NU-I GREU...EL ESTE FRATELE MEU...

Jason si Tommy

Autor necunoscut
Traducere Rodica Botan

Jason si Tommy nu au avut o relatie tipica, obisnuita de frati. Jason era de 14 ani si Tommy de 10. Jason nu era numai fratele mai mare a lui Tommy; era si prietenul lui cel mai bun in intreaga lume. In timp ce fratii mai mari de obicei nu vor sa aiba nimic de-a face cu fratii lor mai mici, Jason totdeauna incerca sa-l invite si sa-l includa pe fratele lui mai mic in toate activitatile la care participa el. Tommy in schimb il iubea pe fratele lui la nebunie…erau cu adevarat prietenii cei mai apropiati.
In afara de fratele lui Jason, Tommy nu avea multi prieteni - si adesea se gindea ce s-ar face el fara fratele lui mai mare. Vedeti, micul Tommy s-a nascut cu boala cardiopulmonara. Aceasta a oprit cresterea lui Tommy si l-a furat de energia pe care ar fi trebuit s-o aiba la virsta lui. Nu ca n-ar fi vrut sa joace baseball, tag sau alte jocuri pe care le jucau copiii de virsta lui, dar se obosea tare repede. Stiind acest lucru, ceilalti baieti nu vroiau sa se joace cu el sau sa-l aleaga in echipa lor. Se certau intre ei - care echipa sa-l aiba pentruca nimeni nu-l vroia - si adesea ii spuneau ca-i slabanog si sissy.
Dar cind fratele lui Jason era prin apropiere, lucrurile erau diferite. Citeodata fratii se jucau numai ei doi baseball. Jason era un foarte bun atlet si toata lumea il vroia in echipa. Dar Jason accepta sa joace numai daca baietii il acceptau si pe Tommy…iar daca baietii spuneau “nu”, Jason il lua pe Tommy si plecau si se jucau numai ei doi altceva.
Scoala numai ce se terminase si era deja vara. Curt, Nathan si Ron vroiau sa sa faca o excursie peste noapte in munti. In mod natural, ar fii vrut ca Jason sa mearga cu ei.
-Hai sa-l intrebam daca vrea sa vina cu noi miine, zise Ron… Curt raspunse imediat…
-Dar daca o sa vrea sa-l care pe Tommy dupa el? Asta o sa ne incetineasca si noi nu vrem sa ne pierdem tot timpul numai pe drum…
Nathan fu cel care lua cuvintul cind trecura pe acasa pe la Jason sa-i spuna de excursie…
-Hei, Jason…noi trei ne ducem peste noapte la Adam’s Canyon. Vii cu noi?
-Sigur ca vin… raspunse Jason cu entuziasm. Am sa-i spun lui Tommy sa-si faca rucsacul si mi-l pregatesc si eu pentru deseara…
Cei trei baieti se uitara unul la altul…fiecare asteptind ca alalalt sa-i spuna hotarirea lor lui Jason – ca Tommy nu este invitat sa mearga. In sfirsit, Curt vorbii…
-Pai…ah…Jason…excursia asta este doar pentru noi patru. Tommy ne-ar incetinii prea mult. Nu avem nimic impotriva lui…dar nu poti sa-l lasi acasa de data asta? Jason il zarii pe Tommy cu coada ochiului…acesta statea proptit de usa de la dormitor si asculta intens la conversatia lor. Se straduia din rasputeri sa-si inece lacrimile auzind tot ceea ce se spusese despre el…
Jason se ridica si zise…
-Imi pare rau baieti, dar daca Tommy nu este acceptat nu ma duc nici eu. Va doresc drum bun…
-Hei…nu o lua asa…eu sint de acord sa vina si el, zise Ron.Putem pleca un pic mai devreme ca sa avem suficient timp sa mergem la pas cu Tommy. Si pina la urma toti patru baietii acceptara ideea si stabilira ora plecarii a doua zi dimineata. Ora sase dimineata ora plecarii. Dar Tommy era gata deja la 5 si jumate. Asta era prima lui excursie pe munte cu baietii…De la primul sfert de mila deveni clar faptul ca Tommy facea progrese tare mici.Tommy vroia insa asa de mult sa-i faca placere fratelui sau si mergea cit putea de repede, dar cu cit se grabea mai mult cu atit obosea mai tare si avea nevoie mai des de odihna. Ceilalti baieti erau nerabdatori sa ajunga la locul de destinatie, asa ca adesea o luau inainte si Jason si Tommy ramineau in urma.
-Tommy, rucsacul meu e tare usor, da-mi si rucsacul tau sa-l car, spuse Jason, ingrijorat de fratiorul sau Tommy care arata tare obosit….Rusinat, Tommy ii dadu rucsacul…
-Imi pare rau…zise el…ca tu trebuie sa cari si lucrurile mele…dar imi pun toate fortele sa rezist…
-Stiu, Tommy, zise Jason si ii puse mina si-i ciufulii parul zimbindu-i protector…Inca doua mile si Tommy era si mai obosit. Incepu sa transpire puternic si nu mai avea aer. Pieptul i se ridica cu putere. Tommy insa se incapataina sa nu se opreasca…nu inca. Ceilalti baieti o luasera cu mult inainte si nu se mai vedeau.Dupa alte inca 5 minute de mers, Tommy cazu in genunchi…
-Trebuie sa ma opresc, spuse el aproape soptit, cu lacrimi de frustare care alunecau pe fata lui plina de praf si transpiratie…
-E ok, zise Jason. Ne oprim pentru cit timp iti trebuie sa te odihnesti. Si se uita ingrijorat la Tommy care parea ca nu mai poate sa respire.
-Jason…ceva se intimpla in piept ca nu mai pot sa respir…si am o durere groaznica…zise el. Si Tommy se indoi catre pamint in durere. Jason isi dadu repede rucsacul jos si il intoarse pe Tommy cu fata in sus. Corpul lui Tommy se relaxa insa dintr-o data in timp ce se uita adinc in ochii inlacrimati de ingrijorare a lui Jason.
-Te iubesc asa de mult, Jason…si cu asta parea ca in sfirsit criza a trecut. Dar corpul muncit de durere a lui Tommy a renuntat dintr-o data sa mai lupte sa capete aer. Jason isi dadu drumul si mai tare la lacrimi imbratisindu-si fratiorul…intelegind ca sufletul acestuia a plecat...
-O sa imi fie tare dor de tine, Tommy…zise el in hohote…

