felul nostru nu numai sa spunem la revedere fiicei noastre dar sa-I spunem Lui Dumnezeu” O lasam sa plece acum. Este a Ta.” In ziua urmatoare, ne-am simtit ca si cind o povara uriasa a fost ridicata de peste noi. Am stiut ca nu mai este nimic care sa pot face pentru Jonelle. Ca mama, nu vrei sa lasi niciodata friele din mina la gindul ca este inca ceva ce ai mai putea face …dar in seara aia…am acceptat ca nu mai pot face nimic.
Da…citeodata as vrea sa stiu ce s-a intimplat cu fiica mea…dar am acceptat si faptul ca e posibil sa nu aflam niciodata. Dar ziua ceea va veni, cind totul ni se va explica. Atunci, Jonelle ne va astepta cu bratele deschise in cer si ne va arata imprejurimile si ne va spune ce si cum. Ca asa este ea …ii place sa spuna la toti daca e posibil …ce sa faca…