VINE, VINE...PRIMAVARA...

Imi plac anotimpurile. Ca si tot ce a creat Dumnezeu, trecerea asta prin anotimpuri isi are rostul ei. Ne explica despre viata, ne arata frumusetea fiecarei portiuni de timp si scopul ei. Periodic, cind vine primavara ne simtim cu totii inviorati. Primavara parca simbolizeaza tineretea…un nou inceput…

Ne scuturam de ce este vechi si lasam ca ploaia de binecuvintari si soarele datator de viata sa regenereze tot ce este in jurul nostru…si pe noi odata cu natura. Avem nevoie sa iesim la soare – este sanatos din punct de vedere fizic. Si tot asa avem nevoie in mod spiritual de primaveri, de Soarele nostru datator de viata vesnica…

Cuvintul Domnului ne spune ca Dumnezeu ne poate intinerii ca pe vulturi. Vulturul cind imbatrineste si nu mai poate sa zboare si sa-si vineze hrana ca si in tinerete, trece printr-un proces de “inprimavarare”…de intinerire. Se retrage pe o stinca inalta si dosita – ca sa nu fie in ochii vreunui vrajmas - si incepe sa isi jumuleasca penele lui cele vechi, rupte si ponosite de atita zbor. Le  smulge pe toate si ramine golas. Asta inseamna ca pentru o perioada, pina cind ii cresc penele cele noi, nu va mai putea sa zboare. Apoi, incepe sa dea cu ciocul cel vechi si tocit de atita folosinta de stinca pe care sta asezat pina cind ii cade jos.

Urmeaza o perioada de “post”…in care golas si lipsit de arma lui cea mai puternica – ciocul, va sta pe stinca si va astepta regenerarea…Si ea va veni…

Cind penele si ciocul i-au crescut din nou, vulturul traieste o noua primavara a vietii lui, si poate din nou sa zboare dincolo de nori si deasupra furtunilor; poate din nou sa vineze- este din nou in elementul lui.

……………………

Ma gindeam ca multi dintre noi avem nevoie de un nou inceput…de o primavara in viata noastra spirituala. Am obosit pe cale; cu penele ce le avem nu mai facem fata- nu mai putem zbura deasupra furtunilor…este timpul sa smulgem lucrurile vechi din viata noastra care ne impiedica sa zburam…o sa doara putin dar este un lucru absolut necesar. Este timpul sa dam cu ciocul de stinca pina ne cade…O sa postim o vreme – dar o sa stam tacuti pe stinca si o sa asteptam in tacere ajutorul Domnului. O sa ne incredintam Lui spre grija in perioada asta de transformare…

“Cel fara prihana inverzeste ca finicul, si creste ca cedrul din Liban. Cei saditi in Casa Domnului, inverzesc in curtile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade si la batrinete, sint plini de suc si verzi…”(Psalm 92:12-14)