CE AS PUTEA SA FAC?

Aurelia mi-a dat “motivul” de inspiratie pentru revista de februarie. Subiectul este “dragostea”… mi-a spus ea. Asa ca am luat niste carti la rind, ca sa caut o bucata potrivita sa traduc… Daca a fost scris vreodata despre vreun subiect - apoi s-a scris… si, Doamne mare, cit… si ce s-a mai scris despre dragoste…ca ma si mir ca nu s-a epuizat subiectul!

       Si totusi… adevarul este ca se scrie mult si se traieste foarte putin. Pentru ca traim intr-o lume in care toate valorile au fost intoarse cu capu-n jos. Era o vreme cind lemnul era lemn, si fierul fier, si hainele erau din in, sau de matase, sau din lina… acuma sint toate artificiale… si asa este si dragostea - uneori este doar o farsa… are luciu, dar nu e aur, are tarie, dar nu e fier, are doar aspect, dar nu are esenta.

       Asa cum aurul se curateste in foc, asa si dragostea are testul ei.  In Corinteni ni se da ecuatia dragostei - ce este si ce nu este, cum este si cum nu este, si in functie de formula data acolo putem proba dragostea… a noastra sau a altora.  Rezultatul va clarifica orice incertitudine. 

       Am privit cu putin timp in urma un reportaj despre tragedia din Tucson, Arizona… Un individ, un tinar  lipsit de constiinta si  lipsit de caracter si frica de Dumnezeu - un deranjat mintal - a deschis focul si a impuscat la intimplare in multime. Multe victime… dar si multi eroi. Printre eroii de care s-a vorbit, doi  dintre ei mi-au adus aminte de subiectul despre care Aurelia mi-a cerut sa scriu.  Unul dintre eroi este o mama care a impins-o pe fiica ei la perete si s-a asezat in fata ei, incasind trei gloante… Celalalt erou  este un sot in virsta de 78 de ani,  care paseste in fata sotiei lui si e strapuns de gloantele care ar fi putut sa ii curme viata. El moare, batrinica ramine… M-au cucerit cuvintele ei… ea spunea ceva in felul urmator… ”Sotul meu si-a dat viata pentru mine - viata lui pretioasa - si acum stau sa ma gindesc ce as putea sa fac ca sa nu-si fi irosit  el viata de pomana salvindu-ma”… Adinci cuvinte… El a trecut proba dragostei, iar ea a ramas sa se gindeasca sa faca ceva deosebit cu viata ce i-a mai ramas – sa merite sacrificiul pe care sotul ei l-a facut.  In filmul "Save privat Ryan", pe la sfirsit, un Ryan in virsta merge impreuna cu sotia la mormintul capitanului care i-a salvat viata.. .si se intreaba... "Am trait bine, am trait frumos?" Cineva a murit ca el sa traiasca si voia sa stie daca a trait pe masura sacrificiului cu care a fost platita viata lui...

……………………..

       Si asta m-a dus cu gindul la noi, la fiecare… cei care am fost salvati de la moarte vesnica, cu un pret atit de scump… un Fiu de Dumnezeu  care  a trebuit sa isi dea viata pentru noi. Si  daca babuta din reportajul de la News, si daca soldatul Ryan simteau o responsabilitate in felul cum isi vor trai viata din acel punct incolo, de la acel moment de sacrificiu - cind datorita dragostei cuiva ei au ramas in viata... ma gindesc ce as putea sa fac eu cu viata ce mi-a mai ramas  - ca sa-i dau valoare, ca sacrificiul ce s-a facut pentru viata mea sa nu fi fost in zadar?  Exemplele de mai sus vorbesc despre salvarea de la moartea fizica... dar Domnul Isus nu ne-a rascumparat pentru inca o zi, inca o luna, inca un an - ci pentru vesnicie... pentru eternitate. 

     In dragoste, n-are rost prefacatoria... nu vrem o astfel de dragoste si nu are rost sa oferim asa ceva... Este timpul sa ne cercetam, sa vedem daca ceea ce spunem cu buzele poate trece proba focului; si poate este vremea sa ne exprimam sentimentele prin fapte, si nu prin cuvinte...