Ieri in drum spre casa… am ascultat la "Focus on the family". Ei au intotdeauna subiecte interesante. Pacat ca ce ascultam era doar partea a doua a uneia dintre cele mai indragite emisiuni de radio de prin 1998 incoace. Si titlul era… "Numele acestui om era… Norman". Cum ziceam, asta era partea a doua si din ce a urmat am putut doar sa banuiesc ca prima parte era povestea unui om batrin, vagabond al strazii, si cum cineva s-a imprietenit cu el si i-a schimbat acestui om, pe nume Norman, viata. Dar …in cele din urma, cel care l-a ajutat pe Norman recunoaste ca de fapt Norman a fost acela care i-a schimbat lui viata si ca de la Norman a invatat lectii nepretuite pe care Dumnezeu nu i le-ar fi putut explica fara ajutorul acestui om. Norman murise prin 2006, dar cel care povestea spunea cu tremur in voce ca inca ii duce dorul… si ca abia asteapta sa-l reintilneasca in cer.
Pentru ca emisiunea asta a fost repetata de-a lungul anilor de vreo 8 ori - cu succes de fiecare data, cei de la radio s-au hotarit sa adune comentariile ascultatorilor si sa le prezinte in emisiunea de ieri. Am ascultat cele mai diverse si mai miscatoare marturisiri. Unul dintre ascultatori spunea ca el are un asemenea "Norman" acasa. Era copilul lui, care nu se putea integra nicicum in viata sociala - ca a ramas de-alungul anilor un singuratic, privind mereu de departe cum interactioneaza colegii lui - dar fara ca el sa se poata apropia de nimeni. Si cit de mult il durea pe acest tata faptul ca fiul lui nu avusese niciodata nici macar un singur prieten. Am ascultat multe marturisiri - dar am sa redau doar citeva care mi-au ramas imprimate in memorie.
O doamna spunea ca s-a mutat intr-un alt oras si ca nu avea acolo nici o prietena. Si cum statea singura intr-o zi in cafeteria… s-a rugat in gind si I-a cerut Domnului sa-i trimita pe cineva la masa ei, ca sa stie precis ca acea persoana este persoana aleasa de Dumnezeu special pentru ea.
Marturisea doamna ca toata lumea minca linistita, dar era intre oamenii din sala o femeie cu gura mare… si vorbea neintrebata si ridea aparent fara motive la propriile ei replici - pe care oamenii se straduiau sa nu arate ca le aud macar… si cum femeia asta galagioasa s-a apropiat de masa ei si a zis in stilul ei lipsit de finete…"Ce zici? Sint in cautarea unei prietene… toata lumea este ocupata… pot sa stau sa maninc aici cu tine?"
Doamna ramase fara suflare… si tare i-a parut rau ca facuse rugaciunea ce-o facuse un minut inainte… si… pusa in fata situatiei respective, a dat din cap aprobator. Dar marturiseste ea… ca Dumnezeu pregatise cea mai curioasa si interesanta aventura a vietii ei… si ca aceasta femeie a devenit in timp prietena ei cea mai buna. Spunea ea… ca femeia aceea guraliva fusese crescuta intr-o casa plina de baieti si imprumutase stilul acela barbatesc de comportament. Ca in timp lucrurile s-au schimbat… nu… nu femeia asta s-a schimbat - ci schimbarea a aparut in ea, cea care spunea aceasta poveste. Iar guraliva… guraliva a ajuns sa tina prelegeri in toate colturile tarii - sa aiba mult succes si multa popularitate.
