Psalmul 28:7…”Domnul este taria mea si scutul meu; in El mi se increde inima, si sint ajutat. De aceea imi este plina de veselie inima. Si-L laud prin cintarile mele.”
“Copii mei” erau putin nervosi indreptindu-se spre autobuzul care avea sa-i duca la concursul ce avea loc la Orange County Performing Arts Center. Cit de mult am muncit pentru ziua aia. Era ora de aur a anului muzical si cu asta imi luam ramas bun cit eram inca in culmea gloriei.
Intr-un fel era un miracol faptul ca ajunsesem acolo. Muzica vocala fusese pentru multa vreme “viata mea”…dar de-alungul anilor am simtit chemarea sa fiu si profesoara de muzica. Cind m-au angajat la Liceul San Clemente, ca profesoara de muzica, parea sa fie o treaba destul de grea…si erau doar 18 elevi in clasa de cor. Dupa o munca dedicata si asidua si multa, multa perseverenta am reusit sa am in jur de 150 de elevi. Multi din copiii “populari” din scoala s-au inscris la cor si cu asta corul a devenit o activitate la moda, cautata. Si sala de muzica a devenit clasa preferata si locul unde se simteau copiii ca la ei acasa. Au recunoscut faptul ca imi erau dragi si au aratat semne de apreciere alegindu-ma chiar…profesoara anului.
Dar oricit de mult am iubit acesti copii, anul 1988 urma sa fie ultimul an la San Clemente. Eram logodita sa ma casatoresc in primavara si sa ma alatur viitorului meu sot care locuia in Denver. Facusem planuri deja ca voi continua sa invat alti copii in Colorado. Si intrarea asta in competitie era un tribut fostilor mei studenti . Stiam ca nu este un festival oarecare. Dr. Howard Swan cunoscut ca bunic al muzicii corale va fi responsabil de juriul care va alege cistigotorii - si era bine stiut ce exigent era.
Am fost condusi intr-o sala mare unde ne-am imbracat robele si ne-am pregatit vocal.
“Brahms! E prea greu.”…asa s-au vaietat elevii mei cind le-am facut cunoacuta selectia mea prima data….”Si apoi e…german…Sa fim seriosi, Domnisoara Lacouague…scuza-ne!!!”. Le-am explicat insa ca desi nu le dau sansa totdeauna sa aleaga bucatile muzicale, daca au incredere in mine o sa ajunga sa cinte o muzica minunata.
L-am ales pe Brahms pentruca muzica lui este emotiva si pasionata si era placuta de cintat. Dar scopul nostru de a fi cotati bine de Dr. Swan nu putea fi atins fara participarea tuturora. Si relatia dintre studenti s-a inbunatatit din ce in ce mai mult. Dupa luni de practica eram acum pregatiti sa aratam ce stim.
Mii de invitati au umplut rindurile de scaune din fata reflectoarelor puternice. In sala se facu o liniste mormintala si ultimele soapte se stinsera. Imbracati in robe negre, coristii mei tineri ma priveau de pe scena cu ochi plini de emotii…ii simteam cit sint de nervosi…Cu numai o zi inainte am decis sa schimbam tempo bucatii lui Brahms si sa o facem sa comunice cu mai multa pasiune…si nu am avut timp suficient sa o pregatim bine. Stind in fata lor am incercat sa le comunic din priviri increderea mea si sa-i fac sa ma urmeze cu atentie.
In umila mea opinie, performanta aceea a fost cea mai buna performanta a lor de pina atunci. Au facut totul la perfectiune- dar – nu ne-am permis sa ne bucuram pina n-am primit punctajul juriului. Copiii s-au indreptat catre autobuz in tim ce eu am asteptat in urma nervoasa rezultatele. Cind in sfirsit am ajuns si eu la autobuz, copii nu mai puteau de nerabdare…
-Ce spune Domnisoara Lacouague? Cum ne-am prezentat? Ce punctaj ne-au dat?
Cu stomacul tremurind de atitea emotii am deschis hirtia cu punctajul…
No comments:
Post a Comment