MARTISOARE...

Miine este 1 Martie…Aici in America nu se celebreaza 1 Martie. M-am tot gindit sa scriu ceva de martisor…asa ca rind pe rind m-au vizitat amintirile.

Eram in clasa 1-a si mergeam la scoala cu ghiozdanul in mina. Pe strada mea, peste drum de noi locuia un baietel tare sarac. Era asa de frig si toata iarna nu purtase palton ci doar haina de la uniforma si ceva pe dedesupt si un fular inodat in jurul gitului. Locuiau parca intr-un sopron - ca nu era o casa obisnuita . Mi-amintesc cum in drum spre scoala intr-o zi de Martie a insistat sa-mi duca ghiozdanul. Numele lui era Radu. Astea sint primele mele amintiri deosebite …de Martie.

Mai trecuse un an…si de-acuma devenisem premianta clasei. Eram tare cuminte ca asa ma dascaleau ai mei acasa. De-acolo mi s-au tras insa multe neajunsuri - ca ajunsese colega mea de banca sa ma bata aproape in fiecare zi. Eu luasem Premiul 1- Melania luase premiul 2. Acu’ vreo 10 ani daca nu mai mult m-a vizitat aici in California. Am intrebat-o de ce ma batea; mi-a spus ca imi stralucea penita mai tare ca a ei si scriam tare frumos- si de-aia ma capacea. Cel putin am inteles in sfirsit motivul. Am ris amindoua de ne-am prapadit de ris…

Dar sa revin la luna Martie. Mergeam pe strada catre scoala in grup de-acuma- imi facusem prieteni. De sus de pe deal cobora un coleg de clasa care era satean- momirlan. Il stiai dupa caciula de blana si cojoc. Intr-o dimineata de Martie cind abia , abia se dusese zapada…m-a asteptat la capul podului de la Fabrica( asa ii ziceam noi la cartierul ala unde locuiam pentruca pe vremuri fusese acolo o fabrica de cherestea)…cu un buchetel galben de ciubotica cucului. Au fost primele flori pe care le-am primit vreodata de la un baiat. Numele lui era Boanta Ion.

Au trecut anii…si eram in clasa a 7-a. Stateam in banca a treia rindul de la fereastra si in fata mea era banca la doi bieti – colegi de banca. Gradinaru Dumitru si Ilea Nicolae. Ilea era si el baiat de pocait. Blond si blind, tacut dar inteligent foc…Eu luasem premiul intii, el al doilea . La sedinta cu parintii, diriginta noastra Balanescu Rodica, intr-o discutie amicala cu mamele noastre le-a spus…aveti copiii tare buni…numai ca Rodica ar fi trebuit sa aiba temperamentul blind a lui Nicu si Nicu a lui Rodica. S-a adevereit ca asa si era…

Gradinaru, colegul de banca a lui Nicu  statea chiar in fata mea si in fiecare ora isi punea coatele pe banca mea. Eu stateam sa explodez si…ii dadeam cite un sut la Nicu Ilea pe sub banca si ii ordonam sa-i spuna la Gradinaru sa-si ia coatele.

-Mai Gradinarule…zicea Nicu…ia-ti mai coatele de pe banca lui Botan – nu vezi c-o enervezi?

-Nu vreau! …venea raspunsul…ce-o sa-mi faci?

Se intorcea Nicu si-mi soptea…

-Nu vrea sa le ia…ce vrei sa fac?

-Nu , ca tu esti mamaliguta…ii spuneam eu iritata…Si povestea asta devenise o treaba zilnica.

Dar, de martisor, ceva frumos s-a intimplat…

Baiatul cel blond si tacut…a prins ceva curaj. L-am tot vazut ca se invirte nelinistit si parca ar fi vrut sa-mi spuna ceva. Intr-un tirziu…cumva a reusit sa-mi spuna povestea…

-Stii…azi ti-am adus un martisor…tare frumos- din cele de sticla…dar Gradinaru mi l-a spart…

Femeia din mine s-a induiosat aproape la lacrimi…

-Nu-i nimic Nicule…e ca si cum mi l-ai fi dat…Iti multumesc…am raspuns eu emotionata…

Dar…continua Nicu intr-o rasuflare…am sa te rog ceva…

-Ce vrei sa ma rogi?

-Te rog nu-mi mai spune…”Mamaliguta”…

-Imi pare rau…n-am sa-ti mai spun asta niciodata…i-am raspuns eu rusinata…

…………………………………….

Au trecut anii…lucram la Institut. Si usa atelierului meu s-a deschis ca si cind a intrat o vijelie. Un buchetel de ghiocei veseli si-a facut aparitia pe masa mea de lucru…

-Sint pentru tine…a ingaimat "vijelia" …si usa s-a inchis la fel de repede precum se deschisese. Astea erau primele flori pe care “vijelia” respectiva le-a daruit cuiva…

Ce ti-e si cu martisoarele astea…Sint atit de marunte si par atit de inofensive…dar lasa atitea amintiri pe unde trec…Cite martisoare…atitea amintiri…