Ma uit inapoi si realizez ce pierdere am avut odata cu plecarea ei. Niciunul din noi cei din familie nu mai sintem la fel...Dragostea ei este ceea ce ne-a tinut impreuna. Rgaciunile ei au fost legaturile care ne-au tinut unul linga altul...Nu mai sintem aceeiasi fara ea...
Buna...ce n-as da sa te vad la fereastra cerului...ce n-as da sa imi mai promiti odata ca te rogi pentru mine ...ca tare multa nevoie am de rugaciunea ta...A venit rindul meu sa-ti iau locul si nu prea fac treaba buna...Am incercat sa-ti port sortul ala cu buzunarul rupt si baticul ala decolorat...dar nu-i indeajuns...imi lipseste credinta Ta...imi lipsesc calitatile tale...
........................
Poezia am recitat-o cu lacrimi in ochi la inmormintarea lui Buna... N-am plins pentru ea, ca stiam unde se duce...am plins pentru mine, pentru noi...cei ramasi in urma. Oameni ca ea nu se mai nasc astazi...
…Ca ghioceii primavara, rasar in minte amintiri.
Parc-a fost ieri, ar spune buna, si uite azi cite schimbari…
Pe undeva, pe-o raza dulce, la-a cerului feresti divine,
As vrea pentru o clipa numai sa te zaresc, sa-ti spun de bine…
…Sa-ti spun ca lacrima din geana e bucuria ca esti sus,
Sa-ti spun ca-ti sade albul bine, si ca esti tinara nespus,
Sa-ti spun ca geanta cu pastile am aruncat drept la gunoi;
Si cirja o sa faca frunze…Acum te plimbi pe norii moi…
Ieri mi-ai cintat cu glasu-n soapta "O Patrie vad ochii mei",
Azi te petrecem toti la groapa: copii, nepoti si nepotei…
Pamintul in pamint se-ntoarce, dar ce-ai facut pe veci va sta…
Ca-n post si pe genunchi luptat-ai din greu in toata viata ta…
Dintr-un fuior de ata alba, un fir stralucitor, curat,
Sint sigur-ai sa faci perdele pentru Slavitul Imparat.
…Si sa ne-astepti la Sarbatoarea de care-ntruna ne-ai vorbit…
Vom fii cu totii-n asteptarea Mintuitorului iubit.
11 comments:
Sunt sigura ca, din Imparatia tronului divin, ea va vegheaza.
Rodica Dumnezeu sa-i faca parte de cele vesnice bunei tale,inspiratia ta e tare faina,si totusi pe vremea bunicelor noastre erau alte timpuri.Aveau greutati materiale si acest lucru le facea mai jertfitoare.....astazi nu ducem lipsa material dar noi mamele din timpul acessta ducem lipsa de jertfa.Ne jertfim parca tot pentru material sa aiba copilul sa nu duca lipsa dar ce putin ma jertfesc la rugaciune......
Ce putin imi plec genunchii
Inaintea fetei Tale....
Si acele putine clipe in care stau la rugaciune imi vin de cele mai multe ori alte ganduri....lumesti....
CDisa...eu cred ca este in Imparatia Cerurilor pentruca aia cauta de cind era aici pe pamint. Cred ca are un timp nemaipomenit slavind pe "Cerescul ei Tata"...ca asa isi incepea rugaciunile...ANu stiu daca mai are timp de noi- ca pe pamint ne-a dedicat tot timpul care l-a avut si nu l-a dat Domnului ei...
Corina...acolo ma vad si eu restanta...si repetenta...la proba genunchilor...
Imi plac radacinile tale adanci draga Rodica.Mi-au placut versurile tale mult, mult.Numai binecuvantare sa ai draga mea!
imaginea care ai pus-o este superba...imi aduce aminte de bunicii mei si de livada si mai ales de bunicul care totdeauna spunea..."nu culegeti tot,nu culegeti tot...lasati cateva fructe si pentru pasari in iarna grea..."
bunica....
acum 5 ani am scris ceva in amimtrea ei in amintirea lor...
am sa reproduc mai jos...
..........
Ati pierdut vreodata ceva de preţ?!…azi am pierdut o bună parte din copilărie…
azi s-a vândut casa bunicilor.