Au urmat multe alte marturisiri… si mi-am amintit apoi de doua incidente din viata mea. Unul dintre aceste incidente s-a petrecut pe vremea cind faceam o naveta mai lunga ca asta de acum, in Bay Area, la Freemont. Intr-o dimineata, sus pe dealurile de la Livermore, am vazut o batrinica de culoare, zgribulita linga masina ei trasa pe dreapta intr-unul din spatiile acelea desemnate pentru refugiu. M-am cumpanit - si cum in mintea mea judecam adesea ca teoretic vorbesc multe, dar nu reusesc sa practic ceea ce sustin… m-am hotarit sa opresc si sa vad cum o pot ajuta. Si am deschis geamul in timp ce batrinica se apropia de masina mea. Dar cind era aproape sa ajunga la mine… din masina ei au iesit patru barbati de culoare care se indreptau si ei cu pasi mari catre masina mea. Am avut asa un soc uitindu-ma in oglinda retrovizoare… si nu am apucat sa-mi revin cind batrinica a fost deja la geamul meu. Panicata cum eram insa… am vazut in oglinda o masina de politie care tocmai a tras linga masina lor… la secunda. Asa ca… emotionata, i-am spus doamnei in virsta… uite politia…ei te pot ajuta acuma… si ea s-a reintors, si eu am plecat.
Nu stiu exact cine au fost oamenii respective - ar fi putut sa fie niste oameni cumsecade. Domnul stie… dar s-ar fi putut ca masina politiei sa fie ajutorul meu de la Dumnezeu… prea a venit la secunda. Biblia spune ca ingerii Domnului tabarasc in jurul celor ce se tem de El si ii scapa din primejdie. Eu nu cred in coincidente… din moment ce nici un fir de par din cap nu ne cade fara stirea Lui.
Cert este ca… de atunci am devenit mai vigilenta… si nu stiu cit e de bine sau cit este de rau. Pacat ca uneori nu poti sa faci un lucru bun, sa ajuti pe cineva, din cauza fricii…
Si imi amintesc acuma un alt incident. Intr-o duminica dimineata am ajuns la Biserica, si Deb, care fusese in vizita peste noapte la prietena ei, mi-a zis ca n-a luat micul dejun, ca a refuzat sa manince, dar ca ii era acuma foame. Cum era un "Jack in the box" la capatul strazii, am luat-o in masina si m-am dus sa-i cumpar ceva de mincare. Am cumparat mincare pt Deb si cu punga in mina am iesit afara. In parcare, un om in virsta cu o gaura in git… pe unde scotea un sunet ciudat cind vorbea s-a apropiat de mine si m-a intrebat daca nu-l pot duce la spital, ca nu se simte bine si n-are cine sa-l duca. Am cumpanit o vreme… si poate daca eram singura, as fi riscat; dar pentru ca eram cu Deb…i-am spus sa astepte putin, ca ma duc pina la biserica sa mai iau pe cineva cu mine. Si m-am dus, am luat pe fratele cumnatului meu in masina si i-am explicat despre ce-i vorba. Am mers in parcare - si omul nu era nicaieri. M-am temut ca a cazut pe jos pe undeva si m-am simtit responsabila pentru ca nu l-am ajutat imediat… L-am gasit in sfirsit… si omul mesteca tutun (gaura din git era de la o operatie facuta din cauza tutunului). L-am luat in masina si l-am dus la spital…
Adevarul este ca este greu sa decizi sa faci pe Samariteanul milostiv . Nu stiu daca asa a fost dintotdeauna. Exista un risc de a deveni tu insuti o victima. Dar… cind reusesti sa iti invingi teama, sau repulsia, sau ideile preconcepute, sau rezervele… si alte cite bariere ne stau in cale atunci cind vrem sa dam cuiva o mina de ajutor… atunci abia reusesti sa simti un strop din ce a simtit Domnul Isus cind a venit in jegul, si negura, si miasma neplacuta a cestei lumi, ca sa ne scoata din ea pe mine si pe tine… ca sa ne dea o sansa, o speranta, un viitor. Si nu a venit calcind pe vii si pe morti - a venit in starea cea mai umila, si S-a dat pe Sine omenirii sub chipul unui copil neajutorat, absolut vulnerabil… si lumea nu L-a primit atunci …si din nefericire ...nu-L primeste nici astazi...
No comments:
Post a Comment