tradus Rodica Botan
Este o mare mindrie, un fel de traditie chiar ceea ce un barbat simte pentru fiul sau: pentru ca, intr-un fel, un fiu este o continuare directa a lui insusi, evidenta viabila a nemuririi lui.
Si cu toate acestea, mai exista o alta relatie paterna, parca si mai plina de mistere decit prima: dragostea unui tata pentru fiica sa.
Cind vine ziua cind trebuie sa o piarda dind-o altui barbat, se darima in tacere intreaga lume in jurul lui. Si nici nu poate sa se exprime - pentru ca tatii trebuie sa fie bravi. Dar… asta este adevarul.
Ce am sa va impartasesc este ceva comun tuturor tatilor de pretutindeni care au gustat aceasta emotie dulce-amaruie, care au simtit emotia de bucurie si de parere de rau in acelasi timp in inimile lor muncite de emotii contradictorii.
Dragostea unui tata, a unuia care poate fi oricare dintre voi, tatii… asta urmeaza… in povestea …de mai jos.
………………
Este miezul noptii, si el este acasa, si este liniste deplina, si asculta parca la ecourile ce razbat din trecut. Noi, eu si cu tine, nu auzim insa decit tic-tacul monoton al unui ceas de perete.
Cit a trecut oare de la nunta fiicei sale? Ore, zile? A si uitat aceste amanunte… Si chiar daca nu are regrete tangibile, in afara absentei risului ei vesel in casa lui, cauta in minte daca nu cumva au existat ceva fire in relatia lor, care sa nu fie reparate, legate din nou. O fi fost oare vreun cuvint de apreciere pe care sa nu i-l fi spus? A existat vreo lacrima a adolescentei din casa lui pe care sa n-o fi sters? O poate vedea inca, copil fiind, zimbindu-i jucaus, navigind pe marea simtamintelor ei in celebrarea tineretii. Apoi… intr-o zi, aceasta divina spirituala alchimie, la care era si el participant activ, a produs in mod misterios… femeia.
Dar in frustrarea clipei prezente, oftind de greutatea celor ce ar mai fi trebuit spuse si nu s-au spus, acest tatic, stind tacut intr-o casa cu camere goale, va incerca inca o data in tacerea noptii sa atinga sufletul copilei lui.
“Am fost atit de mindru de tine, m-am simtit minunat avindu-te inca o data aproape in lungile noastre plimbari, dar cind i-am dat mina ta… noului tau sot, am simtit ca am pierdut ceva atit de pretios. Tu erai atit de calma si de sigura de tine in timpul serviciului si ai rostit totul cu atita convingere… Te-am privit cu mindrie in toti acesti ani crescind sub ochii mei, sub stricta (sic) indrumare a mamei tale, despre care stii ca in ochii mei este cea mai minunata persoana din lume, si pot, stiu ca pot sa ma bazez totdeauna pe tine… sa ne ajuti in munca noastra. Plecarea ta a lasat un mare gol in viata noastra, dar nu uita ca vechea ta casa este inca a ta si revino cit poti de des sau cit si cind este posibil. Vad si inteleg ca esti sublim fericita… si este bine… dar dorinta noastra este sa nu ne uiti nici pe noi…
Pentru totdeauna devotat si iubitor,
Al tau PAPA…”
……………
Aceste cuvinte sint cuvintele unui tata. Putea sa fie oricare …tata. Caci in ciuda infloriturilor aduse de vocabularul divers al fiintelor umane (ceea ce da fiecarui barbat temperamentul si statutul lui), exista un colt magic al universului, unde toti tatii si toate fiicele lor se aduna. Acest tata, care numai ce si-a impartasit sentimentele lui calde, nici n-a cautat si nici n-a gasit confort in coroana lui. Caci nu era altul decit Regele Angliei, George VI. Printesa lui era…o adevarata Printesa a tronului Angliei. Si a venit intr-o buna zi si momentul cind ea a venit acasa… la Buckingham Palace… ca Regina. Regina Elisabeth II.
Noi toti… sintem fiii si fiicele Tatalui Ceresc, infinit mai bogat si mai bun decit orice tata pamintesc. Dumnezeu Tatal este El insusi DRAGOSTE. Daca acest rege pamintesc, regele George al VI-lea, a putut sa aiba astfel de momente duioase fata de copila lui, sa ne imaginam ce Tata avem noi, care in dragostea Lui a dat tot ce a avut mai bun si mai sfint pentru noi… pe Domnul Isus.
Si intr-o zi…i n glorie, ne va aseza pe frunte coroana neprihanirii… si vom mosteni Imparatia Tatalui… cu toti sfintii…
No comments:
Post a Comment