Ca să înţelegeţi,ar trebui să ştiţi cine sunt…cine eram eu.”Inima lu’ bunelu şi a lu’ mamaia”, prima nepoată, am strâns spuma dragostei lor…lângă ei am crescut, lângă ei m-am întors să fac liceul, fiindcă în casa lor era şi răcoare şi linişte şi răsfăţ şi …şi borcanul de dulceaţă maroniu din care furam mereu câte o lingură spunând că bunica va crede că atât era…deşi nu mi-ar fi refuzat nimic, nu ştiu de ce făceam aşa! probabil îmi părea mai gustoasă mâncată pe furiş în usa cămării…Pe covoraşul de la ușa bunicilor am găsit primul buchet de flori de la un băiat….În casa lor făceam toate experienţele: am adus hamsteri şi apoi îi căutăm noaptea prin casă fiindcă evadaseră din prea micul vas…”Du-te Rodica şi vezi că la fata aia e lumina…cred că şi-a pierdut şoarecii!” …dragii mei dragi…apoi a venit a doua generaţie de nepoţi, verii mei, cu uşa trântită de perete şi tăvălitul în pat în strigăte de “Ah ce bineee-i la mamaiaaa!”…Apoi a treia generaţie: nepotul meu, după care mamaia umbla mai rău că un soldat anti-tero: ilic de lână cu multe buzunare şi nicunul gol: unul cu batista, altul cu sticluţa de apă pt spălat sau pt băut, unul cu eugenii sau napolitane şi cel mai important (ăla avea şi ac de siguranţă!!):cel cu banii de îngheţată, gumă, “ceva,dar altceva decât ai tu în buzunar!!!”
De doi ani mamaia, căreia nu îi era frică de moarte ci doar de durere, a plecat să se facă înger. Aşa ne poate cuprinde şi ocroti pe toţi între aripile sale…după mai bine de un an, de urât,de tristeţe şi de lipsa ei,bunelu’ a plecat să o caute, să fie iar împreună ….îi visez mereu împreună…îi simt ocrotindu-ne…după plecarea lor, casa s-a închiriat….în mintea mea, în refuzul de a accepta moartea, am început să îmi cultiv ideea că ei sunt în casă şi nu pot ieşi şi vina de a nu-i vedea îmi aparţine mie fiindcă sunt prea grăbită să trec să îi văd (locuiau lângă sora mea)….azi a fost ultima oară când am intrat în casa bunicilor…azi mi-am pierdut respiraţia când a trebuit să recunosc adevărul…nimic, niciodată nu va mai fi cum era…timpul din păcate nu merge înapoi, bunicii nu ne mai petrec cu privirea fluturând mâna la despărţire, cămara nu mai avea borcane cu dulceaţă şi bunelul nu mai meşterea sub balcon puţini pentru flori, mamaia nu mai sare de pe băncuţa să ne iasă în întâmpinare….viaţa merge înainte, dar cât de săraci am rămas fără bunici, fără copilărie….sunt sigură că nu sunt o semtimentala desueta. Sunt sigură că toţi aveţi amintiri frumoase legate de bunici…chiar dacă ale unora sunt ascunse sub multe straturi de timp ce a trecut….
Sunt sigură că vi-i amintiţi cu drag…faceţi un mic efort şi înviaţi bunicii, sau dacă sunt aici “pe pământ, nu în gând” sigur s-ar bucura să se ştie eroii din poveştile nepoţilor.
Nimic nu seamana cu amintirea bunicii.
Ce dor imi este de bunica mea, mamama cum ii spuneam eu !
Rodica,sa nu mai schimbi poza...e minunata..imi aduce aminte de bunicu care cand culegea fructele in livada,ne spunea..
"- sanu culegeti tot dragii mei sa nu culegeti tot...lasati cateva fructe in fiecare pom pentru pasarelele care trebuie sa treaca o iarna atat de grea...
Dar tu ai vorbit aici de bunica si pacat ca nu pot posta si poze...
dar am sa-ti postez un text de acum 5 ani,atunci cand amnd am intelez fizic ce este durere sfasietoare....
iata-l
Bunicilor mei, dragilor mei bunici....
