Azi dimineata scriam un comment pe un blog - vizavi de toate cele ce se intimpla in lumea noastra a credinciosilor. Si luind la cunostinta realitatea, ca unii dintre noi ne-am obosit pe cale, ne-am obisnuit cu faptul ca sintem salvati, iertati si acuma asteptam doar raiul intr-o stare de monotonie jenanta - fara sa facem nimic sa trezim pe cei care se indreapta catre eternitate pe calea cea larga dar care merge la pierzare…mi-am amintit eu ceva despre vultur…un lucru din care am avea mult de invatat.
Nu e prima data cind povestesc despre vulturi - am undeva pe blog un file cu toate povestile alea - dar acuma as vrea sa amintesc de unul din lucrurile interesante pe care le fac vulturii si din care am putea invata ceva nemaipomenit de important.Cind vulturii imbatrinesc nu mai pot zbura cum zburau in tinerete - cu aceeasi viteza, la aceleasi inaltimi; iar ciocul nu mai este ascutit; si in starea asta, este greu sa vinezi …Daca mai pui la socoteala ca poate nici reflexele nu mai sint aceleasi…tabloul ne este cunoscut, nu? Cam asa ne simtim si noi de pe la 50 de ani incolo…(sper ca nu jignesc pe nimeni.)
Doar ca vulturul cind ajunge la stagiul asta in viata lui, simte nevoia de o regenerare - un fel de reinventare a lui personala. Si cind s-a hotarit sa faca acest lucru (daca nu cumva foamea il determina - cind nu mai poate sa prinda vinat) atunci se refugiaza pe o stinca inalta unde sa nu-l ajunga nici o lighioana... si incepe un proces lung si dureros, dar necesar de reinventare, regenerare…Asa ca …primul lucru care il face cu ciocul lui vechi si ros de atita folosinta - isi trage penele vechi si uzate de pe el. Cind a terminat cu ultimul fulg atunci trece la cioc- si incepe sa il izbeasca de stinca pina cind ii cade jos.
Perioada asta este o perioada dificila…Pasarea care altadata se juca cu furtuna si se ridica pina sus…sus...unde ochiul abia il mai vedea…sta acuma gol si jerpelit ca o gaina oparita gata de supa…nu mai poate zbura si fara cioc nu poate prinde nimic de mincare. Si vulturul sta acolo in arsita si vint …flamind ...dar rabdator - pina cind ii cresc din nou aripi si pina ii creste un nou cioc si pina cind devine din nou pasarea vazduhului…regele pasarilor... Si dupa tot sacrificiul pe care l-a facut…vulturul isi traieste a doua tinerete.
Gindul meu a fost ca unii dintre noi s-au obisnuit cu grauntele - ca si gainile care nu pot zbura…ne-am obisnuit cu maldarul de gunoi unde cautam zilnic dupa bobita aia , graunta aia care sa ne potoleasca foamea spirituala…cind am putea face exact ce face vulturul - sa ne dezbracam de omul vechi si sa sacrificam vechiul cioc…sa practicam in tacere, pe virful Stincii noastre - rabdarea …asteptind in tacere ca Dumnezeu sa ne imbrace din nou cu slava Lui si sa putem din nou sa zburam inspre Soare…Mai scapam in procesul asta si de grasimile acumulate- nu stiu cu ce as putea asemui colesterolul in limbaj spiritual...Face sens? Eu zic ca face.
……………………………….
Mi-am smuls mai adineuri citeva pene ce-mi ornau coada…numai ca ma doare cumplit…Si fiindca nu m-am suit pe stinca inca…am ajuns de risul gainilor de pe gramada rezidentiala de gunoi…Ori ma credeam si eu ca-s vultur? …Uite ca m-a dat de gol cotcodaceala... cind m-am lamentat ca-s sensibila la ciupelirea vechilor pene...
No comments:
Post a Comment