GINDURI DE...PRIMAVARA...

Am luat o pauza de lucru si la indemnul unui coleg am iesit afara in parcarea din spatele cladirii. Sint citiva din colegii mei care folosesc aceste pause ca sa se plimbe- unii chiar marsaluiesc un pic – din motive de sanatate. Stam atitea ore in fata computerului citeodata inlemniti in aceeasi pozitie …cu ochii tinta la acelasi ecran ; apoi mergem acasa (eu mai stau o ora dus si una intors intepenita la volan) si unii continuam sa traim in fata ecranului si dupa ce ajungem acasa: fie ca e un televizor sau un alt computer…

O zi de primavera m-a asteptat afara cu un soare vesel dar cu o adiere destul de rece. Cu pardesiul in spate insa, n-am simtit decit rasfatul vintului jucaus care scutura de floare cei cinci pomi infloriti din parcarea companiei. Mii de petale albe in zbor…ca o ninsoare de primavera…si un cor de pasarele. Printre zgomotele masinilor ce treceau pe strada, am reusit sa ascult si un menuet…

Cum de dimineata am fost la terapie- ca mina stinga nu prea vrea sa ma asculte si cum terapista mi-a spus sa-mi dau jos din spate Japonia sau alte stresuri ca nu pot oricum sa le rezolv…iesisem hotarita sa ma relaxes un pic si sa gasesc frumusete si armonie cit mai multa - sa compensez stresul si sa-mi inlatur gindurile care ma ataca in permanenta. Nu va mai spun ca simbata cind au venit doamnele de la biserica la mine acasa sa facem pachete pentru Romania, in timp ce unele intrau si altele ieseau, catelul lui Deb a iesit afara si a luat-o la fuga pe strada si in 2 minute a disparut. De atunci il caut…am pus afise si am promis recompense…dar nu l-am gasit inca…N-ar fi mare lucru daca Deb nu s-ar fi atasat asa tare de el…dar cum nu este cazul…am si eu motivele mele de stres…unii sint stresati de radiatie, iar eu caut dupa catel.

Dar sa revin la primavera …Cum ma uitam la pomii aia infloriti, mi-am dat seama ca si pomii mai batrini infloresc tot asa de frumos ca si cei tineri…Asta a fost un gind care m-a inviorat de-a binelea. Ma gindeam ca daca si noi oamenii am putea sa avem in fiecare an un sezon primavaratic …ar fi excelent. Sa mustim de seva, sa fim plini de muguri si de flori…sperantele infaptuirilor viitoare…Batrinete haine rele…de-am putea sa ne dezbracam de ele macar pentru un scurt timp…Sperantele…ele sint semnul primaverii umane- ceva ce putem sa producem chiar si la o virsta mai inaintata. Sperantele…cu petalele lor albe…inmugurind…transformind realitatea zilnica…dindu-ne energie…sa mergem mai departe, sa cautam mai mult, sa sfirsim alergarea ca niste biruitori, nu ca unii ce abia ne tragem sufletul…

Ma gindeam la Japonezi , pe insula lor mica- loviti de toate partile…ce fel de speranta au ei?…Sint multe religii in lume…si cita vreme lucrurile sint toate la locul lor, practica lor nu pare daunatoare . Dar majoritatea religiilor se refera la acum si aici. Nimic concret pentru perioada de dincolo… De multe ori am scris pe blog ca trebuie sa ne incredem in Dumnezeu cind trecem prin incercari- dar sint oameni care cred ca ei pot rezolva toate problemele- uite niste probleme pe care banii, prestigiul, pozitia sociala…nu le pot rezolva…Se merita sa ai o primvara in suflet? Se merita sa ai speranta unei alte vieti? Se merita sa crezi in Dumnezeu?

Avem nevoie de primavera…macar odata pe an. Avem nevoie de sperante…avem nevoie de Christos …ca atunci…”Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii…nu ma tem de nici un rau, caci Tu esti cu mine…”(Psalm 23:4)