Aţi pierdut vreodată ceva de preţ?!…azi am pierdut o bună parte din copilărie…azi s-a vândut casa bunicilor
Ca să înţelegeţi,ar trebui să ştiţi cine sunt…cine eram eu.”Inima lu’ bunelu şi a lu’ mamaia”, prima nepoată, am strâns spuma dragostei lor…lângă ei am crescut, lângă ei m-am întors să fac liceul, fiindcă în casa lor era şi răcoare şi linişte şi răsfăţ şi …şi borcanul de dulceaţă maroniu din care furăm mereu câte o lingură spunând că bunica va crede că atât era…deşi nu mi-ar fi refuzat nimic, nu ştiu de ce făceam aşa! probabil îmi părea mai gustoasă mâncată pe furiş în usa cămării…Pe covoraşul de la ușa bunicilor am găsit primul buchet de flori de la un băiat….În casa lor făceam toate experienţele: am adus hamsteri şi apoi îi căutăm noaptea prin casă fiindcă evadaseră din prea micul vas…”Du-te Rodica şi vezi că la fata aia e lumina…cred că şi-a pierdut şoarecii!” …dragii mei dragi…apoi a venit a doua generaţie de nepoţi, verii mei, cu uşa trântită de perete şi tăvălitul în pat în strigăte de “Ah ce bineee-i la mamaiaaa!”…Apoi a treia generaţie: nepotul meu, după care mamaia umbla mai rău că un soldat anti-tero: ilic de lână cu multe buzunare şi nicunul gol: unul cu batista, altul cu sticluţa de apă pt spălat sau pt băut, unul cu eugenii sau napolitane şi cel mai important (ăla avea şi ac de siguranţă!!):cel cu banii de îngheţată, gumă, “ceva,dar altceva decât ai tu în buzunar!!!”
De doi ani mamaia, căreia nu îi era frică de moarte ci doar de durere, a plecat să se facă înger. Aşa ne poate cuprinde şi ocroti pe toţi între aripile sale…după mai bine de un an, de urât,de tristeţe şi de lipsa ei,bunelu’ a plecat să o caute, să fie iar împreună ….îi visez mereu împreună…îi simt ocrotindu-ne…după plecarea lor, casa s-a închiriat….în mintea mea, în refuzul de a accepta moartea, am început să îmi cultiv ideea că ei sunt în casă şi nu pot ieşi şi vina de a nu-i vedea îmi aparţine mie fiindcă sunt prea grăbită să trec să îi văd (locuiau lângă sora mea)….azi a fost ultima oară când am intrat în casa bunicilor…azi mi-am pierdut respiraţia când a trebuit să recunosc adevărul…nimic, niciodată nu va mai fi cum era…timpul din păcate nu merge înapoi, bunicii nu ne mai petrec cu privirea fluturând mâna la despărţire, cămara nu mai avea borcane cu dulceaţă şi bunelul nu mai meşterea sub balcon puţini pentru flori, mamaia nu mai sare de pe băncuţa să ne iasă în întâmpinare….viaţa merge înainte, dar cât de săraci am rămas fără bunici, fără copilărie….sunt sigură că nu sunt o semtimentala desueta. Sunt sigură că toţi aveţi amintiri frumoase legate de bunici…chiar dacă ale unora sunt ascunse sub multe straturi de timp ce a trecut….
Sunt sigură că vi-i amintiţi cu drag…faceţi un mic efort şi înviaţi bunicii, sau dacă sunt aici “pe pământ, nu în gând” sigur s-ar bucura să se ştie eroii din poveştile nepoţilor.
----------
mersi pentru ocazia de a mai lacrima putin pentru ei....
Rodica,sa nu mai schimbi poza...e minunata..imi aduce aminte de bunicu care cand culegea fructele in livada,ne spunea..
"- sanu culegeti tot dragii mei sa nu culegeti tot...lasati cateva fructe in fiecare pom pentru pasarelele care trebuie sa treaca o iarna atat de grea...
Dar tu ai vorbit aici de bunica si pacat ca nu pot posta si poze...
dar am sa-ti postez un text de acum 5 ani,atunci cand amnd am intelez fizic ce este durere sfasietoare....
iata-l
Bunicilor mei, dragilor mei bunici....
