La adincimi uriase… pina pe fundul oceanului, sint tot felul de pradatori – gata de atac. Unii dintre ei au infatisarea nisipului de pe fundul oceanului… si cind bietul animal care traieste pe acolo se asaza sa se odihneasca – isi gaseste sfirsitul in gura uriasa care se deschide sa-l inghita…
Acum pe cind scriu, emisiunea continua si cu coltul ochiului vad alte si alte animale oceanice - devorindu-se unul pe altul… Asta este in adincimea oceanelor. M-am gindit ca asa ne ataca si pe noi diavolul… indiferent cine am fi: mai mari sau mai mici, mai puternici sau mai slabi… E o lupta continua sa supravietuim… sa nu ne inghita rautatea lumii - sa nu devenim si noi hrana urii si foamei vesnic nepotolite a celui rau…
Sint multe lucruri pe care mi le-am dorit de-a lungul vietii si pe care n-am reusit sa le am; dar dintre toate… parca nimic nu mi-as dori mai mult decit ocrotirea permanenta a lui Dumnezeu… si o pace care sa intreaca orice stare de ingrijorare… orice stare de teama… orice… absolut orice…
Ma gindesc adesea ca nu sint singura care ma simt ca pestii aia din ocean, alergati si atacati de tot ce este in jur… si nevoiti sa fie in stare de alerta in permanenta. Daca te simti asa… afla ca este Unul singur… care poate, si vrea, si promite sa nu te paraseasca… sa nu te dezamageasca, sa nu te lase singur niciodata...
Cind dau de mine gindurile astea, imi place sa ma uit inapoi… sa-mi amintesc de unde m-a scos Domnul… si asta imi da curaj…s i-mi amintesc de promisiunea Lui… ”Cu nici un chip n-am sa te las”…
Iata ce-mi amintesc…
http://rodicabotan.blogspot.com/2010/02/toate-lucrurile-lucreaza-impreuna-spre.html
http://rodicabotan.blogspot.com/2010/02/toate-lucrurile-lucreaza-dar-numai.html
http://rodicabotan.blogspot.com/2010/02/cautati-mai-intii-imparatia-cerurilorsi.html
http://rodicabotan.blogspot.com/2010/02/cautati-mai-intii-imparatia-cerurilor.html
1 comment:
Un rand mai sus insa,scrie :
"Si nu ne duce pre noi in ispita"
Cand eram mai mica m-am gandit mult la asta.Cum? si diavolul si Dumnezeu ne duc in ispita...?
Caci nu poate fi decat ispita pentru lucruri rele, altfel ramanea scris numai:
"Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri"
Nu am un raspuns nici pana azi, dar ma intreb in continuare :
suntem doua firi diferite,uneori opuse, intr-un singur corp?
Avem binele si raul in noi din nastere, sau capatat pe drumul evolutiei?
Si daca ele convietuiresc mereu alaturi, unul langa altul, care poate fi instrumentul anihilarii raului din noi ?
Cu riscul de irita cateva persoane, spun ca religia inca nu s-a dovedit a fi acest instrument. Sau nu am reusit noi inca sa-l folosim adecvat...
Exemplele multiple din jur ma confirma.
Educatia?
Da, in mare parte.
Dublata de stapanire de sine,de a invata din lectiile trecutului.
Adica experienta.
Dar nu ajunge...nu sunt multumita..
Daca cineva imi povesteste ceva de X,primul gand ce il am aste: "-aaa,e tigan...","aaaa...e arab "
sau de o excursie:"aaa-a fost la bozgori",ca apoi sa invinga partea buna din mine si sa spun
"-e adevarat ca e tigan...dar e un om strasnic..un bun exemplu ..., "...ooo, Ungaria e atat de frumoasa si atat de ...vestica !"
Doua firi,doua abordari,doua influente sunt in noi..a binelui si a raului.
De multe ori se spune ca omul este facut sa se autodistruga,ca incet-incet- partea rea se va intinde ca pirul in lanul de grau...posibil!
Cei ce cred intr-o putere divina, spun ca suntem facuti in mod desavarsit...
La fel spun si eu,care privesc natura si creeatile ei ca fiind absolut perfecte.
Da,functional,dar emotional ?
Atunci?
Creeatorul ne-a intins o capcana? Sa vada daca cadem in ea ?
Asa cum ne-a facut la mana 5 degete,dar toate diferite...?
Iar ca sa nu ne speriem, fiecare a capatat o alta functie ?
Post a Comment