GHIOZDANUL CU PRICINA...

Nancy Sullivan Geng
tradus Rodica Botan
Cind esti parintele unui copil cu nevoi speciale este inevitabil sa nu treci prin situatii speciale. Si vara trecuta, fiica mea care are Down Syndrome m-a invatat ca Dumnezeu vorbeste de multe ori prin situatiile acelea deosebite si …speciale. In dimineata aceea calda de Iunie m-am trezit in galagia pe care o facea un fan defect care imi arunca aer infierbintat in fata. Ceea ce imediat m-a facut sa ma gindesc la multe alte lucruri care erau in aceeasi conditie “defecta” in viata mea.

Operatia de inima a lui Sarah si multele si serioasele infectii ce au urmat erau de domeniul trecutului, dar acum eram confruntati cu cheltuielile catastrofale de hospitalizare care trebuiau platite. Si ca sa fie si mai grava situatia, pozitia sotului meu era sa fie eliminata in citeva saptamini si parea de acum inevitabila pierderea casei…Am inchis ochii si am incercat sa spun o rugaciune pentru dimineata aceea. O mina mica m-a tras de brat…

-Mommy…spuse Sarah…mmm-am imbrrrracat pentru Va-va-va-vacation Bi-Bi-Bible School ( Scoala Biblica in tinpul vacantei)…eu sinnngura mommy.
Linga patul meu sedea fetita mea de 5 ani , cu ochii scinteind de satisfactie uitindu-se la mine prin lentilele groase ale ochelarilor ei cu rame rozii. Plina de satisfactie a ridicat palmele in sus ca un invingator si a strigat…
-Tadah…
M-am uitat cum era imbracata : pantalonasii ei scurti in carouri rosii erau cu spatele 'nainte. Pretul la bluzita ii atirna in fata si si bluzita era si ea cu spatele inainte. S-a incaltat cu doi ciorapi grosi de iarna , unul verde si unul rosu, ca sa se potriveasca cu bluza verde si pantalonasii rosii. Tenesii ii erau pe picior gresit si in cap avea un baseball cap cu vizorul intors catre ceafa.

-Euuu imi imppppachetez si ghiozdanul! Ma anunta tot bilbiind in timp ce trase fermoarul ca sa vad inauntru ce are deja impachetat. Curioasa, m-am uitat si printre comorile care le adunase acolo si am vazut 4 bucati de Lego, o cutiuta cu agrafe de hirtie, o furculita, o papusa fara haine, trei bucatele de jigsaw puzzle si un cerceaf mic pentru leagan. I-am ridicat barbita dulce in sus ca sa-i vad fata si cind i-am intilnit ochii i-am spus cu multa gingasie…
-Tu esti cea mai frumoasa fetita…
-Mmmultummmesc…a zis Sarah zimbind si a inceput sa faca piruiete prin casa…ca o balerina.
Si in clipa aceea ceasul din sufragerie a batut ora opt, ceea ce insemna ca mai am 45 de minute sa ma pregatesc eu si cei doi copii mici plus bebelasul si sa iesim pe usa. In timp ce minutele diminetii se dizolvau in secunde, am realizat ca nu mai aveam timp sa o schimb pe Sarah de hainele cu care se imbracase singura.. Am pus copiii in cureaua de la scaunul din masina si am incercat sa am o discutie rationala cu Sarah…
-Draga mea…nu cred ca o sa ai nevoie de ghiozdanul ala la Vacation Bible School. Am sa ti-l pastrez in masina pina vii inapoi.
-Nuuuuuuuu…am nevoie de el.
Asa ca…m-am resemnat spunindu-mi ca e mai putin important ce cred altii despre fetita mea- si ca e mai important ce simte ea - chiar daca cara dupa ea un ghiozdan plin cu lucruri nefolositoare. Cind am ajuns la biserica, cu o mina am incercat sa repar aranjamentul hainelor lui Sarah, in timp ce cu cealalta mina tineam pe cel mai mic in brate. Dar Sarah s-a smuls din mina mea amintindu-mi ca de dimineata i-am spus ca arata…”mmminunat de bine”… Auzindu-ne conversatia, o invatatoare tinara s-a apropiat de noi…
-Arati formidabil …i s-a adresat ea lui Sarah. Apoi a luat-o de mina si mi-a spus…
-Poti sa vii sa o iei pe Sarah la 11 jumatate. O sa avem grija de ea, nu te ingrijora. Si cum le priveam indepartindu-se impreuna, am stiut ca Sarah este pe miini bune.

In timp ce Sarah era la scoala am plecat cu ceilalti doi copii sa-mi rezolv problemele. Tot timpul gindurile imi alergau :intre ingrijorare si rugaciuni. Ce va aduce viitorul? Cum o sa putem sa intretinem pe cei trei copilasi ai nostrii? O sa ne pierdem casa? Toate intrebarile astea parca ma faceau sa ma intreb si sa ma indoiesc ca Dumnezeu poate sa ne ajute sa iesim la liman. Am ajuns la biserica cu citeva minute inainte de ora 11 jumate. O usa care da in camera capelei, plina de lumina, era deschisa - si puteam sa vad copii asezati in semicerc ascultind atenti la o poveste din Biblie.

Sarah era cu spatele la mine si inca tinea strins linga ea ghiozdanul impachetat cu lucrusoare de acasa. Sapca era inca intoarsa cu cosorul in spate. Uitindu-ma la ea de la distanta am realizat ca parca ma incalzeam de sentimentul ala de dragoste profunda ce aveam pentru ea. Eram sigura de un lucru…ca o iubeam atit de mult…Apoi stind asa incremenita la tabloul din fata mea, am simtit ca Tatal meu ceresc are exact aceleasi sentimente de dragoste fata de mine. Am inchis ochii si mi-am imaginat ca, Creatorul acestei lumi se uita la mine de la distanta…la mine si la viata mea cam tot ca a lui Sarah, cumva pe dos si cu spatele inainte, nepotrivita…amestecata…

“De ce stringi la piept ghiozdanul ala de ingrijorari si teama si indoieli?”…parca mi-ar fi spus Dumnezeu…”Lasa-Ma sa ti-l duc Eu…”

Am realizat ca Dumnezeu imi vorbea nu numai mie, dar asa vorbeste tuturor acelora care se lupta cu viata asta, tuturor acelora carora li se pare ca viata este intoarsa pe dos si ca nu mai sint capabili sa controleze nimic. Toti vrem sa fim pe picior solid cind este vorba de finante, sa nu fim bolnavi si sa fim imuni la inevitabilele dureri pe care le aduce viata. Dar Dumnezeu ne cheama sa avem incredere in El si sa credem ca El va avea grija de toate nevoile noastre.

In aceste momente vulnerabile de slabiciune este cind trebuie sa ii predam ghiozdanul nostru plin de temeri Aceluia care spune…”Esti pretios in ochii Mei si te iubesc”…Isaia 43:4.  In seara aia…inca odata i-am multumit Domnului ca m-a facut parinte acestui copil- Sarah…si ca prin ea am reusit sa inteleg ceea ce Dumnezeu incerca de asa de multa vreme sa ma invete…