Cind am fost electrocutata, imi amintesc ca am stiut instantaneu ca mor. Nu am auzit explozia…si nu eram cu ochii deschisi in partea asta de lume; dar am fost …nu pot sa spun unde - ca n-am apucat sa vad locul - am stiut numai atit - ca mor!!! - si nu stiu cum am ajuns la concluzia respectiva – si…nu am avut dubii ; mi-am concentrat toata atentia si am fost preocupata in totalitate cu un singur obiectiv - unde se duce sufletul meu; fapt care m-a determinat sa ma rog cea mai scurta si mai fierbinte rugaciune a vietii mele…"Doamne Isuse - ia sufletul meu la Tine."
Dupa vreo 3 zile de la accidentul care ma pusese in contact cu 12.000 de Volti…in spitalul de arsi, am fost vizitata de parintii mei si am incercat sa-i spun tatalui meu ce imi aminteam din toata experienta asta - si ceea ce i-am spus atunci este ca un moment am fost afara in fata unei intreprinderi, deschizind un cabinet sa citesc un contor si in momentul urmator m-am vazut eu pe mine insami cu gura cascata zbierind ...si ca eram mult mai mica de statura decit ma vad in realitatea care o cunosc - cu ochii mei fizici.
Dupa accident am avut multe nopti albe…in unele nopti n-am putut sa dorm de loc de teama ca daca inchid ochii o sa uit sa respir…in alte nopti, imediat dupa ce atipeam simteam ca ma pierd intr-o cadere de la inaltime si ma trezeam zbierind…alteori visam ca nu mai pot sa respir si mor…Gindul mortii ma preocupa si treaza si in somn...24 de ore pe zi. De fapt, gindul mortii a devenit parte din mine, ca si reflexele neconditionate…ca si respiratia.
Pot spune ca mi-am schimbat complect felul in care gindesc, sau am adaugat de fapt un filtru nou la gindirea mea. Noi toti stim ca viata pe pamint este limitata - dar nimeni nu traieste in permanenta cu gindul mortii, nu ia hotariri zilnice socotind timpul si valoarea lucrurilor in functie de factorul temporabilitatii pe planeta - unul din atributele de baza ale mortii.
Au urmat ani de consiliere…Consilieri de profesie ma analizau pe mine - eu ii analizam pe ei. Trebuia sa merg la aceste programari pentruca accidentul se intimplase in timpul lucrului…nu stiau cum o sa evoluez nici eu si nici ei - nu multi oameni devin atit de intimi cu curentul de inalta tensiune si supravietuiesc ca sa isi spuna impresiile…Parerile noastre insa despre viata si moarte erau diferite…un credincios , cit ar fi el de prapadit – vede lumea altfel decit unul care nu crede in Dumnezeu sau crede in…Higher Power ( O putere mai inalta- asta ca sa poata sa discute cu toata lumea si sa fie corect din punct de vedere politic ca nu jigneste credinta nimanui- ce nu fac oamenii pentru bani?)
Mi-au fost insa de folos orele de consiliere . Am ajuns dupa o vreme sa ma inteleg mai bine pe mine insami. Aveam nevoie sa vorbesc despre ce mi se intimplase si oamenii aia erau platiti ca sa asculte - altfel as fi inebunit pe toata lumea din jurul meu. Dupa o vreme (multa vreme) mi-a iesit cumva din sistem…am vorbit tot mai rar ca apoi sa amintesc doar din cind in cind despre electrocutie. Ceea ce a ramas cu mine insa a fost realitatea mortii - a faptului ca sintem temporari. La inceput m-a deranjat cumplit…apoi m-am gindit ca daca nu scap nici cum de gindul asta , e bine sa mi-l fac prieten.
Banuiesc ca nu sint singura care se gindeste uneori la moarte. Boala, virsta, si multe alte lucruri in viata ne duc cu gindul la acest moment inevitabil prin care o sa trecem. Imi amintesc ca unul dintre primele lucruri care l-am facut dupa ce m-am dezmeticit un pic ( un an si ceva) a fost sa-mi cumpar asigurare pe viata - ca daca mor sa existe cel putin bani pentru persoana pe care o aleg cind inca sint in viata si in toate facultatile mintale ca sa-mi creasca copiii…Asta a fost una dintre prioritati. Cunoscind Scriptura, avind cunostinte sigure despre viata de apoi, despre trecerea de aici in vesnicie, despre faptul ca nu sintem singuri si avem un inger care ne pazeste…ca sintem asteptati dincolo…ca moartea este doar garderoba in care ne dezbracam de trupul asta plin de metehne si dureri si ne transformam doar dimensiunea asta a fiintei noastre, asta da curaj. Din ce ma gindesc mai mult la cer, din ce imi este mai familiar, din aia gindul mortii nu ma mai sperie. M-am gindit ca n-am sa va stric cheful daca discutam un pic si despre faza asta a vietii…momentul cind o sa emigram in Tara Promisa. Cind am venit in America ne-am despartit de multe rude si prieteni dragi…dar am plecat cu bucurie. Cind am sa plec in Tara Fagaduita, am sa ma despart temporar de multi dintre cei iubiti…ca sa ma reintilnesc cu …din ce in ce mai multi dintre cei dragi care pleaca…si intilnirea va fi minunata. Am ales sa ma gindesc la moarte ca la un inceput …si nu un sfirsit. Ce zi minunata va fi ziua cind il vom intilnii pe Domnul Isus…
8 comments:
Te-as imbratisa dar nu pot. Asa ca iti voi zambi :)
claudiu...nu ai idee ce schimbari de atmosfera poate sa faca un zimbet...Multumesc!!!
