De jos, de pe pamant se vede
un pom ce-i aplecat de vant.
Natura!, pe mine ma prevede;
nu-s eu oare omul ce se vede
robit de relele acestui pamant?
De sus, din cer si Domnul vede
pe orice om ce cade in ispita.
Dar si pe-acela ce lupta, ce crede,
ce biruie furtuna, ca pomul verde.
Caci radacina lui e tare adancita...
Caci stanca neclintita e Hristos,
un munte plin de slava de putere !
Iar ruga-i radacina celui credincios,
ce nici un vant nu-l mai doboara jos.
In urma-i valea mortii, nainte-i inviere.
O Doamne, te rog, da-mi credinta
sa nu raman ca pomul aplecat...
Sunt singur, da-mi te rog biruinta,
ridica-ma prin norii de fagaduinta,
caci Tu Isuse drag m-ai induplecat.
2 comments:
Poezia este cea mai potrivita forma de exprimare pentru acest subiect. Imi plac ambele poezii. Cred ca va fi grea alegerea celei mai bune.
Fiecare are alt gind uitindu-se la pomul acela frint de vint...
Post a Comment