Ieri am ascultat un specialist vorbind despre falia San Andreas si daca Diablo Canyon Nuclear Power Plant este mai bine pregatit pentru cutremur sau un eventual tzunami. Imi amintesc ca pe cind lucram la Institutul de Mine din Petrosani, la Catedra de Geologie se discuta intens despre San Andreas. Si profesorii spuneau atunci ca este posibil ca o parte din California sa ajunga acoperita de apa oceanului. Nu mi-am imaginat atunci ca intr-o zi am sa imi amintesc acele discutii si ca voi avea motive de ingrijorare.
Ieri adusesem intr-o poveste o intrebare pe care n-ar fi rau sa ne-o punem fiecare. Daca am sti ca traim ultima zi a vietii noastre, cu ce am umple aceea zi? Ce am face? Pe cine am vedea? Ce cuvinte am rosti?
Eu tot vorbesc aici pe blogul meu despre Dumnezeu. Unii cititori nu cred ca exista Dumnezeu. Altii au hotarit ei singuri cum ar trebui sa fie acest Dumnezeu si daca sau nu il accepta asa cum il descrie Biblia sau si-au aranjat ei unul in imaginatia lor asa cum le-ar place sa fie...
Emisiunea de aseara spunea de pilda ca din cercetarile lor au descoperit ca in California a fost un astfel de tzunami urias acum vreo 250 de ani...si ca valurile produse de tsunami s-au ridicat la peste 100 de ft inaltime...Acum cind este soare afara si piersicii sint in floare, este greu de imaginat asa o calamitate...dar ea se poate intimpla...
Intrebarea care imi staruie in minte si la care incerc sa gasesc raspuns este...ce as face daca as stii ca traiesc ultima zi a vietii mele pe pamint? Si nu...nu trebuie neaparat sa fie o intrebare care sa ne streseze sau sa ne depresioneze. La urma urmei toti oamenii care au trait pe planeta asta pina acuma au murit...
Chiar asa...ce ai face daca asta ar fi ultima ta zi?
5 comments:
Grea intrebare... foarte grea. In mod cert unii oamenii ar veni (iar eu in mod sigur as veni) cu raspunsuri "corecte, ca la carte", precum: m-as ruga, m-as spovedi, as ierta, as ruga pe cei carora le-am gresit sa ma ierte, as imbratisa familia, oamenii dragi, si iar m-as ruga... Vezi tu, precis mintea si sufletul ne sunt setate exact pe asta: ultima zi, prioritatea e sa ne mantuim...
... dar cum nu poti face intr-o zi ce NU ai facut intr-o viata, raspunsul meu de mai sus mi se pare o imensa ipocrizie...
Cu toate astea, spaima din suflet ramine... dar stiu ca "e de ajuns o secunda, un minut"... pentru a da sens tuturor celor de mai sus.
Revenind, ce as face, mai exact, nu stiu. Dar stiu ca n-as mai pierde timpul cu diverse - cum il pierd acum.
Mai Rodica,grea intrebare dar si raspuns...
O sa ma gandesc in aceasta dupa amiaza la munca sa vad ce as face eu.
Pe moment nu stiu!
Rodica,
Intrebarea e asa de grea si de importanta ca un raspuns inteligent, nu as putea sa dau... Eu cred ca as face, ce fac in fiecare zi obisnuita... As vorbi cu Domnul Dumnezeu, l-as asculta ce-mi spune, m-as gandi daca am inteles bine, iar l-as intreba... as petrece timp cu cei dragi ai mei, cu munca prin casa... o zi obisnuita!
Oricand o zi obisnuita poate fi o zi glorioasa, cand avem parte de Harul Domnului!
Cu mult drag, vioricaO
Eu as plinge amarnic pentru cei din casa mea nemantuiti .Si as vrea sa ma gaseasca pe genunchii.La cutremurul din '73 asa de tare ne-am speriat incit ne-am asezat in ghenunchi toata casa si strigam;"Isuse ia-ne in mana Ta "Spun si eu ca Amos ;"Pregateste-te sa-L intilnesti pe Dumnezeul tau "! Dumnezeu sa ne ajute la acesta.
Cred ca...mi-as lua ramas bun de la cei pe care ii iubesc...si i-as face sa-mi promita ca ne vom intilni dncolo...as da tot ce am...as plinge de tristetea despartirii...m-as ruga pentru copiii si nepoti si frati si prieteni- ca dincolo de nori nu mai este nevoie de rugaciune.
Mi-amintesc cind am emigrat in America...ne bucuram ca plecam dar ne si intristam ca nu raminem...
Post a Comment