PEDEAPSA...

Arthur Bowler

(Traducere de Rodica Botan)

Priveam foarte atent cum fratiorul meu a fost prins in plina actiune. Statea in coltul salonului cu un pix intr-o mina si cartea de cintari pe note in cealalta mina. Cum tata numai ce instrase in camera, fratiorul meu s-a retras speriat; stia ca a facut o boacana. De la distanta am vazut cum a deschis cartea cea noua de imnuri a lui tata si a fircalit pe toata foaia cu pixul. Acuma statea cu privirea in sus la tatal meu si isi astepta pedeapsa.

Tata a ridicat din mina lui John pretioasa lui carte si a privit-o cu atentie; apoi s-a asezat pe scaun fara sa spuna o vorba. Cartile erau valoroase pentru el; el era preot si avea si citeva licente. Pentru el, cartile insemnau cunostinte… si cu toate astea isi iubea si copiii foarte mult. Ceea ce a facut in urmatoarele minute a fost remarcabil. In loc sa-l pedepseasca pe fratele meu, in loc sa-l certe si sa zbiere la el sau sa-l pedepseasca in vreun fel, el a luat pixul din mina fratiorului meu si apoi a scris in carte cu mina lui alaturi de mizgaliturile lui John… ”Cuvinte scrise de John in 1959, la virsta de doi ani. De cite ori m-am uitat la fata ta minunata si la ochisorii tai frumosi si ageri care ma priveau - I-am multumit lui Dumnezeu pentru cel care mi-a scris acuma in carte. Tu mi-ai facut aceasta carte sacra, asa cum au facut si fratele si sora ta de-a lungul anilor.” Wow… m-am gindit; asta este pedeapsa?

Acuma insa… e rindul meu… si… din timp in timp scot cite o carte din biblioteca - nu o carte ieftina, ci cite o carte scumpa, eleganta pe care o pretuiesc si pe care stiu ca o s-o pastrez toata viata - si i-o dau unuia dintre copiii mei sa mizgaleasca sau sa-si scrie numele in ea. Si cind ma uit la lucrarile lor de arta, ma gindesc la tatal meu si cum am invatat de la el ce este important in viata; oamenii, si nu obiectele; toleranta, si nu judecata; si dragostea care este inima unei familii. Ma gindesc la toate astea si zimbesc… si spun de fiecare data in soapta… ”Multumesc, tati!…”