Aţi pierdut vreodată ceva de preţ?!…azi am pierdut o bună parte din copilărie…azi s-a vândut casa bunicilor
Ca să înţelegeţi,ar trebui să ştiţi cine sunt…cine eram eu.”Inima lu’ bunelu şi a lu’ mamaia”, prima nepoată, am strâns spuma dragostei lor…lângă ei am crescut, lângă ei m-am întors să fac liceul, fiindcă în casa lor era şi răcoare şi linişte şi răsfăţ şi …şi borcanul de dulceaţă maroniu din care furăm mereu câte o lingură spunând că bunica va crede că atât era…deşi nu mi-ar fi refuzat nimic, nu ştiu de ce făceam aşa! probabil îmi părea mai gustoasă mâncată pe furiş în usa cămării…Pe covoraşul de la ușa bunicilor am găsit primul buchet de flori de la un băiat….În casa lor făceam toate experienţele: am adus hamsteri şi apoi îi căutăm noaptea prin casă fiindcă evadaseră din prea micul vas…”Du-te Rodica şi vezi că la fata aia e lumina…cred că şi-a pierdut şoarecii!” …dragii mei dragi…apoi a venit a doua generaţie de nepoţi, verii mei, cu uşa trântită de perete şi tăvălitul în pat în strigăte de “Ah ce bineee-i la mamaiaaa!”…Apoi a treia generaţie: nepotul meu, după care mamaia umbla mai rău că un soldat anti-tero: ilic de lână cu multe buzunare şi nicunul gol: unul cu batista, altul cu sticluţa de apă pt spălat sau pt băut, unul cu eugenii sau napolitane şi cel mai important (ăla avea şi ac de siguranţă!!):cel cu banii de îngheţată, gumă, “ceva,dar altceva decât ai tu în buzunar!!!”
De doi ani mamaia, căreia nu îi era frică de moarte ci doar de durere, a plecat să se facă înger. Aşa ne poate cuprinde şi ocroti pe toţi între aripile sale…după mai bine de un an, de urât,de tristeţe şi de lipsa ei,bunelu’ a plecat să o caute, să fie iar împreună ….îi visez mereu împreună…îi simt ocrotindu-ne…după plecarea lor, casa s-a închiriat….în mintea mea, în refuzul de a accepta moartea, am început să îmi cultiv ideea că ei sunt în casă şi nu pot ieşi şi vina de a nu-i vedea îmi aparţine mie fiindcă sunt prea grăbită să trec să îi văd (locuiau lângă sora mea)….azi a fost ultima oară când am intrat în casa bunicilor…azi mi-am pierdut respiraţia când a trebuit să recunosc adevărul…nimic, niciodată nu va mai fi cum era…timpul din păcate nu merge înapoi, bunicii nu ne mai petrec cu privirea fluturând mâna la despărţire, cămara nu mai avea borcane cu dulceaţă şi bunelul nu mai meşterea sub balcon puţini pentru flori, mamaia nu mai sare de pe băncuţa să ne iasă în întâmpinare….viaţa merge înainte, dar cât de săraci am rămas fără bunici, fără copilărie….sunt sigură că nu sunt o semtimentala desueta. Sunt sigură că toţi aveţi amintiri frumoase legate de bunici…chiar dacă ale unora sunt ascunse sub multe straturi de timp ce a trecut….
Sunt sigură că vi-i amintiţi cu drag…faceţi un mic efort şi înviaţi bunicii, sau dacă sunt aici “pe pământ, nu în gând” sigur s-ar bucura să se ştie eroii din poveştile nepoţilor.
----------
mersi pentru ocazia de a mai lacrima putin pentru ei....
Draga Rodica scuza-ma din nu stiu ce motive a aparut ecran alb dupa postare si nu am stiut daca a plecat.asa ca am trimis-o din nou..sterge te rog a doua...
si mersi pentru postarea acelui link.nu am stiut ca sunteti in legatur...
este singura si ceam mai emotionanta scriere a mea,ca si dragostea si durerea adanca ce leam avut pentru ei..............
saru-mana...!!
te iubesc .
Post a Comment