45 de minute mai tirziu, Jason inca plingea cind ceilalti baieti s-au reintors , in sfirsit.
-Hei Jason…noi credeam ca voi ati…si Ron s-a oprit deodata in mijlocul frazei. Un fior trecu prin toti trei deodata. Pe genunchii lui Jason se sprijinea capul lui Tommy…si Jason il mingiia plingind…
-E…mort? A …murit…Jason? Zise Ron incetinel…
- Yeah…zise Jason - si o alta lacrima isi gasi drumul pe obrajii lui …Tommy s-a straduit cit a putut …de dragul meu…Si alte doua minute au trecut in tacere….
-Am sa-l duc acuma acasa, zise Jason, in timp ce se ridica si lua in brate corpul lipsit de viata al lui Tommy. Ceilalti l-au urmat in tacere si nimeni n-a mai scos o vorba ci doar au continuat sa coboare muntele in tacere vreo inca douazeci de minute. In cele din urma, Curt il batu pe Jason pe umar…
-As putea sa-l duc eu pe Tommy pentru o portiune de drum…zise el. Sint sigur ca esti tare obosit…
-Nu! Zise Jason continuind sa coboare cu fratele lui in brate…Nu-i greu! El este fratele meu!
………………………………
Sint sigura ca nu sint singura care am terminat lectura cu lacrimi in ochi. Ultimele cuvinte ale lui Jason insa m-au facut sa ma gindesc in dreptul meu…la viata mea…la fratii mei…
”Nu-i greu!...El este fratele meu!”…Este asta real si in viata mea?