Rodica,
Multumesc ca mi-ai amintit ca totul aici pe pamant se va sfarsi intr-o zi
, si va incepe o alta ZI, o zi adevarata, care va tine o vesnicie..Te imbratisez si te pup, Cu tot dragul, vioricaO
un zâmbet îmbrățișare și din partea mea, și... mă bucur că ai revenit în blogosferă.
Viorica O...CINDVA NE-OM CUNOASTE BINE...IN nOUL iERUSALIM CU SIGURANTA DACA NU APUCAM SA NE VEDEM AICI...
:)
Mihaela...ti-am pus zimbetul intr-o vaza- ca sa dureze mai mult...si sa stea in centrul mesei...
As vrea sa raman sub anonimat.Nu numele conteaza ci mesajul. Vreau doar sa ne facem o analiza fiecare in dreptul nostru personal.
Am lucrat o perioada de timp ca electrician de inalta tensiune. Stiu ce inseamna electrocutarea. Aici scapa 1 la o 100, sau chiar la 1000.Am avut 2 colegi care datorita electrocutarii si-au pierdut mana dreapta. Unul a iesit la pensie iar celalalt inca lucreaza ca tablotar. Acesta din urma era (si este) foarte batjocoritor fata de credinta, fata de pocainta.
Am auzit personal o marturie a uni om pocait, care desii nu avea televizor acasa dar se uita la sevici, savurand filmele la TV. Intr-o zi, cade de undeva de la inaltime si ramane paralizat. Stiti care a fost gandul sau acolo jos unde a ramas cazut si nemiscat? Iata-l: "vai de mine ca mor nemantuit!" Era un membru poate mai activ ca multi dintre noi. Era un cantaret placut. Dumineca de dumineca se consacra slujirii prin cantare in diferite adunari. Poate ca cineva va zice: ei si ce are ca se uita si el la televizor?! Si vreau sa va zic: CA ARE! Si bine ar fi sa credeti, ca o data tot o sa credeti dar sa nu fie pre tarziu!
Omul acesta dupa cazatura era lucid, constient, mintea ii functiona dar paralizat de la gat in jos, putea doar atat sa zica: vai de mine ca mor nemantuit! Fratele acesta marturisea si zicea: "in clipa aceea mi-am vazut toata viata mea si am inteles atunci ca nu pot fi mantuit ca televizorul era idolul meu. Mi-am vazut placerea de-a sta in fata lui savurand imagini si acum imi dadeam seama ca aceste lucruri nu fac putinta ca omul sa fie mantuit." Disperarea acestui om era atat de mare ca o agonie, o groaza era peste el, aceea de-a fi pierdut pt. totdeauna. Nu stiu daca cineva dintre noi a trit-o pe propria piele. Dar fratele zicea ca este GROAZNIC. A durat ceva timp, luni de zile si familia il intorcea de pe o parte pe alta. Dar prin Harul lui Dumnezeu, dupa marturisirea pacatelor, un grup de frati s-au rugat pt. el la Dumnezeu si conform sfintelor scripturi din Iacov 5:13-16 Dumnezeu l-a vindecat, intr-o clipita. Astazi este un om credincios lui Dumnezeu si cu o familie destul de numeroasa il lauda pe Domnul ca i-a mai dat vreme de pocainta. Personal l-am vazut si auzit marturia lui, martori fiind acolo chiar pastorul si alti frati din biserica dansului, chiar tatal sau.
Doamana Rodica, consider c-ati avut un mare Har sa scapati de la moarte si sa fiti astazi in viata. Eu cred ca daca ati fi fost pregatita pentru rai Dumnezeu v-ar fi luat de atunci. Dumnezeu ia pe oameni de pe pamant atunci cand ei sunt gata pentru cer. Nu are de ce sa-i mai tina cad sunt deja gata. Agricultorul secera graul cand e copt, nu-l tine pina la toamna. Dumnezeu nu e mai prejos ca un agricultor, El a spus ca graul il va strange in granar iar pleava o va arde. V-ati gandit vreo-data cine simbolizeaza pleava?
Din cercetarile Scripturilor consider ca astazi mai mult ca oricand in biserici este mai multa pleava decat grau. Cum se intelege ca doi frati de credinta, botezati, care se roaga la acelasi Dumnezeu; unul vede pacat: televizorul( care mai mult de jumatate este de la cel rau), internetul( care desii detine informatii bune este folosit mai mult spre pacat ), apoi sarbatorile crestine care nu se deosebesc de lume, unde mai pui ca asa zise surori il corecteaza pe Dumnezeu prin : vopsirea parului, spincenare, etc, oprirea nasterii de copii( ca doar avem intelepciune, dar a cui?, precum si imbracamintea barbateasaca ). Apoi atatea simboluri precum verigheta, bijuterii, etc.
Iar celalalt frate pt. el toate-s bune si frumoase si nu se poticneste cu nimic. Dumnezeul lui ii accepta de toate. Credeti ca unul e fanatic si celalalt este adevarat crestin? Oare pot cei doi sa mosteneasaca raiul impreuna? S-ar intelege ei bine amandoi in Imparatia Cerurilor?
Aici e problema ratacirilor, cine are ochi deschisi, minte inteleapta si duh de pricepere si conoastere sa deoasebeasca sfintirea de taina faradelegii de care zice Scriptura ca se afla amandoua in adunarile noastre crestine!
Anonimule, mesajul tau e bun ca ma indeamna la pocainta...
Post a Comment