PENTRU ETERNITATE...

Anita Gogno
Traducere de Rodica Botan

Cu ani in urma, eu si Charlie am avut ceva probleme in casatoria noastra. Responsabilitatile familiei in crestere, ingrijorari financiare; toate astea ne-au ingreunat viata si am inceput astfel sa ne certam in mod constant, citeodata chiar pina tirziu in noapte. Chiar si cind ne duceam la restaurant sa cinam, eram extrem de stresati si conversatia noastra era tensionata.

Dar niciunul nu putea face pasul care sa puna capat casatoriei noastre de 11 ani si sa-i necajeasca pe cei trei copii ai nostri. Undeva in adincul inimii stiam amindoi ca inca ne iubeam si ca am promis sa pastram aceasta dragoste pentru totdeauna.

Urmatorul an a fost chiar si mai greu. Charlie si cu mine ne-am obisnuit sa neglijam exprimarea oricaror sentimente frumoase unul fata de altul si am lasat pentru un timp prea lung ca diferentele mici si dezamagirile personale sa se adune intre noi si sa faca un zid de despartire. Am inmagazinat rezerve de minie si resentimente care ne-au impins in directii diferite. Dar prin discutii fara numar si multa rugaciune, am reusit in final sa micsoram aceasta distanta dintre noi. Si cu cit eram mai sinceri unul fata de altul, cu atit ne apropiam mai mult.

Cind am simtit la un moment dat ca am atins un teren solid in relatia noastra, i-am cerut sotului meu sa-mi dea un “inel pentru eternitate”. Am auzit expresia asta… ”Arata-i ca o sa te casatoresti cu ea din nou”… si nu inelul era ceea ce voiam, cit reasigurarea pe care credeam ca o va aduce acest inel. Ne-am dus la cumparaturi intr-o zi de vara minunata, care era si ziua mea de nastere. Am lasat copiii cu bunica lor si ne-am dus si am mincat in tihna undeva, numai noi doi, apoi am pornit mina in mina pe strada si am trecut prin fata unui rind de magazine care vindeau bijuterii – undeva in Philadelphia. In sfirsit, intr-unul dintre aceste magazine am gasit inelul care mi-a placut. In timp ce imi ajustau inelul sa se potriveasca pe deget, bijutierul mi-a luat mina stinga si s-a uitat la inelul meu de logodna…

-Pot sa ti-l curat? m-a intrebat…
Charlie s-a aplecat sa se uite si el la inel…
-Chiar ca nu mai luceste asa cum obisnuia sa luceasca… spuse el. Am scos inelul de pe deget si i l-am dat bijutierului. Citeva minute mai tirziu, am primit inelul inapoi. Stralucea ca si cind ar fi fost nou-nout.

Pe drum spre casa, in masina nu-mi puteam lua ochii de la vechiul meu inel. Am si uitat de inelul meu cel nou…“pentru eternitate”. Nu-mi venea sa cred – cum putea inelul meu vechi sa straluceasca din nou exact asa cum a stralucit cu multi ani in urma – in ziua cind mi l-a dat Charlie? In toti anii astia l-am ignorat, dar cu putin lustru, uite ca ma face iara sa-mi bata inima repede. Asa este si cu casatoria. Trebuie sa lucrezi la ea, sa o lustruiesti, sa o faci ca noua, altfel rautatile, si necazurile, si tot ce se poate aduna in ani o sa-i ascunda frumusetea… stralucirea.

Mi-am asezat mina pe bancheta din fata a masinii intre mine si Clarlie si mi-am rasfirat degetele. Charlie si-a asezat mina lui peste a mea si a acoperit-o. In timp ce viram sa intram in parcare in fata casei noastre, am spus in gind o rugaciune de multumire lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa vad din nou cum ceva vechi poate sa capete iarasi stralucire…si ca, de fapt, nu am nevoie de nimic nou ca sa fiu fericita…