CONCURS APRILIE 2011- LeeDee ( 7 )

Poveste pentru piciorușe micuțe

Michi și Richi sunt doi vechi tovarăși de joacă. Michi este perechea dreaptă, iar Richi, perechea stângă, de la cele mai îndrăgite încălțări ale lui Vlăduț: ghetele maronii, primite în dar acum un an, de ziua lui, de la bunica din partea mamei. I-au plăcut de la bun început, așa cum îl priveau noi și lucioase, promițătoare de aventuri năstrușnice prin parcul din spatele blocului sau pe terenul de fotbal de lângă grădiniță; și le-a iubit și mai mult, după ce bunica lui "a plecat la Domnul, într-o lume foarte frumoasă și veșnică", așa cum i-a explicat tata, dar el știa că murise, adică n-o s-o mai vadă niciodată, aici, pe pământ, doar în "cer", după ce o să moară și el și dacă o să fie băiat credincios și o să-L iubească pe Domnul Isus... Ar fi vrut să-i spună lui tata că oamenii mai și mor, să știe și el, dar s-a gândit să nu-l întristeze!

Într-o seară ploioasă, de noiembrie, Michi și Richi zăceau aruncați sub cuierul din holul de la intrarea în apartament. Arătau triști și obosiți, scofâlciți și plini de noroi uscat. Pregătindu-se de culcare, mama trecu prin hol și îi zări, se aplecă să se uite la ei, mai atentă, apoi spuse:

- Ce urâte s-au făcut ghetele lui Vlăduț! Cred că-i intră și apă în ele,... ar trebui să-i facem cadou unele noi, de Crăciun!

Auzind-o, Michi și Richi au înmărmurit. Au rămas nemișcați, temându-se că vor fi înlocuiți pe loc, dar, amintindu-și că mai sunt câteva săptămâni până la Crăciun, au prins curaj și au început să se certe cu obidă, așa cum o făcuseră de mai multe ori, până atunci, ca doi buni prieteni ce erau:

- Să vezi ce-o să ajungi tu, în coșul de gunoi! spuse Michi, plin de el, imaginându-se singur și stăpân peste încălțămintea băiețelului.

- Nu prea cred! răspunse timid, dar sfătos, Richi. Știi doar că Vlăduț trage mai bine, în minge, cu stângul... O să aibă mare nevoie de mine!

- Ba, de mine, că de mine se folosește mai mult când merge pe bicicletă... și-apoi, toată lumea știe, numai tu, nu, că mâna dreaptă și piciorul drept sunt cele mai importante!

Cearta continuă până târziu, în noapte, fiecare încercând să dovedească celuilalt că este de neînlocuit. Într-un sfârșit, peste apartamentul învăluit în întuneric, se așternu liniștea aducătoare de odihnă... Doar din camera lui Vlăduț, se mai auzea un foșnet ușor: auzise și el  discuția părinților și era foarte amărât. Plângea. Nu s-ar fi despărțit în ruptul capului, de ghetele de la bunica, dormise cu ele în pat chiar, câteva seri după ce le primise... Își aminti că ea îi spusese despre Dumnezeu, care I-a iubit atât de mult pe oamenii răi și păcătoși, încât Și-a sacrificat Fiul pentru ca ei să primească o nouă viață și să fie înnoiți... Se dădu jos din pat, cu grijă ca să nu-și trezească părinții și sora mai mică, luă ghetele, se duse să le spele și să le dea cu cremă de pantofi, așa cum îl văzuse pe tata făcând cu încălțămintea familiei și le puse la loc. Privindu-le satisfăcut, își zise cu voce tare:

- Oh, ce super arată! Parc-ar fi noi... Și ce bine-o să le stea împreună, în picioarele mele, când o să merg cu băieții la fotbal sau cu tata, la plimbare cu bicicleta sau la iarnă, alergând prin zăpadă...

A doua zi dimineață, Vlăduț o auzi pe mama, ca prin vis, trezindu-l ca să meargă la grădiniță:

- Cine-i băiețelul voinic al mamei?... Bună dimineața, puiule! Vino să vezi ce frumos ți-a făcut tata, ghetele de la bunica... o să le mai porți ceva vreme!

Grăbindu-se spre baie, Vlăduț aruncă o privire poznașă și fericită ghetelor maronii, împrospătate și lustruite, care păreau că se îmbrățișează și-i zâmbesc complice. Era încântat că a dat roade sacrificiul lui de astă-noapte... Oare, sacrificiul Domnului Isus o să dea roade în inima lui, așa cum se ruga bunica?