RELIGIA AIA VECHE...

     Ieri cind am venit de la lucru ploua…cum zic americanii…”cats and dogs”. Nu stiu de ce spun asa…dar stiu ca o spun cind ploua mult si simti ca daca stai mult in ploaie incepi sa te mucegaiesti.
     A trebuit sa ma duc dupa lucru la un magazin. O persoana m-a amenintat ca vine pe la mine si stiu precis ca vine cu cadou de Craciun. As prefera sa nu ma mai ameninte asa niciodata. Cadourile astea au devenit sau sint in marea majoritate un fel de obligatii mici care devin probleme mari. Cu citiva ani in urma sora mea si cu mine, dupa un Craciun unde am ramas amindoua Lefter Popescu, ne-am hortarit sa propunem familiei o noua strategie de Craciun. Nu mai facem cadouri pentru adulti. Parintii sa faca pentru copiii lor si daca cei mari vor sa dea ceva sa dea citiva banuti parintilor ca ei sa ii puna impreuna si sa cumpere copiilor ce le trebuieste. Ne-am saturat de tot felul de maruntisuri …Chiar…cite perechi de papuci de casa iti trebuie intr-un an?
     De atunci nu mai avem sa platim treisferturi de an datorii la banca pentru cheltuielile de Craciun…si ala a fost cadoul cel mai pretuit pe care l-am primit vreodata. Am scapat de …obligatii.
     Dar…sint oameni cu care nu poti sta asa la discutie, asa ca m-am resemnat si m-am dus sa cumpar si eu un cadou. Ce poti cumpara insa pentru cineva care are de toate. Asa ca…n-am sa va spun ce-am cumparat . Deb s-a uitat la mine si la cadoul ce l-am luat cu multa dezamagire in ochi…dar…mai stii? Poate asta o sa rezolve problema schimbului anual de lucruri nefolositoare. N-am sa mai dau ceva care nu face sens ca sa primesc ceva ce nu imi trebuie…
     Ok…dar povestea mea era despre altceva. Cind sa ma intorc acasa, intru pe freeway si deodata vad in fata o mare de masini cu stopurile rosii…toata lumea punea frina. Pun si eu…ca n-am unde sa ma duc. Dar la prima iesire din freeway, isteata cum sint ies cu gind ca o iau pe alte strazi. Si am iesit si am luat-o…la dreapta. Am zis eu ca dau de vreo strada ce-o stiu. Pace buna…pe ploaie toate locurile aratau straine - ba mai m-am zgiit la niste case pline de becuri si ornamente de Craciun…si m-am tot dus…pina a trebuit sa ma intorc. Si abia atunci mi-am dat seama ca vreo jumate de ora mi-am pierdut-o aiurea…
     Am ajuns la freeway . am intrat si eu in rind cu masinile alea care mergeau ca dupa mort…si am stat cuminte pina a venit exitul meu si de-acolo-n colo am stiut ca ajung acasa.
     Lectia invatata…Nu te da mai desteapta decit esti…si cunoaste-ti slabiciunile. Eu ma pierd si in drum spre casa. Cind mi-o ia imaginatia la plimbare…uit pe ce lume sint. Dar cea mai mare lectie mi-am luat-o gindindu-ma la toate treburile astea care se petrec intre evanghelici. Exista un drum…simplu…croit de insusi Mintuitorul nostru …”calcati pe urmele Mele” zice El. N-ai cum sa te ratacesti. Dar cind o iei pe alte exituri si pe alte poteci, ca ti se pare ba ca-i mai scurt drumul, ba ca-i mai frumos peisajul…ba ca se duc si altii pe acolo…ba ca prea se merge incet pe calea ingusta…si se pot intimpla accidente…ei…atunci te poti pierde. Eu am avut norocul ca m-am dus tot drept dupa ce am iesit de pe freeway- dar daca mai schimbam de citeva ori directia…faceam noaptea pe cine stie unde. Domnul Isus spune…”Eu sint Calea, Adevarul si Viata”…Stati dragii mei pe Cale…ca e sigura. O religie noua? Dati-mi religia aia veche…aia ce au avut-o apostolii…aia pentru care au murit martirii, aia care se duce in lume sa spuna oamenilor despre un Mintuitor, aia care nu se ingimfa si nu pretinde nimic …ci se daruie cu dragoste, mingaie, iarta, binecuvinteaza si nu blastama, si iubeste pe aproapele…Lasa sa fim demodati…si sa mergem incet…dar sigur!!!